“Cum il conving pe asta mic sa se opreasca din plans?, Cum sa imi stapanesc furia, cand vad ca arunca lucruri in jur?, Cum il impiedic sa mai loveasca? Cum il fac sa ma respecte?”,  ai multe intrebari in minte, nu-i asa?

Ai avut o zi proasta? Iar a facut o criza de furie? Iar a refuzat mancarea? Iar a aruncat cu lucruri peste tot? Tot ce ai facut a fost sa mai supravietuiesti inca o zi?

Intrebarile pe care ti le adresez sunt intrebarile mele, intrebarile la care eu caut raspunsuri de cand am devenit parinte. “Asculta-ti instinctul de mama!“ imi tot rasuna atunci in minte. Dar, ce este acela instinct matern? Ce inseamna intuitie materna? De unde stiu ca nu egoul e cel care imi dicteaza cum sa actionez sau reactionez intr-o situatie cu copilul meu?

Raspunsurile nu vin din neant. Sau poate ca vin, sub forma de inspiratie divina. Insa, cat de constienta mai puteam fi de prezenta lor, cum sa fi stiut sa le recunosc dupa o lunga perioada de nesomn si oboseala?

Eu am gasit o solutie care m-a ajutat sa nu o iau razna in perioada dupa nastere, cand stateam singura cu David de dimineata pana seara, in mare parte “inchisi” in casa (asa e cand nasti iarna la inceputul lui februarie 🙂 ), dupa o perioada de 2 saptamani de spitalizare din cauza unei pneumonii, doar cu ajutorul sotului, seara, dupa job. Solutia pentru mine a fost sa citesc.

Asa am ajuns sa citesc carti despre cresterea copilului, asa am ajuns sa scriu si sa le recomand, asa am ajuns sa cred ca e important sa cautam solutii inainte de a judeca, de aceea cred ca nu e in regula sa punem sentinte comportamentului copilului nostru, de aceea cred ca e in beneficiul relatiei noastre de familie sa aflam parerea unor specialisti atunci cand avem o problema.

Acele momente parentale dificile cum ar fi acel acces-de-furie-din-public nu sunt o tragedie ci dimpotriva un mesaj din care amandoi invatati, ci sa-ti ajuti copilul sa se bucure de o viata implinita plina de sens.

Daca ati citit deja despre domeniul Parenting sau cresterea copilului pe romaneste, ati aflat ca in ultimul timp se promoveaza ideea iubirii neconditionate si a limitelor puse cu blandete, cand vine vorba de disciplina copilului. Cei care au citit mai mult de o carte de acest gen au inteles ca ideea nu e sa accepti si sa respecti orbeste niste premise enuntate frumos care proslavesc iubirea infinita, asa cum multi au tendinta sa creada, ci sa iti dai seama tu ca parinte ca ai posibilitatea de a alege sa traiesti mai frumos decat ai fost crescut, ci sa intelegi ca acele momente parentale dificile cum ar fi acel acces-de-furie-din-public nu sunt o tragedie ci dimpotriva un mesaj din care amandoi invatati, ci sa-ti ajuti copilul sa se bucure de o viata implinita plina de sens.

Pe de alta parte, a iubi neconditionat un copil nu inseamna a-i permite sa faca rau, a-l lasa intr-un haos disciplinar, in niciun caz. Ci a-i respecta ritmul de dezvoltare, a-i intelege nevoile, a-i respecta individualitatea si esenta lui unica, a-i permite sa infloreasca intr-un mediu echilibrat emotional.

Dupa ce am citit cartea Lacrimi si crize de furie de Aletha Solter am fost mult mai intelegatoare si m-am simtiti mult mai impacata cu mine cand David plangea. Pentru ca am citit despre despre fiziologia stresului si beneficiile plansului la bebelusi, despre cat de important este pentru echilibrul emotional al copilului sa ii acceptam plansul fara intentii de a-l reprima.

In cartea Cum sa ne crestem baietii de Steve Biddulph am aflat lucruri interesante despre creierului baietilor care se dezvolta in mod diferit de cel al fetelor, de aici si diferentele de gandire si comportament.

