Nici nu știu de unde să încep, cu ce să încep. Poate dacă gândurile ar putea vorbi, mi-ar fi mai simplu de scris. Dar, stau acolo îngrămădite unele peste altele și nu sunt foarte dornice să se facă auzite. Realitatea este că am simțit nevoia să privesc înapoi în timp, la David când era mic. Nu știu ce ar spune psihologii despre asta, dar mie îmi face bine. Probabil că situația aceasta legată de pandemie mă face să privesc mai mult înapoi decât înainte, pentru că nu știm încotro ne îndreptăm. Dar, adevărul este că, din când în când, îmi place să răsfoiesc povestirile noastre de pe blog, pentru a-l vedea pe David cel de la 1, 2 sau 3 ani. Într-un fel îmi este mult mai simplu, decât să caut printre miile de fotografii făcute în cei 5 ani și jumătate. Pentru că exact atât se împlinesc astăzi, 6 august, 5 ani și jumătate 🙂

Și de fiecare dată privesc cu atâta plăcere. Of Doamne, cât era de mic. La mine am impresia că mă uit ca și cum m-aș privi de undeva deasupra, ca și când m-aș urmări din umbră. Însă, pe el îmi place nespus să-l văd, pe omulețul meu mic . Am fost surprinsă să văd cât de grele mi se păreau etapele de creștere ale lui David, cât de tristă sau obosită eram în unele momente, cât de provocatoare mi s-a părut diversificarea sau renunțarea la pampers ori suzetă, și cât de detașat le privesc acum.

În continuare cred, că pe măsură ce crește copilul, e mult mai ușor. Cel puțin așa este la noi, cel puțin așa a fost până acum. Cu David la 5 ani e grozav. Pe lângă faptul că putem lucra cu el de acasă, putem face o mulțime de alte lucruri împreună. Este mult mai ușor în foarte multe privințe, de la faptul că mănâncă singur, că se încalță și îmbracă în mare parte singur, că uneori își face singur dușul de seară sau că se spală pe dinți, până la faptul că acceptă să facă fișele de activități educative, că se uită la un film întreg sau că ne ajută la diverse lucruri prin casă. Este adevărat că nu ne mai jucăm atât de mult ca înainte și că el preferă compania copiilor înaintea noastră, însă e firesc așa.

Stau uneori și-l privesc de la masa de unde lucrez, cum râde la câte un desen animat și vine să-mi spună gluma pe care a auzit-o sau cum scrie concentrat într-o fișă de lucru și numără pe degete, și mă minunez cât de mare a crescut. Îmi place foarte mult la el cât de determinat și concentrat este atunci când îi place un lucru și dacă în trecut se uita de foarte multe ori la un documentar cu dinozauri sau planete, astăzi stă zeci de minute bune să construiască un lego. E tare bine să-i fiu atât de aproape, să-l cunosc așa de bine, pentru că eu cred că nu e suficient să știu ce mâncare sau jucărie preferă, ci e un adevărat privilegiu să fiu observator la modul în care el înțelege viața.

Mă bucur în continuare de momentele noastre de drăgălășenie și îmi umple sufletul de lumină atunci când adoarme atât de repede cu mâinile în jurul gâtului meu sau frunte lângă frunte. Mă bucur să-l văd la lumina lunii cum zâmbește cu ochii închiși când îi spun că-l iubesc și când fac o rimă amuzantă care întotdeauna începe cu ”Noapte bună, somn ușor… ”și se termină cu o ghidușie legate de el ”…David sare într-un picior”.

Ceea ce încerc să-l fac să înțeleagă acum este că experiențele de viață de toate felurile sunt importante. Că trebuie să se concentreze pe ceea ce poate să facă mai bine, că este normal să greșească, că este important să învețe, că trebuie să fie recunoscător pentru ce are, dar mai ales să fie un om bun.

Pentru că a trecut mult mult timp și nu am mai avut deloc timp să scriu pe blog, m-am gândit să aștern aceste gânduri adunate și să pun câteva poze cu ce am mai făcut în ultimul timp, pentru că peste timp știu că îmi va face bine să le privesc. Sunt pentru mine în primul rând, pentru David dacă va dori să se vadă mai târziu când va fi mare și pentru cei care ne sunt alături în această călătorie și au nevoie de un reper, de un partener de drum în ceea ce sofisticat numim parenting.

Sunt momente de viață pe care încercăm cât putem noi de bine să le transformăm în amintiri prețioase pentru David, momentele noastre adunate, în ciuda dificultăților, neputințelor și situațiilor mai puțin favorabile prin care inevitabil trecem cu toții. Avem o mulțime, dar o mulțime de motive pentru care să fim fericiți și să ne bucurăm în fiecare zi de lucruri frumoase, trebuie doar să le căutăm sau să le creăm.