Tag Archives: despre viata

Zilele cu iubire

Știu că sunt persoane care nu serbează Valentine’s Days din simplul motiv că, spun ei, nu au nevoie de o zi în care să celebreze iubirea, că e o găselniță de marketing, o invenție scornită să te facă să scoți bani din buzunar. Habar nu am dacă e bine sau rău ce zic. Cred că într-adevăr dacă nu simți să “cânți” la unison imnul iubirii nu trebuie să o faci, indiferent care îți este motivul, fără să fie nevoie să te justifici în vreun fel. Pe de altă parte, cred totuși că e minunat să împarți cu oameni de pe tot pământul aceeași energie comună, o energie frumoasă, cea mai frumoasă și mai puternică din univers.

Doar că, trebuie să recunoaștem, Ziua Îndrăgostiților nu o putem serba la fel la 16 ani, la 20 , la 30 sau după 60 de ani. Pentru că lucrurile se schimbă în timp, apar copiii, ai un alt fel de mod de a vedea viața, iar îndrăgosteala aceea adolescentină se schimbă, se transformă într-o iubire mai matură. Iar cei care sunt într-o relație de mai mulți ani, o relație de cuplu în care încă se iubesc și nu stau împreună “de dragul copiilor“, știu că relația de iubire e mai complexă, mai împlinitoare,  odată cu trecerea timpului, decât un foc de paie care se stinge la prima pală de vânt. Iar, lucrurile acestea legate de iubire nu mai pot fi programate ca mersul la coafor, Știi dragule, pe 14 februarie mi-am propus să te iubesc mai mult . Continue reading

Advertisements

Curajul de a te lăsa văzut sau nevoia de a fi apreciat?

Acum patru ani, când m-am decis să scriu pentru prima dată pe blog despre puiul meu abia născut, m-am gândit că locul acesta va fi un spațiu unde voi colecta amintiri cu el. Și mi-am propus să transform în mici povești amintirile cu David, pe care mă gândeam eu că le va citi la un moment dat, așa cum am făcut eu copil fiind cu pozele alb negru făcute de părinții mei. Fotografiile acelea micuțe cu margine albă și ondulată, cu mine și surorile mele în diverse ipostaze din copilărie, le-am văzut și revăzut de foarte multe ori, de sute de ori.

Normal, că atunci când am ales să fac acest pas, m-am gândit că lucruri personale vor fi expuse, că blogul va fi din ce în ce mai vizibil, că vom fi văzuți. Normal, că m-am gândit că unii vor fi de acord cu noi, cu felul nostru de a fi, că ne vor plăcea, în timp ce alții ne vor dezaproba, că vor critica modul nostru de a gândi, de a fi. Se vor întreba de ce alegi să te expui, de ce alegi să te lași văzut, așa cum ești tu, de ce te pui pe tavă și te oferi. Dar, eu simțeam din toată inima să-mi mărturisesc dragostea și recunoștința de a fi mamă, de a-l avea pe David, încât o mulțime cuvinte îmi stăteau pe limbă, mai mult decât dornice să treacă de hotarul buzelor. Voiau să fie scrise, pentru că este modul în care mă exprim cel mai ușor. Continue reading

Zilele acelea care DOR

Nu are mai mult de câteva luni, dar are o voință și o energie fantastică. Ești permanent cu el, îl privești cât de minunat doarme, îi admiri fiecare părticică din corp și i-o săruți de zeci de ori pe zi. Dar, vine o zi sau poate mai multe, când parcă nu-l recunoști. Bebelușul acela care împarte zâmbete cu generozitate, care înmoaie orice inimă oricât de împietrită ar fi de durere, e acum un copil nervos, plângăcios, căruia nu-i convine nimic, dar nimic din tot ceea ce te străduiești să faci. Și tu ești obosită, poate cu o operație cezariană încă nevindecată, poate cu o naștere naturală care încă supurează în suflet, și îți vine să fugi, să plângi, să lovești.

Și zilele acelea care dor trec… Continue reading

Când trebuie să accepți și când trebuie să lupți?

Există momente când sunt supărată pe viață. Când niciun cuvânt spus de încurajare nu mă face să mă simt mai bine. Aș plânge și aș țipa. Aș spune: Ce știi tu ce înseamnă să-ți vezi copilul bolnav, plângând de frică, de durere. Ce știi tu despre câte am pătimit? Cât de rău m-am simțit să-l văd așa?

Știu că în momentele acelea tocmai să-mi plâng mie de milă nu ar trebui, că nu ar trebui să învinovățesc, că nu ar trebui să fiu egoistă și să mă gândesc doar la ce am simțit eu, că el nu ar trebui să mă vadă pe mine supărată că este bolnav, că nu ar trebui să transfer durerea în timp, că ar trebui să fiu puternică pentru el. Ar trebui. Continue reading

Stropi de iubire

V-ati intrebat vreodata, cum ar fi viata noastra daca nu ar exista iubire? Cum ar arata oamenii, casele, orasele? Cat de arid ar fi pamantul pe care il locuim? Am inceput gresit, adresandu-va o intrebare? Poate ca ar fi trebuit sa va povestesc de ce nu am mai scris de asa multa vreme sau poate ca ar fi trebuit sa va cer scuze pentru ca nu v-am facut o urare frumoasa la inceput de primavara celor care ne cititi si ne-ati intrebat ce mai facem.

