Micul meu Mare de 3 ani și jumătate

Când eram însărcinată, nu ratam nicio săptămână în care să nu citesc cum se dezvoltă omulețul din interiorul meu. Cât de mic-mare este, în ce etapă se află, câți centimetri sau ce greutate ar trebui să aibă, ce știe să facă 😄 ! Și corelam adesea ce citeam cu ceea ce aflam de la ecografiile periodice.

Mă emoționez și acum când îmi amintesc de acele momente, de ceea ce descopeream pas cu pas. “Capul copilului măsoară jumătate din lungimea corpului și fruntea prezintă o bombare care va permite craniului să se dezvolte. Gâtul începe să se dezvolte, iar pleoapele se închid pentru a proteja ochii în formare. Degetele nu mai sunt împreunate, iar unghiile de la mâini și picioare și părul vor începe să fie vizibile începând cu această săptămănă. Copilul înghite activ lichidul amniotic și lovește cu putere cu picioarele. Copilul, acum de mărimea unei căpșuni, 🍓 măsoară 3.4 cm și cântărește 4 grame. (De aici citeam eu când puiul meu avea doar 10 săptămâni) Continue reading

Ce ai face dacă nu ți-ar fi frică?

Citisem în diverse ocazii despre faptul că oamenii sunt rezistenți la schimbare. Și că, în majoritatea cazurilor, creierului nostru îi plac căile bătătorite, lucrurile familiare, rutina, că ne place practic să stăm într-o zonă de confort. Este un lucru absolut normal dacă ne gândim că organismul nostru este astfel programat cu mecanisme care să-l mențină în anumite limite, precum glicemia, tensiunea arterială, nivelul hormonal. Orice schimbare care apare în organism, pozitivă sau negativă, este percepută ca o situație de criză și are nevoie de o perioadă de acomodare.

Mie mi se întâmplă adesea atunci când “ceva” se schimbă să simt teamă și corpul meu are grijă să-mi transmită acest lucru. Și în acel moment, nu fac decât să-mi canalizez toată atenția către mine și ce simt în legătură cu asta și mai puțin pe schimbarea în sine. Am realizat în timp că toată această stare de neliniște pornește din frică. Continue reading

Dino Park Râșnov – Introducere în lumea dinozaurilor pentru un băiețel de 3 ani

Ca să nu am reclamații din partea băiețelului din poveste care mă corectează de fiecare dată că el are 4 ani sau chiar 5 🙂 , o să fac completarea că el are de fapt 3 ani și aproape jumătate. 👦

Trecând peste această mică adăugire aș vrea să vă spun o poveste. O poveste cu dinozauri care au trăit acum sute de milioane de ani. Sunteți curioși?

A fost odată ca niciodată, Triasicul, o perioadă din era mezozoică. Totul a început acum 250 de milioane de ani când dinozaurii au apărut pe pământ. Lumea arăta foarte diferit de ceea ce știm noi acum. Nu existau nici continente, nici țări, ci o singură întindere de pământ imensă, înconjurată de un ocean imens. Era foarte cald și extrem de uscat, iar singurele ființe care trăiau erau DINOZAURII. 🦎 Herrerasaurus era lung cât o mașină și cântărea cât un crocodil. Plateosaurus era un uriaș vegetarian, iar Eoraptor era de mărimea unui câine și mergea în două picioare. Continue reading

9 cărți de răscolit sufletul

Există ceva, în interiorul meu, care mă face să vreau să citesc în permanență. Nu cred că e doar pasiune pentru lectură, ci simt mai degrabă un fel de nevoie acută de nou, de cuvinte, de expresii stilistice și metafore care îmi hrănesc creierul, și mintea, și sufletul. Așa că sunt mereu în căutare de cărți noi, provocatoare, care să-mi satisfacă această plăcere (ne)vinovată.

O perioadă de timp, cât am stat cu David acasă, am citit multe cărți de parenting. Am scris despre ele și despre ajutorul lor, despre faptul că, Cărțile de parenting nu te spală pe creier, (scuzați-mi vă rog cacofonia) ba dimpotrivă te ajută enorm să înțelegi ce se întâmplă cu copilul tău în anumite momente din viață, de ce se întâmplă și cum să le faci față, am povestit în diverse articole despre relația cu David despre sfaturile specialiștilor, mai clar spus, al oamenilor care și-au dedicat timp și efort din viață pentru a analiza ce și cum le e mai bine copiilor. Continue reading

Rocky, al patrulea membru cu drepturi (cam) depline

Am făcut o promisiune acum ceva vreme, de care nu m-am ținut de cuvânt. Aceea de a scrie despre Rocky, cățelul nostru, care din luna februarie face parte din familia noastră. Poate că a fost mai bine așa, pentru că între timp am experimentat mai multe situații din ecuația copil mic + cățel mic.