Chiar daca nu vorbeste, copilul transmite un mesaj prin manifestarile sale. Am inteles cat important este limbajul nonverbal al copilului mic in cartea Mami, tati, ma auziti? de Jaques Salome  si am aflat pentru prima data de conceptul somatizare (manifestarea prin suferinte fizice).

Una dintre cartile care m-au cucerit iremediabil si pe care o consider carte de capatai in biblioteca oricarui parinte este Retete de jocuri. De ce si cum sa te joci cu copilul tau de Lawrence Cohen   Spun doar atat: e obligatoriu de citit!

Parintii sunt modelele proprilor copii, si mai apoi educatorii, profesorii, societatea.

Chiar daca impresia imediata a cartii Parenting neconditionat – de la recompense si pedepse la iubire si intelegere de Alfie Kohn este aceea de permisivitate si exagerare in libertatea oferita copilului, premisele sunt ideea de cooperare si intelegere a nevoilor copilului, de respectare a individualitatii sale.

Parintii sunt modelele proprilor copii, si mai apoi educatorii, profesorii, societatea. Daca noi, parintii lor, criticam si judecam, copiii vor invata sa condamne, daca noi ii facem sa le fie rusine, copiii vor trai in vinovatie, daca noi ii apreciem si ii acceptam, copiii vor invata sa aiba incredere in ei. Acesta este mesajul cartii Copiii invata ceea ce traiesc de Dorothy Law Nolte

Asa cum am spus-o si cu alta ocazie, nu cred in definitia parintelui perfect. Mi-am sters din minte imaginea parintelui care nu se lupta niciodata cu copilul sau, care nu ridica niciodata tonul la el, care gateste intotdeauna mese echilibrate, care ii citeste in fiecare seara povestea preferata. Insa, suntem perfectibili si trebuie sa luptam chiar si cu noi insine pentru a fi parinti mai buni.

Eu sunt la inceput de drum. Stiu ca fac greseli si sunt convinsa ca voi mai face. Sunt mama imperfecta care prefera sa lase praful pe mobila dar sa se joace cu copilul o ora in plus, care ii da pufuleti copilului dar care joaca fotbal pana la epuizare doar ca sa ii vada zambetul larg pe toata fata, care isi mai pierde cumpatul si ridica tonul cand copilul face o boroboata dar nu ridica palma. Pentru ca un lucru mi-am promis in calatoria alaturi de David: ca voi cauta permanent raspunsuri si voi face tot ce pot sa fiu un parinte mai bun zi de zi.

Supararea, neputinta, frustrarea sau frica sunt emotii trecatoare, nu trasaturi personale, la fel ca norii de ploaie! Nu ele ne definesc personalitatea, dar din ele avem de invatat.

Voi face tot posibilul sa-l ajut sa inteleaga ca sentimentele vin si pleaca, atat ale noastre parintii lui cat si ale lui, ca supararea, neputinta, frustrarea sau frica sunt emotii trecatoare, nu trasaturi personale, la fel ca norii de ploaie! Nu ele ne definesc personalitatea, dar din ele avem de invatat. Il voi invata ca impartirea cu celalalt si primirea iertarii sunt importante pentru a avea relatii frumoase cu oamenii de langa noi. Voi incerca sa transform in oportunitati de invatare toate interactiunile de peste zi atat cele frumoase si pline de iubire, cat si de cele pline de manie si frustrare. Ca despre asta e viata, despre invatare si acceptare!

Toate aceste lucruri le-am invatat din carti!

Despre alte trei carti extraordinare voi scrie in curand. In acest moment citesc in paralel: Copilul tau cum se joaca? de Sophie Marinopoulos, Creierul copilului tau, de Daniel Siegel si Tina Payne Bryson, Crestem impreuna – Libertate si bucurie in relatia parinte copil de Naomi Aldort !

Daca v-a fost de ajutor acest articol nu uitati sa dati Share, iar pentru a fi la curent cu articolele viitoare dati Like paginii noastre de facebook Jurnalul Copilului !

Sursa foto: http://www.onemedical.com