9 enciclopedii pentru copii mici: Ce cărți îi plac lui David la 4 ani

Pentru mine, cărțile sunt terapeut, profesor, prieten, ghid, portal magic de conectare dintre prezent și trecut. Pur și simplu le iubesc, sunt dependentă de ele. Am nevoie de ele inclusiv în meseria mea.

Pentru David, până în acest moment, am observat că ele reprezintă doar o sursă de informație. Așa cum povesteam și cu altă ocazie, David nu s-a dat în vânt după povești, cu foarte puține excepții. Am observat mai nou că îi plac poveștile inventate de mine, cu subiecte care țin tot de realitatea înconjurătoare. Continue reading

10 cărți superbe cu care mi-am început anul și marea mea provocare literară din 2019

Țin să vă mărturisesc un gând pe care l-am avut într-una dintre serile trecute, l-aș numi chiar o provocare și tine doar de mine să o depășesc! Mi-am propus să citesc în acest an 50 de cărți. Nu știu dacă voi reuși, până atunci un lucru îl știu clar: cu cât citesc mai mult, cu atât mă dezvolt mai mult și mă apropii cu fiecare pagină de persoana care îmi doresc să fiu.

Lucrurile se complică pentru că intervin responsabilitățile zilnice, jobul, treburile casnice, dorința de a petrece timpul liber cu David și cei dragi, de a călatori și de a-mi construi amintiri frumoase. Așa că timpul nu îmi e un prieten foarte bun în ultima vreme, dar cu toate acestea, mă împrietenesc cu el și fac în așa fel încât să profit de fiecare moment liber pe care îl am citind. Continue reading

6 jocuri de societate pentru copii mici: ce îi place lui David la 4 ani

Vine un timp, la care visezi de când puiul tău e mic cât un pepenaș copt, când copilul te ia de mână și îți spune că vrea să vă jucați împreună. Se întâmplă cam pe la 2 ani zic eu din proprie experiență, când David chiar dacă nu știa să vorbească foarte bine, își făcea înțeleasă dorința: „Mami, matina în pacaie!”. Și mă conformam bucuroasă, că de la a ține toată ziua biberonul cu lapte călduț în gura lui mică și molfăicioasă, de-acum țineam mașini mici, că astea i-au plăcut lui cel mai mult. Nu mai vorbesc de faptul că nu mai trebuia să alerg maratoane zi după zi, prin parc, prin mall, prin casă. Ci stăteam unul lângă altul și construiam turnuri din piese lego, modelam plastilină, completam puzzle-uri, îngrijeam animăluțe de pluș bolnave și câte și mai câte.

Și de atunci, să știți că a mai trecut un timp, când copilul meu a ajuns să înțeleagă jocul aproape ca un om mare. Bănuiesc că ați văzut pe pagina noastră de facebook că lui David îi place să intre în jocuri, respectă pașii, înțelege regulile, ba chiar de curând a început să accepte și când pierde. Ei, acest moment când jucăm jocuri de societate e grozav, mai ales că ne putem juca toți 3. Continue reading

Delfinariu și Microrezervația din Constanța – minivacanța noastră de o zi la mare

După un Paște în care am luat zeci de temperaturi pe zi, măsurat mililitri de antibiotic, alternat nurofen și panadol, încercat metode de convins copilul să ia măcar o înghițitură de mâncare, am fugit spontan la mare. Ne-am decis rapid, de pe o zi pe alta, pentru că planul de a merge cu o săptămână în urmă fusese năruit de îmbolnăvirea lui David. Am vrut să mergem la mare, pentru că ne doream un loc mai puțin aglomerat, când plaja e liberă, soarele nu e atât de arzător ca în timpul verii, când simți că te poți bucura din plin de frumusețea mării, nu de priveliștile vecinilor de prosop. Puterea pe care marea o are asupra psihicului uman e atât de reală, încât efectiv am simțit în timp ce pășeam pe nisipul cald cum marea îmi ia gândurile de furie, tristețe și deznădejde pe care le simțisem în utlimele zile și le duce departe, în largul infinit. Și chiar așa a fost. Minunat! Continue reading

