Author Archives for Ana-Maria Banciu

About Ana-Maria Banciu

Buna! Eu sunt Ana, mamica unui baietel plin de veselie, care face ca fiecare zi sa capete sens. Daca vrei sa afli mai multe despre noi e de ajuns sa rasfoiesti filele blogului. Pentru ca aici este locul unde strangem laolalta emotii, ganduri si amintiri din calatoria noastra impreuna! Bine ai venit la bord!

Zilele acelea care DOR

Nu are mai mult de câteva luni, dar are o voință și o energie fantastică. Ești permanent cu el, îl privești cât de minunat doarme, îi admiri fiecare părticică din corp și i-o săruți de zeci de ori pe zi. Dar, vine o zi sau poate mai multe, când parcă nu-l recunoști. Bebelușul acela care împarte zâmbete cu generozitate, care înmoaie orice inimă oricât de împietrită ar fi de durere, e acum un copil nervos, plângăcios, căruia nu-i convine nimic, dar nimic din tot ceea ce te străduiești să faci. Și tu ești obosită, poate cu o operație cezariană încă nevindecată, poate cu o naștere naturală care încă supurează în suflet, și îți vine să fugi, să plângi, să lovești.

Și zilele acelea care dor trec… Continue reading

Advertisements

Jocuri pentru antrenarea gândirii logice la copilul de grădiniță

3-4 ani este considerată de către specialiști vârsta rațiunii, când copilul începe să conștientizeze mult mai bine lucrurile din mediul extern, ce se întâmplă cu el și ceilalți, când începe practic să facă raționamente logice. Și eu observ la David, zi de zi, această maturitate în gândire, în modul în care încearcă să găsească explicații și argumentări atunci când nu îi place ceva sau atunci când își dorește un lucru, atunci când observă ceva nou sau atunci când învață despre o situație. 

Poate părea un lucru banal această etapă în dezvoltarea gândirii la copil, dar dacă ne gândim la toate ramificațiile acestei abilități (de a gândi logic), ne dăm seama că nu este doar un simplu pas, o etapă de dezvoltare, ci un monumental salt către gândirea matură, rațională. Continue reading

Petrecerea de Halloween, o petrecere dincolo de prejudecăți

Am fost întotdeauna un copil fricos, genul acela care nu folosea cuvântul “dracu” ca să nu îi meargă rău la școală, genul care nu se spăla pe păr duminica pentru că bunica i-a spus că “nu este bine“,  genul de copil care nu plângea în public că “nu era considerat frumos“, genul de copil care dobândise din rândul familiei o mulțime de prejudecăți sociale. Practic, fără să fiu ironică, am crescut pe un câmp minat de rușine și judecăți morale, bănuiesc că tocmai dintr-o nesiguranță și lipsă de încredere în ceea ce însemna creșterea mea. Pentru că “gura lumii” și incertitudinea a ceea ce urma să devin eu (ca mulți copii de altfel) sunt convinsă că dădea naștere unui alt soi de frici în sufletele părinților.    Continue reading

Începerea grădiniței: momentul când trebuie să te dai deoparte

E adevărat ce se spune că nimic nu te pregătește pentru nașterea copilului, prima răceala și intrarea în colectivitate. Nicio carte, niciun sfat venit din partea altui părinte nu te pot face să înțelegi ceea ce vei simți în acele momente.

Am intrat în a treia săptămână de grădiniță. Respir. Abia de acum simt că pot să respir cu adevărat, pentru că până acum am crezut că trăiesc pe pilot automat. M-am întâlnit cu acel moment dureros, cu începutul unei etape importante din viața lui David, intrarea în colectivitate. Oricâte proiecții mi-am făcut înainte, nimic, dar absolut nimic nu se compară cu ce trăiești atunci, în acel moment zero. Continue reading

Infecția urinară – experiența noastră cu analize și spitale, de la 3 ani

Ledul termometrul frontal se înroșește pentru prima dată de când l-am cumpărat: 38,6 C. Alternăm clasicul Panadol cu Nurofen, o noapte și o zi. Apetit scăzut. Nu l-am văzut niciodată pe David atât de apatic. NICIODATĂ în cei 3 ani. În miezul zilei spune că este obosit și că vrea să doarmă. Nu a mai dormit după amiaza de la 2 ani și jumătate.

E târziu în noapte. Afară este frig de îngheață pietrele, pielea lui în schimb frige atât de tare că ai putea prăji un ou. Febră 40 și un picuț frontal. Mă sperie atât de tare încât vreau să verific și cu termometrul intrarectal,despre care știu că e sfânt, spune cu precizie temperatura: 40 de grade Celsius. Îmi tremură mâinile când citesc. Mă chinui să-mi reamintesc ce mi-a explicat medicul pediatru când l-am vaccinat pe David: Dacă face febră mare peste 40, îi dați Alvotor, îi faceți băi răcite treptat…  Îi dăm Alvotor, din fericire e cooperant și îl ia, îl dezbrăcăm și lăsăm aerul rece al nopții să răcorească dormitorul. Continue reading

Dacă am pune fricile sub lupă?

