Tag Archives: despre viata

Stropi de iubire

V-ati intrebat vreodata, cum ar fi viata noastra daca nu ar exista iubire? Cum ar arata oamenii, casele, orasele? Cat de arid ar fi pamantul pe care il locuim? Am inceput gresit, adresandu-va o intrebare? Poate ca ar fi trebuit sa va povestesc de ce nu am mai scris de asa multa vreme sau poate ca ar fi trebuit sa va cer scuze pentru ca nu v-am facut o urare frumoasa la inceput de primavara celor care ne cititi si ne-ati intrebat ce mai facem.

Viata noastra s-a schimbat. S-a schimbat pentru ca asa era firesc sa se intample, ne-a scos din ritmul cu care eram obisnuiti si ne-a provocat sa incepem o alta etapa. Continue reading

Advertisements

Zapada, cadoul perfect pentru o zi obisnuita de marti

Ar fi fost o zi de marti, absolut obisnuita, cu acelasi ritm de trezire si aceleasi obiceiuri, un biberon mare cu lapte si o ceasca de cafea neagra, fara zahar. Insa, dimineata zilei de marti ne-a gasit in casa noastra cea noua, alaturi de bunica si verisoara care au ramas peste noapte la noi. O zi de marti care a venit cu un cadou surpriza, atat de asteptat de omuletii cei mici: prima zapada. A intarziat ceva, am spune noi adultii care intotdeauna ne lasam ingrijorati de starea de fapt, a venit la fix, ar spune ei, copiii, pentru care timpul are o alta valoare, pentru care ceasul nu ticaie alarmant de repede.  Continue reading

Odata ce am devenit mama

Odata ce am devenit mama, am inceput sa ma analizez, zi de zi. Si s-au scurs aproape 3 ani, o perioada tare frumoasa, dar plina de provocari inerente in care m-am pus periodic sub lupa. M-am intors pe toate partile, m-am scotocit, m-am dezbracat de ganduri. Dupa fiecare introspectie trageam linie si faceam un bilant.

Odata ce am devenit mama nu am lipsit nicio noapte de acasa (fara el), nu am fost niciodata plecata mai mult de cateva ore, am fost mereu langa copilul meu de cand s-a nascut. A fost o alegere pe care am acceptat-o cu tot sufletul, pe care am simtit-o ca fiind cea mai buna. Cea mai buna pentru el, cel care a ocupat locul 1 in viata mea, dar nu intotdeauna cea mai buna pentru mine. Continue reading

Gandul lui Decembrie

Acum o saptamana si ceva mi s-a stricat telefonul, cateva zile laptopul a fost pe bara, masina de spalat are zile cand porneste zile cand nu, masina noastra da semne ca nu mai e la prima tinerete. E in firea lucrurilor ca lucrurile insele sa se strice. Si noi ne mai defectam uneori si avem nevoie de reparatii, un plasture pe o julitura, un antiviral intr-un episod de raceala, o vitamina cand energia ne paraseste. Ne defectam si atunci cand simtim ca ne-au parasit toate promisiunile si gandurile de bine, cand vorbele blande si rabdarea au fugit de la noi, cand parca tot ce a ramas in noi sunt ramasite de fericire. Continue reading

Impreuna suntem mai bine

Si tu cauti permanent sa-ti fie bine la fel cum caut si eu. Sa stii ca nu e o intrebare, pentru ca sunt sigura ca asa este. Si mai sunt convinsa ca lucrul care ieri te facea fericita astazi nu te mai bucura, nu te mai implineste, nu iti mai ajunge. La fel de sigura sunt ca singura nu poti fi fericita, ca ai incercat sa arati multumire de sine, ca ai incercat sa fii tare, insa sufletul tau singur tanjea dupa companie.

Ai intalnit vreodata pe cineva care aproape din prima clipa a inceput sa vorbeasca despre el? Ai auzit ce avea de spus? Ai ascultat cu inima si mai putin cu mintea? Continue reading

Ti-ai folosit bine timpul de ieri? Nu-l rata pe cel de azi!

Numar secundele pana cand cafeaua e gata, minutele pana cand copilul se trezeste, orele in care sotul e la job. Calculez timpul petrecut in parc, procesarea platii in supermarket, nerabdarea din trafic. Calculez zilele pana cand vine weekendul, saptamanile pana cand se mai implineste ceva la casa cea noua, lunile cand voi spune “La multi ani!” unui an nou. Masor timpul la fiecare secunda, il adun si il scad doar doar sa iasa asa cum cred eu ca e mai bine.