Puterea copilului introvertit

Când eram mică am participat la multe serbări. Recunosc că nu îmi mai amintesc perfect ce roluri jucam, dintr-o fotografie de pe atunci îmi dau seama că o dată am fost anotimpul vara, pentru că purtam o coroniță cu spice pe cap, iar sora mea geamănă își amintește că era primăvara. (dovada de acum 30 de ani, la finalul articolului 😊) Arătam în acele poze… nici nu știu cum să mă exprim, serioasă, dacă e să-l citez pe David care s-a uitat la fiecare fotografie în parte și m-a întrebat curios: Mami, de ce erai așa serioasă?. Dacă ar fi să mă întorc în timp și să mă uit la mine-copilul, cu mintea de acum de om mare, pot să spun că nu cred că mă simțeam confortabil in situațiile acelea, că era la mijloc o emoție intensă, un fel de amestec de rușine, frică de a vorbi în public, de a nu uita poezia și alte sentimente nefericite din aceeași gamă. Genul acesta de situații și alte ocazii similare din viața de adult mi-au transmis că natura mea este una liniștită și poate chiar introvertită, deși din familie, din școală, din exterior în general se transmitea exact contrariul, că dacă ești volubil, în centrul atenției, așa este bine. Continue reading

7 caiete de activități pentru copii mici (2-4 ani) care i-au plăcut lui David

Lui David i-au plăcut de mic activitățile unu la unu, pe care le făceam împreună, bănuiesc că unii dintre voi deja știți dacă ne-ați urmărit pe blog sau pe pagina noastră de facebook. În afară de activitățile montessori despre care am povestit în mai multe rânduri, când David era mai micuț am făcut tot felul de alte activități, de la jocuri de asociere, modelat de plastilină, pictat sau colorat, activități potrivite unui copil de 2-3 ani.

Cărțile de povești nu au fost favoritele lui, deși acum avem seri în care mă roagă să îi citesc o poveste din cele două cărți preferate Girafa care nu voia să poarte ochelari și Un pui de somn pentru puiuțul meu dar i-au plăcut mai mult cărțile cu informații, gen micile enciclopedii pentru copii. A mai fost ceva ce l-a atras de la bun început și i-a captat interesul pentru minute bune, deși era mic și nu împlinise încă 2 ani: caietul cu activități. Primul pe care l-am cumpărat la vremea respectivă a fost Învăț devreme matematica (pentru 1 an) de la editura Gama. Ulterior, pentru că am văzut că era dispus să coopereze și să răspundă cerințelor, i-am mai luat și alte caiete de activități.

Le veți găsi mai jos, nu sunt toate clar, pentru că unele dintre ele le-am dat, pe unele le-am aruncat cred când ne-am mutat de la bloc la casă, dar ideea este că acestea pe care le-am păstrat i-au plăcut lui David cel mai mult pentru că sunt foarte interactive și implică de toate: colorat, lipit, decupat, asociere logică, răspuns la întrebări (îmbogățirea vocabularului), învățarea scrierii, completat puzzle etc. Continue reading

De ce aleg să văd partea plină a paharului sau luminița de la capătul tunelului

Pe cuvânt că nu trebuie să fiți de acord cu ceea ce voi scrie acum. Sincer, nici nu mi-ar plăcea să gândim toți la fel, să avem aceleași opinii, gusturi și preferințe, vă dați seama cum ar fi? Dumnezeule, cum ar fi să ne placă aceeași rochie sau același model de mașină, aceeași carte, aceeași floare sau același fel de mâncare? Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar arăta lumea noastră. E minunat că suntem diferiți, că gândim diferit, că vrem lucruri diferite, atâta vreme cât acest lucru nu implică să ne călcăm în picioare unii altora preferințele. 

