Author Archives for Ana-Maria Banciu

About Ana-Maria Banciu

Buna! Eu sunt Ana, mamica unui baietel plin de veselie, care face ca fiecare zi sa capete sens. Daca vrei sa afli mai multe despre noi e de ajuns sa rasfoiesti filele blogului. Pentru ca aici este locul unde strangem laolalta emotii, ganduri si amintiri din calatoria noastra impreuna! Bine ai venit la bord!

Impreuna cu nasii

Ne despart multi kilometri, mii chiar, dar asta nu ne impiedica sa avem o relatie frumoasa, dincolo de respectul pe care il avem pentru cei care acum 7 ani ne deveneau nasi. Ne-am bucurat tare mult sa-i revedem, sa-i regasim la fel de frumosi si pozitivi si sa fim impreuna. Ne-am bucurat sa-l vedem pe David fericit impreuna cu cei care acum doi ani ii deveneau parinti spirituali, in bratele carora a primit taina botezului.

Cu toate ca nu avem posibilitatea sa ne vedem atat de des pe cat ne-am dori, pentru noi conteaza enorm cum ne simtim cand suntem impreuna. Si momentele acestea se aseaza acolo, in locul amintirilor frumoase din inimile noastre. ❤ Mai punem cateva amintiri si aici pentru ca tare imi sunt dragi pozele astea 😉 Continue reading

Zi de zi invatam sa fim NOI

Nimeni pe lumea asta nu te va invata cum sa fii mama sau tata. Nimeni nu iti va dezvalui secretul parintelui perfect nu pentru ca nu ar vrea, ci pentru ca nu stie care e acela, pentru ca nu exista o reteta universala. Treaba asta cu parentingul sau cu parinteala mai pe romaneste este ca totul se invata doar traind alaturi de propriul copil, zi de zi, clipa de clipa.

Pana nu intri in acest carusel de trairi si emotii nu vei sti niciodata cum este. Imaginea despre familie formata de propria minte este mult diluata de realitate. Indiferent cate carti vei fi citit, cate filme de dragoste vei fi vazut, cat de multi oameni cu copii vei fi intalnit, nu poti intelege cu adevarat greul, durerea, grija, responsabilitatea, oboseala, frica, neputinta, furia decat atunci cand vei fi acolo. Si asta e intr-un fel bine. Deoarece, cum ar fi daca am sti dinainte toate cele insirate mai sus?

Inainte de a-l avea pe David, recunosc ca am auzit in jurul meu ca este greu sa ai un copil. Ca odata ce vine pe lume se schimba mult dinamica vietii de cuplu, prioritatile, ca nu vei mai avea timp liber decat pe apucate, ca baile in cada vor ramane amintire, ca plimbarile spontane le vom face doar cu ochii mintii sau ca dormitul o noapte intreaga va fi doar un vis frumos. Continue reading

Pictam: ideile noastre de joaca intre 2 si 3 ani

Sa fi trecut vreo sase luni de cand tot pictam. David a primit in dar de Craciun un set de acuarele si acela a fost momentul 0 cand a invatat sa foloseasca o pensula. De atunci, pictam si ne pictam, pentru ca dupa fiecare sesiune artistica nu scapa nicio hainuta intacta (pelerina de protectie ramane stinghera pe scaun :-) ). Aceasta activitate a picat asa de bine pentru ca in multe zile reci de iarna am fost nevoiti sa stam in casa. Pictam din nou deoarece acum caldura mare de afara nu ne pica bine.

Bineinteles ca la doi ani, David nu stia si nu stie nici acum la doi ani si jumatate sa picteze in adevaratul sens al cuvantului, insa, toata joaca aceasta cu acuarela care ii place nespus de mult l-a invatat sa tina si foloseasca in mod corect pensula, lucru care ii va usura “munca” mai tarziu la gradinita.