Existenta noastra a tuturor e conditionata de timp zi de zi. Si e normal. Asta e societatea in care traim. Insa, am impresia ca prea putin reflectam la ce da cu adevarat sens vietii noastre si prea mult la cat si in cat timp am realizat. Cel putin eu asta fac, sau bine bine zis asta nu fac. De fiecare data imi aduc aminte seara, dupa ce David adoarme, cand ma gandesc la ce am facut in ziua respectiva si mi se pare ca nu prea am facut mare lucru sau ca am facut prea putin din ce mi-as fi dorit, ca as fi putut sa fac mai mult sau mult mai bine “daca”. De prea putine ori ma gandesc ca ceea ce am facut e bine, ca e suficient. Continue reading

Lupta-sau-fugi, cand fuga e mai sanatoasa

Toamna aceasta a inceput cam urat pentru noi. De vina nu a fost vremea de afara, insa sigur a contribuit si ea putin, ci doua episoade de diaree la David, intercalate de o raceala cu multi muci si varsaturi, eruptia ultimului rand de masele toate la unison, o lunga perioada de lipsa a poftei de mancare. In ciuda faptului ca am racit si eu odata cu el, am depasit mult mai usor decat ma asteptam. Insa, toata perioada aceasta si trecerea parca prea rapida la vremea mohorata si rece recunosc ca m-au stresat. Nu mai vorbesc de agitatia legata de casa cea noua si dificultatile inerente care apar in timpul unei amenajari.

Lucrurile insa s-au rezolvat, in sensul ca David a scapat de raceala si de diaree, in plus i-a revenit si pofta de mancare, dupa multe luni de mese cu mofturi. Totusi, toata situatia asta “bolnavicioasa” mi-a dat de gandit asupra starii mele de calm. Sau mai bine zis asupra gestionarii starii mele de agitatie in situatii de stres. Am remarcat ca ma enervez prea usor, ca linistea mea dispare prea repede, ca uit instant de rabdare, atat de necesara in relatia cu David, mai ales in momente de acest gen. Si fara rabdare in relatia cu un copil mic, e grav, pentru ca… adio cooperare, adio intelegere. Continue reading

Casa noastra, work in process

In ultimele doua saptamani, am invatat cum n-am invatat pana acum la un loc despre constructii si am facut zeci de kilometri in interiorul magazinelor de profil, am lasat cartile si site-urile mele preferate deoparte si nu am citit nimic altceva decat specificatii tehnice de finisaje incat daca le-as aduna la un loc ar depasi cu siguranta filele unui roman.

Am invatat despre lucruri despre care nu auzisem niciodata, cuvinte imposibil de pronuntat pentru mine (polipropilena sau boiandrug de caramida), am aflat ce materiale se folosesc pentru a construi un perete, ce izolatie e mai buna pentru parchet, cand se da cu amorsa sau ce adeziv de interior e mai bun. M-am lovit de prejudecatile barbatilor cand o femeie singura intreaba despre materiale de constructii. Am intalnit consultanti in magazine de renume care vand produse fara sa stie un minim de informatii despre ele.  Am facut zeci de masuratori, de calcule si am pus un milion de intrebari. Am cumparat materiale de care nu auziseram niciodata in viata noastra, dar si lucruri la care ravneam din momentul in care am visat la o casa pe pamant. Totul pentru ca visul nostru sa se materializeze. Continue reading

In spatele unui zambet

Il privesc cum doarme, linistit si senin ca un inger. As vrea sa-l sarut, insa mi-e teama sa nu-l trezesc. Risc totusi si ii miros obrazul fin, dupa care ii fur un pupic scurt cat o bataie de ceas. L-as privi ore intregi, asa cum faceam si cand era bebelus. Ma linisteste si ma incarca de bine si de energie. Daca as putea sa-i ofer universul in dar, in clipa asta as face-o. Gandul de abnegatie dus la extrem nu salasluieste prea mult si fuge ca un las. Nu-i nimic, e normal, iubirea pentru el e insa tot acolo, nesfarsita, intacta si neconditionata.

Zambeste 🙂 Zambesc si eu automat ca raspuns la bucuria lui. Mai zambeste o data. Zambesc din nou si eu. Ce sentiment placut. Il tot privesc cum doarme si brusc imi amintesc de trecut. De starea de greata puternica din primele 3 luni, de refluxul gastro-esofagian cumplit de neplacut din ultimele 2 luni. Mda, imi amintesc, nu a fost o sarcina usoara, insa trebuie sa fiu recunoscatoare ca nici foarte grea n-a fost.

Pantecul meu s-a intins timp de 9 luni si i-a facut loc cu generozitate lui, primul meu copil. Imi amintesc de nastere. Uff, ce greu a fost. Continue reading

Cand o sa ma fac mare…

In copilarie, mi se parea ca timpul trece mult prea greu si asteptam cu nerabdare sa treaca zilele mai repede. Imi amintesc ca intotdeauna asteptam ceva: ziua de nastere, vacanta, inceperea scolii, o sarbatoare anume. Si cand momentele respective veneau, parca nu ma mai bucuram atat de tare, parca o parte din bucurie se consumase in toata asteptarea aceea. Obisnuiam ca toate dorintele si lucrurile frumoase sa le plasez in viitor, asteptand… Credeam ca tot ceea ce urma sa vina are sa fie mult mai bun, mult mai frumos.  “Cand o sa ma fac mare” promitea ca le indeplineste pe toate. Continue reading