Povestea noastră în patru (labe) începe cam așa. Februarie, vineri, zi cu frig și zăpadă. Eu, începusem serviciul de două săptămâni, David suferea acasă de dor. Pentru că s-a ivit ocazia de a-i lua un cățel, am zis că e un moment bun să facem pasul cel mare și să-i oferim șansa de a avea un partener de joacă la orice oră din zi și, de ce nu, ne-am gândit noi, de a simți că are un rol important de acum, că doar ce împlinise recent 3 ani! Băiat mare, nu?!

Momentul întâlnirii lor a fost exact așa cum mă așteptam, cu emoții 🙂 Continue reading

Depinde cum privești și ce alegi să vezi

Când te implici cu toată ființa ta în ceea ce faci, când alegi să dai la o parte vălul superficialității, când realizezi că multe vorbe nu au miez ci pur și simplu sunt spuse ca să hrănească egoul celui care le aruncă, ajungi să înțelegi că greșeala și succesul vin la pachet, că ambele victoria și înfrângerea sunt necesare, că bucuria și tristețea sunt legate între ele cu un cordon nevăzut, indestructibil. Indiferent de tipul de relație, dar cu precădere în relația părinte – copil, balanța nu va înclina prea multă vreme spre un singur taler.

Un copil plânge în fața mea, la una dintre casele supermarketului de unde obișnuiesc uneori să îmi cumpăr mâncare în pauza de prânz de la job, în timp ce mama nu îi permite să ia din punga de cumpărături dulcele promis pentru că e grăbită să bage totul mai repede în plase. Ce aleg să văd, cum anume privesc situația aceea? Continue reading

Locul unde copilul infloreste

Ne-am trezit de dimineata cu gand de mirosit lalele si plantat de copacei cand soarele inca bland se mai juca printre nori. Am iesit in curte sa ne privim florile pe care le-am plantat toamna trecuta cand inca nu stiam cum e sa te trezesti in zori in cantece de pasari calatoare. L-am privit impreuna cum se bucura de minunea naturii, de culorile florilor, de gazele din pamant, de vantul care-i mangaie parul, asa cum noua parca ne e greu sa ne mai bucuram.

A trecut o toamna si o iarna peste casa noastra in care traim zile bune dar si mai putin, cu raceli ce vin peste alte raceli, cu ore de dor si reintalniri patimase, cu zambete de copil amestecate cu “zambete” de catel, ca intr-o gramada incalcita de vata de zahar. Ne e bine, acum, in acest mic colt de natura, fara claxoane si miros de masini incinse, fara aglomeratie si parcari suprapline, intr-un loc in care inainte de orice copilul se simte liber si iubit. Continue reading

Stropi de iubire

V-ati intrebat vreodata, cum ar fi viata noastra daca nu ar exista iubire? Cum ar arata oamenii, casele, orasele? Cat de arid ar fi pamantul pe care il locuim? Am inceput gresit, adresandu-va o intrebare? Poate ca ar fi trebuit sa va povestesc de ce nu am mai scris de asa multa vreme sau poate ca ar fi trebuit sa va cer scuze pentru ca nu v-am facut o urare frumoasa la inceput de primavara celor care ne cititi si ne-ati intrebat ce mai facem.

Viata noastra s-a schimbat. S-a schimbat pentru ca asa era firesc sa se intample, ne-a scos din ritmul cu care eram obisnuiti si ne-a provocat sa incepem o alta etapa. Continue reading

Despre experienta autodiversificarii si mancare sanatoasa pentru copii, cu bloggerul Alina Cita Tibrea

Diversificarea lui David mi s-a parut la vremea ei o piatra de hotar si recunosc ca am intampinat-o cu oarece teama. Da, imi era frica de multe lucruri, de respingerea alimentelor, de innec, de alegerea alimentelor sanatoase, de gatit, chiar imi amintesc ca ma tot gandeam inainte sa incep marea schimbare, cum sa fac sa fie bine in procesul introducerii primelor fructe si legume in alimentatia lui David. Ghidul meu in acest sens a fost o carte de nutritie pentru bebelusi, recomandata de medicul pediatru unde David este inscris.

Acum, la cei 3 ani impliniti, in urma multor articole citite si discutii avute cu multi parinti, indraznesc sa spun ca noi am fost norocosi, pentru ca David a fost un bebelus care a mancat extrem de variat, a acceptat majoritatea fructelor si legumelor introduse, a mancat mult chiar si din punct de vedere cantitativ.

Chiar daca, in timp gusturile i s-au mai schimbat, chiar daca a devenit ceva mai selectiv, chiar daca in multe randuri alege joaca in locul mancarii, chiar daca are zile cand mananca mai putin decat cred eu ca ar fi normal, chiar daca nu mancam intotdeauna sanatos, asa cum scrie “la carte”, indraznesc sa spun ca ne e foarte bine si asa. Pentru ca, in continuare, mananca foarte multe fructe, multe lactate, pentru ca ii plac legumele, pentru ca mananca diversificat. Continue reading

1 2 25