Acum cateva saptamani am experimentat una dintre cele mai neplacute situatii din viata de parinte: prima criza de furie a lui David. Motivul declansarii e aparent unul banal. David a vrut sa se aseze in bratele mele la laptop. Dupa ce l-am luat langa mine, l-am lasat “sa tasteze” si el timp de un minut doua, stiind ca e intr-o perioada in care incepe sa imite. Linistea nu a durat prea mult ca a inceput sa loveasca puternic laptopul.

Tinand cont de faptul ca laptopul nu mai e la prima tinerete, i-am schimbat o data hard diskul, si da iar semne clare de oboseala, i-am luat manutele si i-am zis ca nu are voie sa loveasca, pentru ca se strica. Nemultumit de explicatie, baiatul meu a facut o criza de furie: a inceput sa planga… sa urle… sa loveasca, inclusiv pe mine.

Recunosc ca am fost… socata. Cateva secunde nu am avut nicio reactie dupa care i-am zis ca ma doare si ca m-am suparat. Nu am stiut ce reactie sa am asa ca l-am lasat jos. Odata ce l-am lasat din bratele mele, a inceput sa planga si mai tare.

Pentru ca ulterior am mai avut parte de cateva episoade de acest gen, am inceput sa caut sfaturi despre cum sa gestionez corect crizele de furie ale copilului, si mai ales sa stiu daca eu am procedat corect sau nu. Am gasit astfel o carte care mi-a starnit curiozitatea, despre care citisem recomandari bune: “Lacrimi si crize de furie” de Aletha Solter. Odata cu aceste recomandari erau extrem de multe comentarii ale parintilor care isi marturiseau experienta cu copiii lor furiosi.

Asa ca am cumparat cartea. As putea spune ca e o carte buna de parenting, insa nu sunt intru totul de acord cu anumite aspecte.

Aletha Solter a cercetat plansul la copii timp de 25 de ani si vine cu o abordare noua de a gestiona crizele de furie ale copiilor. Abordare, as spune eu, sintetizata foarte bine in citatul de la inceputul cartii: “Lacrimile sunt pentru suflet precum sapunul pentru corp!“.

In primul rand, orice parinte trebuie sa stie ca bebelusii si copiii nu plang doar pentru a transmite o nevoie imediata (foame, frig etc), ci si pentru a-si elibera tensiunile si stresul. Autoarea sustine ca e nevoie sa le permitem copiilor sa planga (tinuti in brate!!!), in loc sa incercam diverse metode de a-i opri din plans. In niciun caz, nu trebuie sa-i ignoram, sa-i trimitem in camera lor, sa minimizam motivul pentru care ei plang. Ci, sa-i tinem in brate indiferent cat plang si sa le spunem ca ii intelegem.

Aici eu m-am “lovit” de doua probleme, in sensul in care fac parte dintr-o generatie in care ni s-a transmit ca “nu e frumos sa plangi, mai ales in public si cu atat mai mult daca esti baiat” si “un copil nu are motive sa fie stresat”.  De aici gestul meu de a-l lasa pe David deoparte cand a inceput sa planga. O mare greseala, spune autoarea, care ofera date si informatii stiintifice despre fiziologia stresului si a plansului, despre beneficiile plansului.

Chiar si bebelusii si copiii traiesc experiente stresante. Ei le depasesc folosind anumite mecanisme de aparare: verbalizarea, jocul simbolic, rasul si plansul, si crizele de furie. “Pentru a avea incredere in ei, copiii au nevoie sa se simta iubiti si acceptati neconditionat. Daca li se arata iubire doar atunci cand zambesc, copiii vor invata sa isi nege si reprime o parte din ei insisi.”

Mai mult decat atat, s-a observat ca exista cazuri de ameliorare a simptomelor astmului si de disparitie a urticariilor (dermatita atopica), atunci cand pacientul plange si nu isi reprima sentimentele; poate fi considerat un proces natural de refacere care readuce corpul intr-o stare de echilibru.

Plansul, o slabiciune a femeilor?

Citind aceasta carte am constientizat ca folosesc replici pe care le-am auzit in copilarie la parintii mei sau la profesori, dar mai ales ca am convingerea ca daca il las pe David sa planga ii incurajez un comportament de nedorit. De asemenea, mi-a dat de gandit capitolul despre “Plansul – diferente intre barbati si femei” in care Aletha Solter mentioneaza ca in jurul varstei de 12 ani se inregistreaza o scadere brusca a plansului la baieti, fiind cauzata de factori biologici dar si culturali. Dar si faptul ca exista o conexiune intre barbatii care plang mai putin si incidenta mai mare a unor boli cauzate de stres (boli cardiovasculare).

“Nu exista niciun dubiu ca baietii sunt descurajati mai mult decat fetele in a-si exprima emotiile de tristete si frica. Baietii sunt educati sa creada ca plansul este o slabiciune a femeilor. Puterea si masculinitatea sunt asociate cu detasarea emotionala.”

De ce plang bebelusii asa mult?

Autoarea dedica un capitol intreg plansului la bebelusi (de la nastere pana la 1 an) si vine cu lamuriri asupra factorilor de stres din viata unui bebelus. In realitate, perioada de frageda pruncie poate fi extrem de vulnerabila si stresanta, orice mamica cu siguranta va recunoaste cauzele de stres mentionate in aceasta carte: nevoi neimplinite (foame, frig, cald, contact fizic), suprastimularea, frustrari de crestere, durere fizica, experiente infricosatoare.

