David 3 – 4 ani

Dacă râsetele sunt motorul jocului, lacrimile sunt uleiul care permite funcționarea lină a motorului

Nu vrea să se spele pe dinți, nu vrea să poarte fesul, nu vrea să strângă jucăriile din camera lui. Întâmpinăm proteste la orice pas în călătoria alături de copilul nostru. De la vârsta la care nu vorbește, până când mergem cu el să-i facem buletinul, copilul protestează în diverse moduri. În cazul celor mai mulți, descărcarea apare în momentele în care ei nu mai sunt capabili să țină capacul peste aceste emoții. Eu am observat la David că seara este momentul când furia dă buzna afară, probabil din cauza oboselii, sau că izbucnește într-un plâns neconsolabil după momente în care a acumulat multe frustrări.

Ca să vă dau un exemplu, un moment de care îmi amintesc acum, la aproape 4 ani, s-a petrecut exact în prima zi de participare la atelierul de explorare senzorială la care am mers când David avea un pic peste 1 an jumate. În decursul celor 2 ore, în timpul activităților, David a acumulat frustrări pentru că fetița de lângă el i se așeza mereu în față, nu îl lăsa să ia obiectele din cutia de explorare, genul de sâcâieli obișnuite între copiii mici. În plus, s-a adăugat faptul că locul era unul nou, la fel și copiii, părinții și instructorul. Continue reading

Advertisements

Când copilul TREBUIE să încalce regulile

Ne pregătim să facem aluatul pentru pizza. David se urcă pe blatul de bucătărie, așa cum face de fiecare dată când gătim, și se așează în genunchi. E în culmea fericirii pentru că poate să-și afunde mâinile în prețioasa și delicata lui făină. Recunosc că mie exact partea aceasta nu îmi place, senzația de aluat lipicios pe care nu-l poți desprinde sub niciun chip de pe degete. Îi pun la dispoziție, la fel ca și mie, un bol în care să toarne făină și apă cât consideră. Face o compoziție moale și începe să o frământe cu mânuțele lui pufoase. Îi văd nerăbdarea în privire, dorința de a frământa compoziția mâzgoasă. Îl privesc pe furiș, fără să-i transmit ceva. Observă la un moment dat că i-a căzut o pată lipicioasă pe pantaloni. Încearcă să o șteargă, dar realizează că mai rău a întins-o. Rămâne două-trei secunde parcă privind în gol ca și când nu ar ști ce să facă, după care continuă jocul vinovat, întinzând aluatul lipicios pe restul pantalonilor. Și îl întinde muuult, că după momentul de gătit trebuie să-l schimb complet de haine. 

Pentru unii părinți scenariul acesta pare unul de groază. Și pentru mine ar fi părut la fel dacă nu aș fi ajuns să-l cunosc pe David atât de bine, dacă nu aș fi înțeles câtă nevoie are de aceste momente de descătușare, de rebeliune, de descărcare nervoasă. Pentru că deși ni se pare că sunt mici și nu au probleme, că trăiesc în vremuri în care au de toate, copilăria îi supune la diverse provocări pe omuleții noștri la fel cum ne supunea și pe noi. Continue reading

Lucruri minunate pe care le poți face cu copilul, fără niciun ban

Teoretic, 8 ore dintr-o zi lucrezi. Practic, la job stai mai mult, o știm cu toții. Teoretic pe drum crezi că faci un anumit timp. Practic faci mult mai mult, pentru că apar diverse situații neprevăzute (pierzi autobuzul, e ambuteiaj din cauza unui accident, faci cumpărături de ultimă oră etc). Cât timp dintr-o zi îți rămâne să petreci cu copilul tău, în condițiile în care  trebuie să faci și alte activități extra, să faci duș, să te epilezi sau bărbierești după caz, să te machiezi și să te demachiezi, să speli, să calci, să faci mâncare, să petreci un timp tu cu tine… doar pentru tine? Calculul este personal, așa că vă las pe voi să-l faceți.