Mami, la noi în casă sunt monștri? 😈 Vreme de aproape 1 an am primit această întrebare în fiecare seară, dar în fiecare seară, nu exagerez, înainte de somn. Imediat ce stingeam lumina și se ghemuia lângă inima mea, mă întreba dacă în casa noastră există creaturi ciudate. De fiecare dată, îi răspundeam la fel, că nu avem monștri în casă, pentru că ei de fapt nu există în realitate, ei sunt doar în desenele animate, pentru a le face mai palpitante, mai interesante.

După aceea îl întrebam eu pe el dacă i-ar plăcea să se uite la desene în care cățeii mănâncă serioși, iar pisicile se joacă liniștite. De fiecare dată îmi răspundea zâmbind: Nuuu mami ! 🙃 Apoi urma seria de pupături, de te iubescuri și adormea instant. Abia aseară, când m-a întrebat dacă umbrele copacilor care se văd afară pe casa noastră sunt monștri, mi-am dat seama că trecuse ceva timp (cred că sunt câteva săptămâni) de când nu îmi mai adresase această întrebare devenită ritual înainte de culcare.  Continue reading

Când trebuie să accepți și când trebuie să lupți?

Există momente când sunt supărată pe viață. Când niciun cuvânt spus de încurajare nu mă face să mă simt mai bine. Aș plânge și aș țipa. Aș spune: Ce știi tu ce înseamnă să-ți vezi copilul bolnav, plângând de frică, de durere. Ce știi tu despre câte am pătimit? Cât de rău m-am simțit să-l văd așa?

Știu că în momentele acelea tocmai să-mi plâng mie de milă nu ar trebui, că nu ar trebui să învinovățesc, că nu ar trebui să fiu egoistă și să mă gândesc doar la ce am simțit eu, că el nu ar trebui să mă vadă pe mine supărată că este bolnav, că nu ar trebui să transfer durerea în timp, că ar trebui să fiu puternică pentru el. Ar trebui. Continue reading

Micul meu Mare de 3 ani și jumătate

Când eram însărcinată, nu ratam nicio săptămână în care să nu citesc cum se dezvoltă omulețul din interiorul meu. Cât de mic-mare este, în ce etapă se află, câți centimetri sau ce greutate ar trebui să aibă, ce știe să facă 😄 ! Și corelam adesea ce citeam cu ceea ce aflam de la ecografiile periodice.

Mă emoționez și acum când îmi amintesc de acele momente, de ceea ce descopeream pas cu pas. “Capul copilului măsoară jumătate din lungimea corpului și fruntea prezintă o bombare care va permite craniului să se dezvolte. Gâtul începe să se dezvolte, iar pleoapele se închid pentru a proteja ochii în formare. Degetele nu mai sunt împreunate, iar unghiile de la mâini și picioare și părul vor începe să fie vizibile începând cu această săptămănă. Copilul înghite activ lichidul amniotic și lovește cu putere cu picioarele. Copilul, acum de mărimea unei căpșuni, 🍓 măsoară 3.4 cm și cântărește 4 grame. (De aici citeam eu când puiul meu avea doar 10 săptămâni) Continue reading

Ce ai face dacă nu ți-ar fi frică?

Citisem în diverse ocazii despre faptul că oamenii sunt rezistenți la schimbare. Și că, în majoritatea cazurilor, creierului nostru îi plac căile bătătorite, lucrurile familiare, rutina, că ne place practic să stăm într-o zonă de confort. Este un lucru absolut normal dacă ne gândim că organismul nostru este astfel programat cu mecanisme care să-l mențină în anumite limite, precum glicemia, tensiunea arterială, nivelul hormonal. Orice schimbare care apare în organism, pozitivă sau negativă, este percepută ca o situație de criză și are nevoie de o perioadă de acomodare.

Mie mi se întâmplă adesea atunci când “ceva” se schimbă să simt teamă și corpul meu are grijă să-mi transmită acest lucru. Și în acel moment, nu fac decât să-mi canalizez toată atenția către mine și ce simt în legătură cu asta și mai puțin pe schimbarea în sine. Am realizat în timp că toată această stare de neliniște pornește din frică. Continue reading

Dino Park Râșnov – Introducere în lumea dinozaurilor pentru un băiețel de 3 ani

Ca să nu am reclamații din partea băiețelului din poveste care mă corectează de fiecare dată că el are 4 ani sau chiar 5 🙂 , o să fac completarea că el are de fapt 3 ani și aproape jumătate. 👦

Trecând peste această mică adăugire aș vrea să vă spun o poveste. O poveste cu dinozauri care au trăit acum sute de milioane de ani. Sunteți curioși?

A fost odată ca niciodată, Triasicul, o perioadă din era mezozoică. Totul a început acum 250 de milioane de ani când dinozaurii au apărut pe pământ. Lumea arăta foarte diferit de ceea ce știm noi acum. Nu existau nici continente, nici țări, ci o singură întindere de pământ imensă, înconjurată de un ocean imens. Era foarte cald și extrem de uscat, iar singurele ființe care trăiau erau DINOZAURII. 🦎 Herrerasaurus era lung cât o mașină și cântărea cât un crocodil. Plateosaurus era un uriaș vegetarian, iar Eoraptor era de mărimea unui câine și mergea în două picioare. Continue reading

1 2 26