Citind acest capitol am recunoscut la David in special aceste doua surse de stres: suprastimularea (calatorii) si frustrarile de crestere (perioadele de agitatie preced noi deprinderi). In primele luni, de fiecare data cand reveneam acasa dupa doua zile petrecute la parinti, David avea o  criza de plans care dura cam o jumatate de ora. De asemenea, dupa cateva zile in care era mai agitat decat de obicei, observam ca poate sa faca un lucru nou: sa apuce cu manutele diverse obiecte, sa stea in fundulet, sa gangureasca etc.

Autoarea ofera sfaturi pentru parinti despre cum sa procedeze cand bebelusii plang, aparent fara motiv.  Parintii nu trebuie sa se simta vinovati sau sa se blameze reciproc. Un bebelus are nevoie sa planga. Tinutul in brate ca o rutina inainte de somn il poate ajuta sa doarma mult mai bine pe timpul noptii. Vorbeste chiar despre “reintoarcerea la natura” si despre beneficiile dormitului in pat cu copilul, asa cum se obisnuia in trecut.

Plansul si crizele de furie la copii (intre 1 si 8 ani)

Stresul este o componenta inevitabila a vietii. Multi copii sub 8 ani nu pot intelege cu usurinta punctul de vedere al altei persoane deoarece ei sunt orientati spre ei insisi. Treptat invata concepte precum “a face cu randul” si “a imparti”.

Sindromul “copilului grabit” este produsul timpurilor noastre, moderne. Foarte multi parinti isi inscriu copiii la o multime de activitati extrascolare si uita de timpul necesar copilului pentru a se juca si pentru a-si inventa propriile lui jocuri. Nu este de mirare de ce copiii au devenit mai grabiti, mai stresati, mai furiosi. Aletha Solter sustine ca nu trebuie sa cedam la cerintele absurde ale copilului, insa nici sa-l facem sa renunte la comportamentul “inadecvat”. Parintii prea indulgenti care cedeaza usor risca sa aiba copii dificili si din ce in ce mai pretentiosi, in timp ce parintii autoritari si opresivi isi timoreaza copiii si ii fac sa devina introvertiti.

Autoarea descrie o situatie personala de cand fiica acesteia avea 6 ani:

“Sarah a venit intr-o zi de la scoala foarte nerabdatoare sa mergem dupa-amiaza la circ, asa cum ii promisesem. Intre timp, eu imi schimbasem planurile si i-am spus ca hotarasem sa mergem la circ seara. Nu a fost deloc incantata de scimbarea de plan si a izbucnit intr-o criza de furie. Statea pe covor in timp ce plangea si lovea, si tipa <<Vreau sa mergem la circ acum! Esti o proasta!>>Am fost surprinsa de aceste cuvinte deoarece era prima data cand ma facea proasta. Cu toate acestea, am reusit sa o ascult, sa o las sa planga si sa isi duca la bun sfarsit criza de furie. Dupa aproximativ 20 de minute, s-a calmat, mi-a zambit si mi-a cerut ceva de mancare. A fost intr-o stare buna tot restul zilei, iar in acea seara a vrut sa mergem la circ si sa stea langa mine.

A doua zi am vorbit cu invatatoarea care mi-a zis ca Sarah a avut probleme in ziua precedenta. Am intrebat-o ce s-a intamplat. Sarah se certase cu prietena ei cea mai buna care i-a zis in repetate randuri proasto. Atunci am inteles ce se intamplase. Nu avusese nimic de-a face cu circul. Ea folosise schimbarea de program drept pretext pentru a se elibera de suferinta legata de prietena ei.  Mi-ar fi fost mai usor sa o ascult pe fiica mea spunandu-mi<<Mama m-am certat azi cu prietena mea care mi-a zis Esti o proasta! Aceasta m-a durut!>> Din pacate copiii nu explica lucrurile astfel, se asteapta ca noi parintii sa intelegem.”

In aceasta carte Lacrimi si crize de furie –  Ce e de facut cand bebelusii si copiii plang de Aletha Solter veti gasi multe alte explicatii despre plansul copilului. O sa enumar doar cateva dintre subcapitolele cartii,  pentru a va face o idee despre ce alte informatii veti gasi: beneficiile psihologice ale plansului, cum este reprimat plansul, tipare de control la adulti, cum sa procedati cand bebelusii plang, plansul la despartire si anxietatea de separare, interpretarea comportamentelor copiilor, cum sa faceti fata propriilor sentimente etc.

Concluzia mea asupra acestei carti este aceea ca trebuie SA ACCEPTAM plansul copilului, sa-l intelegem fara incercari de a-l reprima, fara a considera ca e o tactica de manipulare la adresa noastra, a adultilor. Copiii trebuie tratati cu respect si au nevoie sa li se acorde un anumit grad de control asupra propriei vieti, indiferent de varsta.

Copiii au insa nevoie de limite si reguli pentru a se simti in siguranta si protejati, au nevoie de autoritatea parinteasca pentru a intelege ca existe drepturi, dar si obligatii, au nevoie de libertate si intelegere pentru a fi creativi, curajosi, autentici.

Din categoria “Mami citeste” puteti citi:

• Cum sa ne crestem baietii – Steve Biddulph
• Copiii invata ceea ce traiesc – Dorothy Law Nolte