Zilele acelea care DOR

Nu are mai mult de câteva luni, dar are o voință și o energie fantastică. Ești permanent cu el, îl privești cât de minunat doarme, îi admiri fiecare părticică din corp și i-o săruți de zeci de ori pe zi. Dar, vine o zi sau poate mai multe, când parcă nu-l recunoști. Bebelușul acela care împarte zâmbete cu generozitate, care înmoaie orice inimă oricât de împietrită ar fi de durere, e acum un copil nervos, plângăcios, căruia nu-i convine nimic, dar nimic din tot ceea ce te străduiești să faci. Și tu ești obosită, poate cu o operație cezariană încă nevindecată, poate cu o naștere naturală care încă supurează în suflet, și îți vine să fugi, să plângi, să lovești.

Și zilele acelea care dor trec… Continue reading

Jocuri pentru antrenarea gândirii logice la copilul de grădiniță

3-4 ani este considerată de către specialiști vârsta rațiunii, când copilul începe să conștientizeze mult mai bine lucrurile din mediul extern, ce se întâmplă cu el și ceilalți, când începe practic să facă raționamente logice. Și eu observ la David, zi de zi, această maturitate în gândire, în modul în care încearcă să găsească explicații și argumentări atunci când nu îi place ceva sau atunci când își dorește un lucru, atunci când observă ceva nou sau atunci când învață despre o situație. 

Poate părea un lucru banal această etapă în dezvoltarea gândirii la copil, dar dacă ne gândim la toate ramificațiile acestei abilități (de a gândi logic), ne dăm seama că nu este doar un simplu pas, o etapă de dezvoltare, ci un monumental salt către gândirea matură, rațională. Continue reading

Petrecerea de Halloween, o petrecere dincolo de prejudecăți

Am fost întotdeauna un copil fricos, genul acela care nu folosea cuvântul “dracu” ca să nu îi meargă rău la școală, genul care nu se spăla pe păr duminica pentru că bunica i-a spus că “nu este bine“,  genul de copil care nu plângea în public că “nu era considerat frumos“, genul de copil care dobândise din rândul familiei o mulțime de prejudecăți sociale. Practic, fără să fiu ironică, am crescut pe un câmp minat de rușine și judecăți morale, bănuiesc că tocmai dintr-o nesiguranță și lipsă de încredere în ceea ce însemna creșterea mea. Pentru că “gura lumii” și incertitudinea a ceea ce urma să devin eu (ca mulți copii de altfel) sunt convinsă că dădea naștere unui alt soi de frici în sufletele părinților.    Continue reading

Începerea grădiniței: momentul când trebuie să te dai deoparte

E adevărat ce se spune că nimic nu te pregătește pentru nașterea copilului, prima răceala și intrarea în colectivitate. Nicio carte, niciun sfat venit din partea altui părinte nu te pot face să înțelegi ceea ce vei simți în acele momente.

Am intrat în a treia săptămână de grădiniță. Respir. Abia de acum simt că pot să respir cu adevărat, pentru că până acum am crezut că trăiesc pe pilot automat. M-am întâlnit cu acel moment dureros, cu începutul unei etape importante din viața lui David, intrarea în colectivitate. Oricâte proiecții mi-am făcut înainte, nimic, dar absolut nimic nu se compară cu ce trăiești atunci, în acel moment zero. Continue reading

Infecția urinară – experiența noastră cu analize și spitale, de la 3 ani

Ledul termometrul frontal se înroșește pentru prima dată de când l-am cumpărat: 38,6 C. Alternăm clasicul Panadol cu Nurofen, o noapte și o zi. Apetit scăzut. Nu l-am văzut niciodată pe David atât de apatic. NICIODATĂ în cei 3 ani. În miezul zilei spune că este obosit și că vrea să doarmă. Nu a mai dormit după amiaza de la 2 ani și jumătate.

E târziu în noapte. Afară este frig de îngheață pietrele, pielea lui în schimb frige atât de tare că ai putea prăji un ou. Febră 40 și un picuț frontal. Mă sperie atât de tare încât vreau să verific și cu termometrul intrarectal,despre care știu că e sfânt, spune cu precizie temperatura: 40 de grade Celsius. Îmi tremură mâinile când citesc. Mă chinui să-mi reamintesc ce mi-a explicat medicul pediatru când l-am vaccinat pe David: Dacă face febră mare peste 40, îi dați Alvotor, îi faceți băi răcite treptat…  Îi dăm Alvotor, din fericire e cooperant și îl ia, îl dezbrăcăm și lăsăm aerul rece al nopții să răcorească dormitorul. Continue reading

Dacă am pune fricile sub lupă?

Mami, la noi în casă sunt monștri? 😈 Vreme de aproape 1 an am primit această întrebare în fiecare seară, dar în fiecare seară, nu exagerez, înainte de somn. Imediat ce stingeam lumina și se ghemuia lângă inima mea, mă întreba dacă în casa noastră există creaturi ciudate. De fiecare dată, îi răspundeam la fel, că nu avem monștri în casă, pentru că ei de fapt nu există în realitate, ei sunt doar în desenele animate, pentru a le face mai palpitante, mai interesante.