Mie sincer mi se pare extrem de trist că aceasta e dinamica vieții, că astea sunt normele societății în care trăim în prezent. Există oameni mai norocoși, dar din păcate sunt puțini, care au parte de situații care le permit să petreacă mai mult timp cu copiii, să lucreze de acasă, să lucreze part time sau să își facă propriul program astfel încât timpul petrecut cu copilul la final de zi să dea cu plus. Pentru că relația cu copilul nu este matematică, nu poți face previziuni, nu poți prestabili lucrurile conform propriilor dorințe. Nu poți stabili că astăzi stai 3 ore, mâine 4 și în weekend 10. Copilul poate avea nevoie de tine într-o zi în care tu nu ajungi decât după ce a adormit. Continue reading

Jocuri pentru antrenarea gândirii logice la copilul de grădiniță

3-4 ani este considerată de către specialiști vârsta rațiunii, când copilul începe să conștientizeze mult mai bine lucrurile din mediul extern, ce se întâmplă cu el și ceilalți, când începe practic să facă raționamente logice. Și eu observ la David, zi de zi, această maturitate în gândire, în modul în care încearcă să găsească explicații și argumentări atunci când nu îi place ceva sau atunci când își dorește un lucru, atunci când observă ceva nou sau atunci când învață despre o situație. 

Poate părea un lucru banal această etapă în dezvoltarea gândirii la copil, dar dacă ne gândim la toate ramificațiile acestei abilități (de a gândi logic), ne dăm seama că nu este doar un simplu pas, o etapă de dezvoltare, ci un monumental salt către gândirea matură, rațională. Continue reading

Petrecerea de Halloween, o petrecere dincolo de prejudecăți

Am fost întotdeauna un copil fricos, genul acela care nu folosea cuvântul “dracu” ca să nu îi meargă rău la școală, genul care nu se spăla pe păr duminica pentru că bunica i-a spus că “nu este bine“,  genul de copil care nu plângea în public că “nu era considerat frumos“, genul de copil care dobândise din rândul familiei o mulțime de prejudecăți sociale. Practic, fără să fiu ironică, am crescut pe un câmp minat de rușine și judecăți morale, bănuiesc că tocmai dintr-o nesiguranță și lipsă de încredere în ceea ce însemna creșterea mea. Pentru că “gura lumii” și incertitudinea a ceea ce urma să devin eu (ca mulți copii de altfel) sunt convinsă că dădea naștere unui alt soi de frici în sufletele părinților.    Continue reading

Începerea grădiniței: momentul când trebuie să te dai deoparte

E adevărat ce se spune că nimic nu te pregătește pentru nașterea copilului, prima răceala și intrarea în colectivitate. Nicio carte, niciun sfat venit din partea altui părinte nu te pot face să înțelegi ceea ce vei simți în acele momente.

Am intrat în a treia săptămână de grădiniță. Respir. Abia de acum simt că pot să respir cu adevărat, pentru că până acum am crezut că trăiesc pe pilot automat. M-am întâlnit cu acel moment dureros, cu începutul unei etape importante din viața lui David, intrarea în colectivitate. Oricâte proiecții mi-am făcut înainte, nimic, dar absolut nimic nu se compară cu ce trăiești atunci, în acel moment zero. Continue reading

Infecția urinară – experiența noastră cu analize și spitale, de la 3 ani

Ledul termometrul frontal se înroșește pentru prima dată de când l-am cumpărat: 38,6 C. Alternăm clasicul Panadol cu Nurofen, o noapte și o zi. Apetit scăzut. Nu l-am văzut niciodată pe David atât de apatic. NICIODATĂ în cei 3 ani. În miezul zilei spune că este obosit și că vrea să doarmă. Nu a mai dormit după amiaza de la 2 ani și jumătate.

