Author Archives for Ana-Maria Banciu

About Ana-Maria Banciu

Buna! Eu sunt Ana, mamica unui baietel plin de veselie, care face ca fiecare zi sa capete sens. Daca vrei sa afli mai multe despre noi e de ajuns sa rasfoiesti filele blogului. Pentru ca aici este locul unde strangem laolalta emotii, ganduri si amintiri din calatoria noastra impreuna! Bine ai venit la bord!

Bradul de la 3

Anul acesta am facut al treilea brad impreuna. Totusi e impropriu spus impreuna pentru ca la primul brad am asteptat sa adoarma si i l-am aratat a doua zi. David avea 10 luni si era in stadiul acela in care plangea dupa tot ce aveam in mana, iar daca ii dadeai obiectul cu pricina, il lua si-l cerceta in manutele lui mici si pufoase, apoi il baga in gura, dupa care nici nu clipeai de doua ori ca il arunca. Ca drept urmare primul clopotel pe care i l-am dat a sfarsit spart in maximum 1minut cat sa ne ramana amintire in cinci poze 🙂

Al doilea brad l-am facut, logic, cand avea 1 an si 10 luni. Alta varsta, alta distractie. Nu a fost implicat 100% in proces pentru ca nu prea avea habar ce inseamna brad si Craciun, desi a stat langa mine si a umblat in “cutiile cu surprize”. Pentru el erau un fel de jucarii noi si a fost mai repede dornic sa le studieze si sa le organizeze. Tocmai de aceea a fost bradul pe care l-am personalizat cu masinute pentru ca de pe atunci incepuse marea lui pasiune pentru vehicule. Continue reading

Advertisements

De ce? Intrebarile copilului mic explicate “ca la carte”

Mami de ce se numesc picioare si nu copite?, ma intreaba David intr-o zi, referindu-se la picioarele scaunelului sau alb. Genul acesta de intrebari normale pentru el si amuzante sau incuietoare pentru mine au inceput sa vina des in ultima vreme. David e un copil care vorbeste mult (cei care il cunosc bine stiu despre ce vorbesc 🙂 ) si implicit e un copil care intreaba mult. “De ce omul acela are pielea neagra?“, “Ce inseamna balama?“, “De ce vecinu’ are masina rosie?” “Ce miroase in lift?”  “Politistii sunt buni?” 🙂 intrebari pe care mintea mea de adult nu le mai concepe. De ce? Pentru ca raspunsurile exista deja in sertarele mintii.

In cazul unui copil, mintea lui absorbanta in plina dezvoltare vrea sa cunoasca si astfel incepe sa puna intrebari. Atat de multe intrebari, incat daca stai o zi intreaga te minunezi: “De ce ploua?“, “De ce avem buric?“, “De ce crestem?“, “De ce pleaca soarele?” “De ce ne spalam?” etc Continue reading

Ii spun sau nu cine este Mos Craciun?

David, stii cine este Mos Craciun?“, exact asa mi-a venit sa-l intreb pe David intr-o seara, fara niciun soi de pregatire si menajamente 🙂 “TATIII” zice el si zambeste larg, cum face de obicei. “Si eu sunt Mos Craciun”, a continuat el. Recunosc ca raspunsul lui m-a uimit pe moment, insa stiam ca glumea. Habar nu avea el cat adevar continea raspunsul lui, iar eu habar nu aveam de unde i-a venit sa raspunda asa.

Ieri, l-am intrebat din nou gandindu-ma in acelasi timp si la Mos Nicolae. Nu mi-a raspuns in schimb m-a intrebat “Cine e mami Mos Craciun?“. Si m-a intrebat asa de vreo 10 ori, asa cum fac copiii mici de simti ca te zapacesc de cap, ca pur si simplu nu am stiut ce sa raspund. Nu mi-a venit decat sa-i spun ca eu il intrebasem prima si am tacut. El a renuntat repede si asa s-a incheiat discutia noastra despre cine este Mos Craciun. Continue reading

Gandul lui Decembrie

Acum o saptamana si ceva mi s-a stricat telefonul, cateva zile laptopul a fost pe bara, masina de spalat are zile cand porneste zile cand nu, masina noastra da semne ca nu mai e la prima tinerete. E in firea lucrurilor ca lucrurile insele sa se strice. Si noi ne mai defectam uneori si avem nevoie de reparatii, un plasture pe o julitura, un antiviral intr-un episod de raceala, o vitamina cand energia ne paraseste. Ne defectam si atunci cand simtim ca ne-au parasit toate promisiunile si gandurile de bine, cand vorbele blande si rabdarea au fugit de la noi, cand parca tot ce a ramas in noi sunt ramasite de fericire. Continue reading

Impreuna suntem mai bine

Si tu cauti permanent sa-ti fie bine la fel cum caut si eu. Sa stii ca nu e o intrebare, pentru ca sunt sigura ca asa este. Si mai sunt convinsa ca lucrul care ieri te facea fericita astazi nu te mai bucura, nu te mai implineste, nu iti mai ajunge. La fel de sigura sunt ca singura nu poti fi fericita, ca ai incercat sa arati multumire de sine, ca ai incercat sa fii tare, insa sufletul tau singur tanjea dupa companie.

Ai intalnit vreodata pe cineva care aproape din prima clipa a inceput sa vorbeasca despre el? Ai auzit ce avea de spus? Ai ascultat cu inima si mai putin cu mintea? Continue reading

Un pui de somn pentru puiutul… meu

Copilului meu de aproape 3 ani nu prea ii plac povestile. Si pe cuvant ca mor de ciuda cand aud de la alti parinti ca ai lor copii ii roaga sa le citeasca, mai ales ca si mie imi place sa citesc. As vrea si eu sa ma alerge David cu cartile in mana prin casa, sa ma doara gatul de la cat citesc si sa ma plictisesc sa repet aceeasi poveste. Dar al meu baiat nu vrea si pace. Prefera in schimb caietele cu activitati, unde lipeste abtipilduri si raspunde la intrebari.