După aceea îl întrebam eu pe el dacă i-ar plăcea să se uite la desene în care cățeii mănâncă serioși, iar pisicile se joacă liniștite. De fiecare dată îmi răspundea zâmbind: Nuuu mami ! 🙃 Apoi urma seria de pupături, de te iubescuri și adormea instant. Abia aseară, când m-a întrebat dacă umbrele copacilor care se văd afară pe casa noastră sunt monștri, mi-am dat seama că trecuse ceva timp (cred că sunt câteva săptămâni) de când nu îmi mai adresase această întrebare devenită ritual înainte de culcare.  Continue reading

Când trebuie să accepți și când trebuie să lupți?

Există momente când sunt supărată pe viață. Când niciun cuvânt spus de încurajare nu mă face să mă simt mai bine. Aș plânge și aș țipa. Aș spune: Ce știi tu ce înseamnă să-ți vezi copilul bolnav, plângând de frică, de durere. Ce știi tu despre câte am pătimit? Cât de rău m-am simțit să-l văd așa?

Știu că în momentele acelea tocmai să-mi plâng mie de milă nu ar trebui, că nu ar trebui să învinovățesc, că nu ar trebui să fiu egoistă și să mă gândesc doar la ce am simțit eu, că el nu ar trebui să mă vadă pe mine supărată că este bolnav, că nu ar trebui să transfer durerea în timp, că ar trebui să fiu puternică pentru el. Ar trebui. Continue reading

Ce ai face dacă nu ți-ar fi frică?

Citisem în diverse ocazii despre faptul că oamenii sunt rezistenți la schimbare. Și că, în majoritatea cazurilor, creierului nostru îi plac căile bătătorite, lucrurile familiare, rutina, că ne place practic să stăm într-o zonă de confort. Este un lucru absolut normal dacă ne gândim că organismul nostru este astfel programat cu mecanisme care să-l mențină în anumite limite, precum glicemia, tensiunea arterială, nivelul hormonal. Orice schimbare care apare în organism, pozitivă sau negativă, este percepută ca o situație de criză și are nevoie de o perioadă de acomodare.

Mie mi se întâmplă adesea atunci când “ceva” se schimbă să simt teamă și corpul meu are grijă să-mi transmită acest lucru. Și în acel moment, nu fac decât să-mi canalizez toată atenția către mine și ce simt în legătură cu asta și mai puțin pe schimbarea în sine. Am realizat în timp că toată această stare de neliniște pornește din frică. Continue reading

Dino Park Râșnov – Introducere în lumea dinozaurilor pentru un băiețel de 3 ani

Ca să nu am reclamații din partea băiețelului din poveste care mă corectează de fiecare dată că el are 4 ani sau chiar 5 🙂 , o să fac completarea că el are de fapt 3 ani și aproape jumătate. 👦

Trecând peste această mică adăugire aș vrea să vă spun o poveste. O poveste cu dinozauri care au trăit acum sute de milioane de ani. Sunteți curioși?

A fost odată ca niciodată, Triasicul, o perioadă din era mezozoică. Totul a început acum 250 de milioane de ani când dinozaurii au apărut pe pământ. Lumea arăta foarte diferit de ceea ce știm noi acum. Nu existau nici continente, nici țări, ci o singură întindere de pământ imensă, înconjurată de un ocean imens. Era foarte cald și extrem de uscat, iar singurele ființe care trăiau erau DINOZAURII. 🦎 Herrerasaurus era lung cât o mașină și cântărea cât un crocodil. Plateosaurus era un uriaș vegetarian, iar Eoraptor era de mărimea unui câine și mergea în două picioare. Continue reading

9 cărți de răscolit sufletul

Există ceva, în interiorul meu, care mă face să vreau să citesc în permanență. Nu cred că e doar pasiune pentru lectură, ci simt mai degrabă un fel de nevoie acută de nou, de cuvinte, de expresii stilistice și metafore care îmi hrănesc creierul, și mintea, și sufletul. Așa că sunt mereu în căutare de cărți noi, provocatoare, care să-mi satisfacă această plăcere (ne)vinovată.

O perioadă de timp, cât am stat cu David acasă, am citit multe cărți de parenting. Am scris despre ele și despre ajutorul lor, despre faptul că, Cărțile de parenting nu te spală pe creier, (scuzați-mi vă rog cacofonia) ba dimpotrivă te ajută enorm să înțelegi ce se întâmplă cu copilul tău în anumite momente din viață, de ce se întâmplă și cum să le faci față, am povestit în diverse articole despre relația cu David despre sfaturile specialiștilor, mai clar spus, al oamenilor care și-au dedicat timp și efort din viață pentru a analiza ce și cum le e mai bine copiilor. Continue reading

1 2 26