E târziu în noapte. Afară este frig de îngheață pietrele, pielea lui în schimb frige atât de tare că ai putea prăji un ou. Febră 40 și un picuț frontal. Mă sperie atât de tare încât vreau să verific și cu termometrul intrarectal,despre care știu că e sfânt, spune cu precizie temperatura: 40 de grade Celsius. Îmi tremură mâinile când citesc. Mă chinui să-mi reamintesc ce mi-a explicat medicul pediatru când l-am vaccinat pe David: Dacă face febră mare peste 40, îi dați Alvotor, îi faceți băi răcite treptat…  Îi dăm Alvotor, din fericire e cooperant și îl ia, îl dezbrăcăm și lăsăm aerul rece al nopții să răcorească dormitorul. Continue reading

Micul meu Mare de 3 ani și jumătate

Când eram însărcinată, nu ratam nicio săptămână în care să nu citesc cum se dezvoltă omulețul din interiorul meu. Cât de mic-mare este, în ce etapă se află, câți centimetri sau ce greutate ar trebui să aibă, ce știe să facă 😄 ! Și corelam adesea ce citeam cu ceea ce aflam de la ecografiile periodice.

Mă emoționez și acum când îmi amintesc de acele momente, de ceea ce descopeream pas cu pas. “Capul copilului măsoară jumătate din lungimea corpului și fruntea prezintă o bombare care va permite craniului să se dezvolte. Gâtul începe să se dezvolte, iar pleoapele se închid pentru a proteja ochii în formare. Degetele nu mai sunt împreunate, iar unghiile de la mâini și picioare și părul vor începe să fie vizibile începând cu această săptămănă. Copilul înghite activ lichidul amniotic și lovește cu putere cu picioarele. Copilul, acum de mărimea unei căpșuni, 🍓 măsoară 3.4 cm și cântărește 4 grame. (De aici citeam eu când puiul meu avea doar 10 săptămâni) Continue reading

Dino Park Râșnov – Introducere în lumea dinozaurilor pentru un băiețel de 3 ani

Ca să nu am reclamații din partea băiețelului din poveste care mă corectează de fiecare dată că el are 4 ani sau chiar 5 🙂 , o să fac completarea că el are de fapt 3 ani și aproape jumătate. 👦

Trecând peste această mică adăugire aș vrea să vă spun o poveste. O poveste cu dinozauri care au trăit acum sute de milioane de ani. Sunteți curioși?

A fost odată ca niciodată, Triasicul, o perioadă din era mezozoică. Totul a început acum 250 de milioane de ani când dinozaurii au apărut pe pământ. Lumea arăta foarte diferit de ceea ce știm noi acum. Nu existau nici continente, nici țări, ci o singură întindere de pământ imensă, înconjurată de un ocean imens. Era foarte cald și extrem de uscat, iar singurele ființe care trăiau erau DINOZAURII. 🦎 Herrerasaurus era lung cât o mașină și cântărea cât un crocodil. Plateosaurus era un uriaș vegetarian, iar Eoraptor era de mărimea unui câine și mergea în două picioare. Continue reading

Rocky, al patrulea membru cu drepturi (cam) depline

Am făcut o promisiune acum ceva vreme, de care nu m-am ținut de cuvânt. Aceea de a scrie despre Rocky, cățelul nostru, care din luna februarie face parte din familia noastră. Poate că a fost mai bine așa, pentru că între timp am experimentat mai multe situații din ecuația copil mic + cățel mic.

Povestea noastră în patru (labe) începe cam așa. Februarie, vineri, zi cu frig și zăpadă. Eu, începusem serviciul de două săptămâni, David suferea acasă de dor. Pentru că s-a ivit ocazia de a-i lua un cățel, am zis că e un moment bun să facem pasul cel mare și să-i oferim șansa de a avea un partener de joacă la orice oră din zi și, de ce nu, ne-am gândit noi, de a simți că are un rol important de acum, că doar ce împlinise recent 3 ani! Băiat mare, nu?!

Momentul întâlnirii lor a fost exact așa cum mă așteptam, cu emoții 🙂 Continue reading