Saptamana trecuta am mai facut o incercare cu alte 5 carti, dintre care una a avut mare succes: Un pui de somn pentru puiut de la editura Girasol. David mai are de la aceasta editura si cartea Girafa care nu voia sa poarte ochelari (intr-o perioada o ctitisem de atatea ori ca o stiam pe de rost), dupa care am mai achizitionat tot de la aceeasi editura si Prima iarna a lui Vulpisor, de care insa nu a fost prea atras. Continue reading

Locul unde copilul e rege

De cand s-a nascut David (si cativa ani buni inainte) acasa pentru noi inseamna 35 mp. Banuiesc ca stiti ce inseamna ca dimensiune? 🙂 Si in curand se vor face 3 ani de cand toti 3 locuim in acest spatiu… intim sa-i spun asa. Aici, David a spus pentru prima data mama si tata, aici a invatat sa manance si sa mearga in picioare, aici a invatat sa joace fotbal, aici s-a lovit cel mai rau, aici am facut prima omleta, primele clatite si primul brad de Craciun impreuna, aici a facut o multime de nazbatii. Aici a plans cel mai mult si aici a ras cel mai mult. Aici a primit cele mai multe dezmierdari si cea mai multa iubire. Locul acesta mic pentru noi, pentru el inseamna totul. Si nu iti dai seama, decat atunci cand pleci sau cand te pregatesti sa pleci. Continue reading

Mami citeste: Creierul copilului tau, de Daniel J Siegel si Tina Payne Bryson

Nu mi-am dorit niciodata sa schimb ceva la copilul meu. In fiecare etapa a dezvoltarii lui, indiferent de ce greu aducea, am incercat sa inteleg si sa accept situatia in cauza. Nu a fost usor deloc. Cand am simtit ca nu mai pot duce, m-am pus pe cautat ajutor. Cel mai la indemana pentru mine s-au dovedit a fi cartile de parenting. Si mi-au fost de ajutor mai mult decat as putea vreodata exprima in cuvinte.

Atunci cand a inceput sa ne loveasca, pe la vreun an, am gasit cartea Lacrimi si crize de furie despre Aletha Solter care pe mine m-a ajutat sa-i inteleg reactiile impulsive si nevoia de a plange. Nu facea la modul propriu-zis crize de furie, insa era si este in continuare impulsiv. Iar impulsivitatea lui, manifestata atunci cand ceva nu se indeplinea conform dorintei lui, se finaliza de fiecare data cu o palma. Continue reading

Minicalator cu troleibuzul in Bucuresti

Aubo” a fost unul dintre primele cuvinte spuse de David. Ii placea sa stam sa privim autobuzele care ajung in statia din fata blocului unde locuim, sa vada cum se deschid usile si sa le facem cu mana la plecare. Insa, primul mijloc de transport in comun cu care a mers David nu a fost autobuzul, ci metroul. Mare iubire mare. Era si este atat de fascinat baiatul meu de metrou incat nu plecam niciodata de pe peron pana nu vede trecand cel putin 4-5 “metoaie” (e super cute gramatica la doi ani), in afara celui cu care mergem noi. Noroc ca sunt doua linii 🙂

Locuim la o distanta de 20 de minute de mers pe jos de parcul Ior. Insa, de cand nu mai sta in carucior (cam de la 1 an si jumatate, daca imi amintesc bine) mergem cu masina. Saptamana aceasta in schimb mi-a spus ca ar vrea sa mergem cu autobuzul in parc. Am picat pe ganduri pentru ca recunosc ca au trecut cativa ani buni de cand nu am mai folosit un alt mijloc de transport in comun in afara metroului. Nu stiam daca portofelul electronic mai este valabil, daca mai am credit pe el, cum mai e cu inghesuiala si mersul la gramada. In plus, copilul nu mai poarta pampers si nu stii niciodata cand se trezeste ca vrea sa faca un pipi 🙂 si nici cu servetele antibacteriene nu mai umblu in geanta ca la inceputuri.  Continue reading

Copilul si desenele animate, un compromis necesar pentru noi

Cand David avea cam 7- 8 luni, imi amintesc ca i-am pus pentru prima data desene animate pe laptop. Erau de fapt cantecele in limba romana si engleza. Pur si simplu eram epuizata si nu mai reuseam sa ii fac fata, toata ziua singura, in spatiul restrans al unei garsoniere, cu sot cu job de corporatie, care ajungea cu putin inainte ca David sa se culce. David intrase in perioada “bebelusul umblator scotocitor” si era un bulgare de energie fara buton de oprire. Atunci am simtit ca o sa clachez. Pe cuvant, ca m-am simtit mult mai rau decat in perioada de lauzie cand toti hormonii erau plecati care incotro.

Asa ca David asezat in scaunul de masa si eu alaturi pe un fotoliu am ascultat o perioada cantecelele de la Hoopla Kids. Amandoi eram fericiti, chiar si pret de cateva clipe, pentru ca nu statea niciodata mai mult de 10 – 15 minute si dadea semne clare ca vrea sa ne intoarcem la ale noastre: plimbat prin casa, scotocit, discutii cu animalutele de plus, aruncat cu bile de plastic, inventat tot soiul de joculete. Pentru mine insa timpul acela era suficient cat sa ma adun. Continue reading

1 2 24