Viata noastra s-a schimbat. S-a schimbat pentru ca asa era firesc sa se intample, ne-a scos din ritmul cu care eram obisnuiti si ne-a provocat sa incepem o alta etapa. Continue reading

Zapada, cadoul perfect pentru o zi obisnuita de marti

Ar fi fost o zi de marti, absolut obisnuita, cu acelasi ritm de trezire si aceleasi obiceiuri, un biberon mare cu lapte si o ceasca de cafea neagra, fara zahar. Insa, dimineata zilei de marti ne-a gasit in casa noastra cea noua, alaturi de bunica si verisoara care au ramas peste noapte la noi. O zi de marti care a venit cu un cadou surpriza, atat de asteptat de omuletii cei mici: prima zapada. A intarziat ceva, am spune noi adultii care intotdeauna ne lasam ingrijorati de starea de fapt, a venit la fix, ar spune ei, copiii, pentru care timpul are o alta valoare, pentru care ceasul nu ticaie alarmant de repede.  Continue reading

Odata ce am devenit mama

Odata ce am devenit mama, am inceput sa ma analizez, zi de zi. Si s-au scurs aproape 3 ani, o perioada tare frumoasa, dar plina de provocari inerente in care m-am pus periodic sub lupa. M-am intors pe toate partile, m-am scotocit, m-am dezbracat de ganduri. Dupa fiecare introspectie trageam linie si faceam un bilant.

Odata ce am devenit mama nu am lipsit nicio noapte de acasa (fara el), nu am fost niciodata plecata mai mult de cateva ore, am fost mereu langa copilul meu de cand s-a nascut. A fost o alegere pe care am acceptat-o cu tot sufletul, pe care am simtit-o ca fiind cea mai buna. Cea mai buna pentru el, cel care a ocupat locul 1 in viata mea, dar nu intotdeauna cea mai buna pentru mine. Continue reading

Gandul lui Decembrie

Acum o saptamana si ceva mi s-a stricat telefonul, cateva zile laptopul a fost pe bara, masina de spalat are zile cand porneste zile cand nu, masina noastra da semne ca nu mai e la prima tinerete. E in firea lucrurilor ca lucrurile insele sa se strice. Si noi ne mai defectam uneori si avem nevoie de reparatii, un plasture pe o julitura, un antiviral intr-un episod de raceala, o vitamina cand energia ne paraseste. Ne defectam si atunci cand simtim ca ne-au parasit toate promisiunile si gandurile de bine, cand vorbele blande si rabdarea au fugit de la noi, cand parca tot ce a ramas in noi sunt ramasite de fericire. Continue reading

Impreuna suntem mai bine

Si tu cauti permanent sa-ti fie bine la fel cum caut si eu. Sa stii ca nu e o intrebare, pentru ca sunt sigura ca asa este. Si mai sunt convinsa ca lucrul care ieri te facea fericita astazi nu te mai bucura, nu te mai implineste, nu iti mai ajunge. La fel de sigura sunt ca singura nu poti fi fericita, ca ai incercat sa arati multumire de sine, ca ai incercat sa fii tare, insa sufletul tau singur tanjea dupa companie.

Ai intalnit vreodata pe cineva care aproape din prima clipa a inceput sa vorbeasca despre el? Ai auzit ce avea de spus? Ai ascultat cu inima si mai putin cu mintea? Continue reading

Ti-ai folosit bine timpul de ieri? Nu-l rata pe cel de azi!

Numar secundele pana cand cafeaua e gata, minutele pana cand copilul se trezeste, orele in care sotul e la job. Calculez timpul petrecut in parc, procesarea platii in supermarket, nerabdarea din trafic. Calculez zilele pana cand vine weekendul, saptamanile pana cand se mai implineste ceva la casa cea noua, lunile cand voi spune “La multi ani!” unui an nou. Masor timpul la fiecare secunda, il adun si il scad doar doar sa iasa asa cum cred eu ca e mai bine.

Existenta noastra a tuturor e conditionata de timp zi de zi. Si e normal. Asta e societatea in care traim. Insa, am impresia ca prea putin reflectam la ce da cu adevarat sens vietii noastre si prea mult la cat si in cat timp am realizat. Cel putin eu asta fac, sau bine bine zis asta nu fac. De fiecare data imi aduc aminte seara, dupa ce David adoarme, cand ma gandesc la ce am facut in ziua respectiva si mi se pare ca nu prea am facut mare lucru sau ca am facut prea putin din ce mi-as fi dorit, ca as fi putut sa fac mai mult sau mult mai bine “daca”. De prea putine ori ma gandesc ca ceea ce am facut e bine, ca e suficient. Continue reading