Am strans mai jos cateva idei puse in aplicare de-a lungul timpului, care sper sa va placa si de ce nu, chiar sa va inspire: Continue reading

Doi ani si jumatate plini si rotunzi

Inca numar fiecare luna care trece si o pun laolalta cu cei doi ani plini pe care ii traim impreuna. Nu stiu cand o sa renunt sa mai fac asta, insa pana acum mi s-a parut firesc sa raspund la intrebarea legata de varsta lui David cu: “Are doi ani si 3 luni, si  4 luni, si 5 luni” etc. Azi sunt doi ani si jumatate plini si rotunzi ca obrajii de bebelus! Plini de frumos amestecat cu greu, de zambete printre lacrimi si lacrimi printre zambete, de joaca la puterea n si lectii de viata. Lectii de viata traita in trei, lectii despre rabdare, intelegere, asteptare si acceptare. Rotunzi de la atata iubire si recunostinta, cum doar in carti am citit ca se poate simti. Si nu exagerez deloc, este chiar aparte iubirea aceasta pentru propriul copil, pentru ca e o adevarata binecuvantare sa ii vezi zambetul la inceput de zi si sa ii simti mangaierile pe chipul obosit, cufundat in perna printre vise si visuri, in fiecare seara.

David e astazi un baietel de doi ani si jumatate. Si cu aceasta ocazie m-am gandit sa astern cateva lucruri care il caracterizeaza la aceasta varsta, pentru ca inca fiecare luna vine cu o noua descoperire, cu un cuvant nou haios pronuntat, cu un fel unic de a intelege lucrurile din jur. Atat de mult m-am distrat cand a spus despre copacii uscati din parcul unde mergem ca sunt “copaci ciufuliti” sau cand a spus ca el e maimuta “si mami e jungla” sau cand mi-a cerut “oja albastra de baieti” cand a vazut unghiile mele rosii 🙂 Continue reading

Mami citeste: Copilul tau cum se joaca? Sophie Marinopoulos

Cartea Copilul tau cum se joaca? Interpretari psihologice ale jocului de Sophie Marinopoulos m-a intors in timp, cam cu un an si ceva in urma, cand David era un bebelus dornic de joaca iar “Cucu-Bau” rasuna din plin in toata casa. Nu stiam atunci ca acest joc aparent banal este un joc terapeutic, din categoria jocurilor simbolice, care il invata pe David sa-si formeze in minte reprezentarea mea ca simbol si sa pastreze aceasta imagine atunci cand nu sunt langa el.

Cu fiecare capitol parcurs, cu fiecare joc reamintit, mi-am adus aminte cu mare drag de diferite momente din trecut si m-a ajutat sa-mi confirm ceva ce simteam chiar dinainte de a citi carti de parenting: ca un copil are nevoie de multa joaca si de prezenta iubitoare a parintilor pentru a creste sanatos emotional. Dar, recunosc ca am avut o usoara parere de rau fiindca nu am citit-o mai devreme, chiar dinainte de a naste pentru ca sunt convinsa ca in anumite situatii as fi reactionat diferit, as fi fost poate mai rabdatoare, mai dornica de joaca, mai prezenta in momentul acela. Continue reading

Baltoaca dupa ploaie: copilul sare si rade, mama se uita si…

Uite ce-ai facut! Te-ai udat tot! Trebuie sa iti spun de fiecare data sa nu mai intri in apa? Hai acasa sa te schimb DOBITOCULE!” tipa o bunica suparata catre nepotul ei de 2-3 ani care radea si sarea intr-o baltoaca aparuta dupa ploaie. Nu exagerez cu nimic, aceasta a fost reactia ei, plus o smucitura la pachet pentru a-l scoate pe nepotul “dobitoc” din baltoaca cu… veselie, pentru ca tare mult ii mai placea sa vada apa tasnind sub greutatea corpului sau mic.

Luam parte la acest episod trist acum cateva luni si mi-am amintit de el ieri, dupa ce a plouat, in timp ce David topaia ca un ied fericit in toate baltoacele din curtea bunicilor indiferent cat de mari sau mici erau. Unde era mai mult noroi, acolo era si el. Atat de mult a ras, atat de mult i-a placut, incat dupa aceasta repriza de sarit la “groapa cu noroi” a trebuit sa il bag imbracat in cada si sa-l spal din cap pana la picioare si de la picioare la cap 🙂 Continue reading

Intoarcerea la job dupa concediul de maternitate: Interviu cu Cristina Otel, trainer in cariera

Am stat acasa in concediu de crestere a copilului mult mai mult decat imi propusesem initial cand David era in pantecul meu mic cat o boaba de mazare. Credeam, atunci, ca lucrurile vor fi mult mai usoare, ca nu-i asa mare inginerie sa ai un copil, imi imaginam ca e greu dar nu aveam habar ca acel greu imaginar ar trebui sa-l inmultesc cel putin cu 100 ca sa ma apropii cat de cat de realitate. Odata ce el a venit pe lume s-a produs un declic, care a avut legatura cu cat de greu, dar si cu cat de frumos este sa ai un copil. Acea scanteie mi-a luminat, zic eu, modul de a vedea lucrurile importante din viata.

