Un brad de Crăciun și o moștenire pe care o transmitem mai departe

Jubilează de fericire la gândul că vom împodobi bradul. Este primul nostru brad natural de când suntem 3. Mirosul lui e fascinant, e un amestec de pădure, de iarbă, de crud. E atât de frumos, de purificator. Explozie înăbușită. Mi-aș fi dorit să rămână în mediul lui natural, însă aș minți să nu recunosc cât de tare îmi place aici, în casa mea. Pur și simplu îl ador. Și David e încântat de cât de maiestuos arată. Așteaptă cu nerăbdare să-l împodobească. Abia las cutia cu globuri din mână că o acaparează întru totul. Ia o decorațiune și se uită întâi la ea câteva clipe ca și când ar fi absorbit într-un alt timp. Chiar își aduce aminte pentru că îmi spune că sunt globurile de la garsonieră. Nu aș fi crezut. Primele raze de strălucire țopăie pe crenguțele verzi și țepoase și se strecoară tiptil prin toate încheieturile. Continue reading

Contează călătoria, NU destinația

Să fii trecut aproape 1 an de când David îmi cere să îi răspund la întrebări legate de existența lui, unde era el când eu eram mică,  dacă noi, părinții lui, am fost copii, de ce nu apare în anumite fotografii unde sunt eu și tati în vacanță sau la diverse evenimente, deși de mic obișnuia să se uite pe fotografii, să-i vadă pe nași care locuiesc departe, pe bunici sau pe verișori. Realizez într-adevăr că acum trece într-o nouă etapă de conștientizare a lucrurilor ce țin de viață și nașterea lui, așa că nu poate decât să mă bucure.

Ceea ce mi-a venit în minte să fac prima dată când m-a întrebat  dacă eu am fost bebeluș a fost să-i arăt albumele cu fotografii, din copilărie, dar și de la diverse evenimente, precum nunta. A fost fascinat și le-a răsfoit de atunci de zeci de ori.

Continue reading

Dacă râsetele sunt motorul jocului, lacrimile sunt uleiul care permite funcționarea lină a motorului

Nu vrea să se spele pe dinți, nu vrea să poarte fesul, nu vrea să strângă jucăriile din camera lui. Întâmpinăm proteste la orice pas în călătoria alături de copilul nostru. De la vârsta la care nu vorbește, până când mergem cu el să-i facem buletinul, copilul protestează în diverse moduri. În cazul celor mai mulți, descărcarea apare în momentele în care ei nu mai sunt capabili să țină capacul peste aceste emoții. Eu am observat la David că seara este momentul când furia dă buzna afară, probabil din cauza oboselii, sau că izbucnește într-un plâns neconsolabil după momente în care a acumulat multe frustrări.

Ca să vă dau un exemplu, un moment de care îmi amintesc acum, la aproape 4 ani, s-a petrecut exact în prima zi de participare la atelierul de explorare senzorială la care am mers când David avea un pic peste 1 an jumate. În decursul celor 2 ore, în timpul activităților, David a acumulat frustrări pentru că fetița de lângă el i se așeza mereu în față, nu îl lăsa să ia obiectele din cutia de explorare, genul de sâcâieli obișnuite între copiii mici. În plus, s-a adăugat faptul că locul era unul nou, la fel și copiii, părinții și instructorul. Continue reading

Când copilul TREBUIE să încalce regulile

Ne pregătim să facem aluatul pentru pizza. David se urcă pe blatul de bucătărie, așa cum face de fiecare dată când gătim, și se așează în genunchi. E în culmea fericirii pentru că poate să-și afunde mâinile în prețioasa și delicata lui făină. Recunosc că mie exact partea aceasta nu îmi place, senzația de aluat lipicios pe care nu-l poți desprinde sub niciun chip de pe degete. Îi pun la dispoziție, la fel ca și mie, un bol în care să toarne făină și apă cât consideră. Face o compoziție moale și începe să o frământe cu mânuțele lui pufoase. Îi văd nerăbdarea în privire, dorința de a frământa compoziția mâzgoasă. Îl privesc pe furiș, fără să-i transmit ceva. Observă la un moment dat că i-a căzut o pată lipicioasă pe pantaloni. Încearcă să o șteargă, dar realizează că mai rău a întins-o. Rămâne două-trei secunde parcă privind în gol ca și când nu ar ști ce să facă, după care continuă jocul vinovat, întinzând aluatul lipicios pe restul pantalonilor. Și îl întinde muuult, că după momentul de gătit trebuie să-l schimb complet de haine. 

Pentru unii părinți scenariul acesta pare unul de groază. Și pentru mine ar fi părut la fel dacă nu aș fi ajuns să-l cunosc pe David atât de bine, dacă nu aș fi înțeles câtă nevoie are de aceste momente de descătușare, de rebeliune, de descărcare nervoasă. Pentru că deși ni se pare că sunt mici și nu au probleme, că trăiesc în vremuri în care au de toate, copilăria îi supune la diverse provocări pe omuleții noștri la fel cum ne supunea și pe noi. Continue reading

Lucruri minunate pe care le poți face cu copilul, fără niciun ban

Teoretic, 8 ore dintr-o zi lucrezi. Practic, la job stai mai mult, o știm cu toții. Teoretic pe drum crezi că faci un anumit timp. Practic faci mult mai mult, pentru că apar diverse situații neprevăzute (pierzi autobuzul, e ambuteiaj din cauza unui accident, faci cumpărături de ultimă oră etc). Cât timp dintr-o zi îți rămâne să petreci cu copilul tău, în condițiile în care  trebuie să faci și alte activități extra, să faci duș, să te epilezi sau bărbierești după caz, să te machiezi și să te demachiezi, să speli, să calci, să faci mâncare, să petreci un timp tu cu tine… doar pentru tine? Calculul este personal, așa că vă las pe voi să-l faceți.