Ceea ce m-a făcut pe mine să scriu pe acest subiect este faptul că adesea văd pe facebook postări negative pline de victimizare, de ură și dispreț. Știu că rezonăm mai bine la “trist”, că ne simțim mai bine în propria piele dacă cel de lângă noi e mai jos decât noi,  dacă i s-a întâmplat un lucru trist la fel ca și nouă, dacă știm că nu suntem singurii din această lume care suferim. Continue reading

Vizita la muzeu: Muzeul Militar Național Ferdinand I

Văzându-l pe David cum crește, tind să cred că modul părinților de a fi le modelează felul de a fi al copiilor. Cel puțin la vârstă mică, până când încep să cunoască lumea exterioară, să experimenteze pe cont propriu situații, să învețe propriile lor lecții de viață, să-și construiască propriile lor realități, să vadă lucrurile din jur prin filtrul lor personal, ei cred în ceea ce cred părinții lor. Dacă lucrurile la care sunt expuși sunt pozitive, constructive, frumoase, ei vor fi asemeni lucrurilor pe care le văd la cei doi oameni #ceimaiimportanțidinlume. Dacă viața pe care o trăiesc este neliniștită, nesigură, critică, lipsită de afecțiune, nestimulantă pentru dezvoltarea lui, asemenea va fi și dezvoltarea lui. În loc să aibă parte de o creștere frumoasă, dreaptă, lină, va avea parte de un drum sinuos, greoi, încărcat cu temeri și critici, la fiecare pas.

Noi am observat că expunându-l pe David la o viață pozitivă, un mediu cald și cu iubire, la lucruri stimulante, de la jucării educative, cărți, activități, până la timpul mare de joacă petrecut cu el, zi de zi, îl îmbogățește. Orice moment pe care l-am petrecut explicându-i ceva l-am văzut mai târziu transpus într-o explicație oferită prin cuvintele lui. Continue reading

Cele mai frumoase lucruri din viață sunt gratis

Și continuui prin a spune că de multe ori, suntem prea obosiți, stresați, supărați, nefericiți, furioși, bolnavi, mâhniți… ca să le vedem. Ele sunt chiar lângă noi, lângă fiecare dintre noi, doar că ochiul fiecărui om percepe diferit frumusețea. Vă provoc să faceți un exericițiu cu mine să căutați timp de 1 lună, în fiecare zi, dar chiar în fiecare zi, de dimineață când vă treziți, până seara la culcare, cât mai multe lucruri frumoase, gratis, care vă bucură de câte ori le vedeți, simțiți, gustați, trăiți.

Aceasta este lista mea pentru luna Martie, deși pot spune într-un fel că am început-o mult mai devreme pentru că o parte dintre ele îmi sunt deja obiceiuri: Continue reading

Kitul de arheolog: un joc de stimulare a concentrării la copilul de grădiniță

Când David era mic, îmi doream cu disperare să se concentreze mai mult de câteva minute la o activitate. Mă simțeam prinsă parcă într-un perpetuum mobile, în care amigdala îi trimitea creierului meu semnale de teamă în mod repetitiv. Acum era lângă mine, într-o secundă era lângă priză, acum era așezat pe covor, în câteva secunde încerca să escaladeze scaunul. Și când nu făcea ceva, mă lua pe mine de mână și mă punea să fac, să iau, să-i dau, să construiesc ceva. 😖

Cu cât creștea, David manifesta din ce în ce mai mult interes pentru anumite activități și rămânea concentrat pentru mai mult timp. Normal că acest timp era încă redus, dar de la 2-4 minute la 1-2 ani, ajunsese ca la 3-4 ani să se concentreze 20 de minute, poate chiar mai mult. Ca o paranteză, drept să spun, în timp, observând alți copii, citind cărți de specialitate, am înțeles că temperamentul copilului își spune cuvântul. Este adevărat că există copii cu abilități motrice foarte bune, dar care nu manifestă interes pentru activitățile de lectură sau desenat, la fel cum există copii fascinați de jocurile de construcție cu cuburi sau piese lego, dar fără interes față de activitățile care presupun mișcare sau risc. Eu, la David, observasem interes pentru ambele, și pentru activități motrice grosiere, adică îi plăcea să joace fotbal (fie în casă, fie afară) sau să se dea pe tobogan în parc, dar și o plăcere în a participa la activități motrice fine, de coordonare mână-ochi, activități de grup (cum povesteam la un moment dat despre atelierul de explorare senzoarială la care am fost până să împlinească 2 ani) sau la jocurile pe care făceam împreună în casă. Continue reading

1 2 29