Fiecare zi petrecuta acasa cu David si fiecare informatie noua citita despre cresterea copilului, despre ce are nevoie un copil in primii ani de viata pentru a se dezvolta echilibrat emotional, despre cat de importanta este prezenta iubitoare a mamei in viata unui bebelus, m-au facut sa constientizez care este scopul meu din acel moment. Desi, initial, credeam ca voi reveni la serviciu dupa 6 luni, am ales sa raman acasa pana in acel punct cand il voi fi simtit pe David pregatit de separare. Continue reading

Daca ai putea schimba ceva la tine, un singur lucru, care ar fi acela?

Ieri am participat pentru prima data la Social Media for Parents, un eveniment dedicat bloggerilor din domeniul parenting, si am plecat de acolo cu multe informatii interesante de la speakerii care au sustinut prezentari. In cateva randuri va povestesc despre ce s-a vorbit si care au fost lucrurile care mie mi-au dat de gandit.

Urania Cremene, parenting trainer, a vorbit despre strategiile pentru cresterea stimei de sine a copilului si a adresat tuturor participantilor o intrebare cu care recunosc ca am plecat in minte spre casa: “Daca ai putea schimba ceva la tine, un singur lucru, care ar fi acela?” Si a povestit din experienta sa ca, spre deosebire de adulti care isi gasesc o multime de lucruri de imbunatatit, schimbat, renuntat, copiii nu isi doresc sa schimbe nimic la ei 🙂 Doar intrebati a doua oara, copiii s-au mai gandit putin si baietii au decis ca vor sa aiba puteri supranaturale, iar fetitele aripi sa zboare sau cozi de sirene. Continue reading

Invatam legumele direct din gradina bunicilor

Un copil este programat genetic pentru explorare si joc. Capacitatea lui de concentrare este foarte mica, de aceea si dorinta de a trece rapid de la un obiect la altul, de la o activitate la alta. Dupa varsta de 18 luni, cuvintele ii permit imbogatirea jocului prin denumirea lucrurilor care il inconjoara. Cuvintele stalcite, cele de care noi parintii ne amuzam copios si de care ne aducem aminte cu mare drag, mult mai tarziu 🙂

Si odata ce creste, copilul va intelege semnificatia cuvintelor chiar si in absenta obiectelor pe care le desemneaza. Insa, ca sa isi poata aminti mai usor lucrurile noi despre care invata, indicat ar fi sa beneficieze de explorarea lor pe baza simturilor. Este vorba de explorarea senzoriala despre care se vorbeste si in pedagogia Montessori  despre care si eu am scris in mai multe randuri. Astfel, copilul isi va aminti mai usor despre o rosie ca este o leguma rotunda si zemoasa, daca o strange in manuta pufoasa si daca gusta din consistenta ei, decat daca vede o imagine cu o rosie intr-o carte sau pe ecranul laptopului. Continue reading

Te iubesc, orice ai face si orice as face!

Copilul se naste fara un concept despre el insusi. Pana la varsta de trei ani, fiecare idee, fiecare sentiment, fiecare atitudine este asimilata si va deveni parte fundamentala a modului in care el se percepe in raport cu lumea din jur. Aceste convingeri vor deveni mai tarziu parte importanta din credintele lui, din realitatea lui. Tot ceea ce un adult va gandi, va spune, va face va fi determinat de conceptul de sine integrat in copilaria timpurie.

Copilul nu se naste cu frici, exceptie face frica de a cadea si frica de zgomot. Cel putin asa am citit, eu la copilul meu am observat si observ in mod special frica de zgomot. Toate celelalte temeri, frica de straini, de apa, de insecte, de animale si multe altele, ii sunt inoculate treptat de cei din jur, parintii, fratii, bunicii etc. Daca un copil creste intr-un mediu in care se simte iubit, apreciat, incurajat, sprijinit si acceptat, indiferent de ceea ce face, copilul va deveni un adult increzator. Credinta lui despre sine va fi ca este un om valoros, care merita sa fie iubit, care merita sa primeasca lucruri frumoase de la viata. Continue reading

1 2 21