Mie sincer mi se pare extrem de trist că aceasta e dinamica vieții, că astea sunt normele societății în care trăim în prezent. Există oameni mai norocoși, dar din păcate sunt puțini, care au parte de situații care le permit să petreacă mai mult timp cu copiii, să lucreze de acasă, să lucreze part time sau să își facă propriul program astfel încât timpul petrecut cu copilul la final de zi să dea cu plus. Pentru că relația cu copilul nu este matematică, nu poți face previziuni, nu poți prestabili lucrurile conform propriilor dorințe. Nu poți stabili că astăzi stai 3 ore, mâine 4 și în weekend 10. Copilul poate avea nevoie de tine într-o zi în care tu nu ajungi decât după ce a adormit. Continue reading

Mami citește: Trei etaje, Eskhol Nevo

Timp de 10 ani, poate chiar mai mult, am locuit la etajul 3 al unui bloc din București. Un lucru absolut normal pentru mulți dintre cei care locuiesc în orașe, suspendați în aer, la o distanță mai mare sau mai mică față de pământ. La etajul al treilea al blocului meu, mai locuiau încă 3 familii, două femei singure, în apartamentele cu două camere, și un cuplu în apartamentul cu 3 camere. Toți vecinii erau pensionari, respectiv una dintre cele două doamne, profesoara de matematică, a ieșit la pensie în decursul șederii mele acolo, an în care a și decedat, spre ironia sorții, pentru că așa cum mulți afirmau, spera să urmeze și perioada ei de liniște. Continue reading

Zilele acelea care DOR

Nu are mai mult de câteva luni, dar are o voință și o energie fantastică. Ești permanent cu el, îl privești cât de minunat doarme, îi admiri fiecare părticică din corp și i-o săruți de zeci de ori pe zi. Dar, vine o zi sau poate mai multe, când parcă nu-l recunoști. Bebelușul acela care împarte zâmbete cu generozitate, care înmoaie orice inimă oricât de împietrită ar fi de durere, e acum un copil nervos, plângăcios, căruia nu-i convine nimic, dar nimic din tot ceea ce te străduiești să faci. Și tu ești obosită, poate cu o operație cezariană încă nevindecată, poate cu o naștere naturală care încă supurează în suflet, și îți vine să fugi, să plângi, să lovești.

Și zilele acelea care dor trec… Continue reading

Jocuri pentru antrenarea gândirii logice la copilul de grădiniță

3-4 ani este considerată de către specialiști vârsta rațiunii, când copilul începe să conștientizeze mult mai bine lucrurile din mediul extern, ce se întâmplă cu el și ceilalți, când începe practic să facă raționamente logice. Și eu observ la David, zi de zi, această maturitate în gândire, în modul în care încearcă să găsească explicații și argumentări atunci când nu îi place ceva sau atunci când își dorește un lucru, atunci când observă ceva nou sau atunci când învață despre o situație. 

Poate părea un lucru banal această etapă în dezvoltarea gândirii la copil, dar dacă ne gândim la toate ramificațiile acestei abilități (de a gândi logic), ne dăm seama că nu este doar un simplu pas, o etapă de dezvoltare, ci un monumental salt către gândirea matură, rațională. Continue reading

Petrecerea de Halloween, o petrecere dincolo de prejudecăți

Am fost întotdeauna un copil fricos, genul acela care nu folosea cuvântul “dracu” ca să nu îi meargă rău la școală, genul care nu se spăla pe păr duminica pentru că bunica i-a spus că “nu este bine“,  genul de copil care nu plângea în public că “nu era considerat frumos“, genul de copil care dobândise din rândul familiei o mulțime de prejudecăți sociale. Practic, fără să fiu ironică, am crescut pe un câmp minat de rușine și judecăți morale, bănuiesc că tocmai dintr-o nesiguranță și lipsă de încredere în ceea ce însemna creșterea mea. Pentru că “gura lumii” și incertitudinea a ceea ce urma să devin eu (ca mulți copii de altfel) sunt convinsă că dădea naștere unui alt soi de frici în sufletele părinților.    Continue reading

Începerea grădiniței: momentul când trebuie să te dai deoparte

E adevărat ce se spune că nimic nu te pregătește pentru nașterea copilului, prima răceala și intrarea în colectivitate. Nicio carte, niciun sfat venit din partea altui părinte nu te pot face să înțelegi ceea ce vei simți în acele momente.

Am intrat în a treia săptămână de grădiniță. Respir. Abia de acum simt că pot să respir cu adevărat, pentru că până acum am crezut că trăiesc pe pilot automat. M-am întâlnit cu acel moment dureros, cu începutul unei etape importante din viața lui David, intrarea în colectivitate. Oricâte proiecții mi-am făcut înainte, nimic, dar absolut nimic nu se compară cu ce trăiești atunci, în acel moment zero. Continue reading

1 2 26