David 4-5 ani

Operația de fimoză de la 4 ani: experiența noastră la spital privat

31 august 2018, povesteam dintr-o suflare experiența noastră în legătură cu infecția urinară a lui David.

28 aprilie 2019, de Paște mai exact, David face a treia oară infecție urinară. Am ajuns din nou la Urgențe la Ponderas cu febră mare, i s-au făcut din nou analize ( sânge și urină) care au confirmat ceea ce am intuit de la primele simptome. Din nou antitermice, antibiotic, zile grele și dureros de dus de un părinte care își vede copilul apatic, fierbând la propriu. Am înțeles acum că operația de fimoză este singura soluție sau cel puțin, după cum spun medicii, eliminarea uneia dintre posibilele cauze ale infecțiilor urinare repetate.

28 mai 2019, exact la o lună diferență de la ultima infecție urinară, David a fost operat de fimoză. De la bun început vreau să vă spun că acest articol nu este unul de specialitate, ci așa cum am scris în titlu este o experiență personală, cu doza ei de subiectivism și poate lipsa termenilor de specialitate sau formularea lor nu tocmai corectă. Însă, încerc să vă povestesc exact cum am resimțit noi experiența operației de fimoză făcută la spitalul privat Ponderas din București pentru că știu cât de mult ajută să citești o astfel de părere, din proprie experiență, știu cât am căutat eu păreri legate de operație, recuperare, tratament etc  ca să știm măcar în linii mari la ce să ne așteptăm. Continue reading

Advertisements

9 enciclopedii pentru copii mici: Ce cărți îi plac lui David la 4 ani

Pentru mine, cărțile sunt terapeut, profesor, prieten, ghid, portal magic de conectare dintre prezent și trecut. Pur și simplu le iubesc, sunt dependentă de ele. Am nevoie de ele inclusiv în meseria mea.

Pentru David, până în acest moment, am observat că ele reprezintă doar o sursă de informație. Așa cum povesteam și cu altă ocazie, David nu s-a dat în vânt după povești, cu foarte puține excepții. Am observat mai nou că îi plac poveștile inventate de mine, cu subiecte care țin tot de realitatea înconjurătoare. Continue reading

6 jocuri de societate pentru copii mici: ce îi place lui David la 4 ani

Vine un timp, la care visezi de când puiul tău e mic cât un pepenaș copt, când copilul te ia de mână și îți spune că vrea să vă jucați împreună. Se întâmplă cam pe la 2 ani zic eu din proprie experiență, când David chiar dacă nu știa să vorbească foarte bine, își făcea înțeleasă dorința: „Mami, matina în pacaie!”. Și mă conformam bucuroasă, că de la a ține toată ziua biberonul cu lapte călduț în gura lui mică și molfăicioasă, de-acum țineam mașini mici, că astea i-au plăcut lui cel mai mult. Nu mai vorbesc de faptul că nu mai trebuia să alerg maratoane zi după zi, prin parc, prin mall, prin casă. Ci stăteam unul lângă altul și construiam turnuri din piese lego, modelam plastilină, completam puzzle-uri, îngrijeam animăluțe de pluș bolnave și câte și mai câte.

Și de atunci, să știți că a mai trecut un timp, când copilul meu a ajuns să înțeleagă jocul aproape ca un om mare. Bănuiesc că ați văzut pe pagina noastră de facebook că lui David îi place să intre în jocuri, respectă pașii, înțelege regulile, ba chiar de curând a început să accepte și când pierde. Ei, acest moment când jucăm jocuri de societate e grozav, mai ales că ne putem juca toți 3. Continue reading

Delfinariu și Microrezervația din Constanța – minivacanța noastră de o zi la mare

După un Paște în care am luat zeci de temperaturi pe zi, măsurat mililitri de antibiotic, alternat nurofen și panadol, încercat metode de convins copilul să ia măcar o înghițitură de mâncare, am fugit spontan la mare. Ne-am decis rapid, de pe o zi pe alta, pentru că planul de a merge cu o săptămână în urmă fusese năruit de îmbolnăvirea lui David. Am vrut să mergem la mare, pentru că ne doream un loc mai puțin aglomerat, când plaja e liberă, soarele nu e atât de arzător ca în timpul verii, când simți că te poți bucura din plin de frumusețea mării, nu de priveliștile vecinilor de prosop. Puterea pe care marea o are asupra psihicului uman e atât de reală, încât efectiv am simțit în timp ce pășeam pe nisipul cald cum marea îmi ia gândurile de furie, tristețe și deznădejde pe care le simțisem în utlimele zile și le duce departe, în largul infinit. Și chiar așa a fost. Minunat! Continue reading

7 caiete de activități pentru copii mici (2-4 ani) care i-au plăcut lui David

Lui David i-au plăcut de mic activitățile unu la unu, pe care le făceam împreună, bănuiesc că unii dintre voi deja știți dacă ne-ați urmărit pe blog sau pe pagina noastră de facebook. În afară de activitățile montessori despre care am povestit în mai multe rânduri, când David era mai micuț am făcut tot felul de alte activități, de la jocuri de asociere, modelat de plastilină, pictat sau colorat, activități potrivite unui copil de 2-3 ani.

Cărțile de povești nu au fost favoritele lui, deși acum avem seri în care mă roagă să îi citesc o poveste din cele două cărți preferate Girafa care nu voia să poarte ochelari și Un pui de somn pentru puiuțul meu dar i-au plăcut mai mult cărțile cu informații, gen micile enciclopedii pentru copii. A mai fost ceva ce l-a atras de la bun început și i-a captat interesul pentru minute bune, deși era mic și nu împlinise încă 2 ani: caietul cu activități. Primul pe care l-am cumpărat la vremea respectivă a fost Învăț devreme matematica (pentru 1 an) de la editura Gama. Ulterior, pentru că am văzut că era dispus să coopereze și să răspundă cerințelor, i-am mai luat și alte caiete de activități.

Le veți găsi mai jos, nu sunt toate clar, pentru că unele dintre ele le-am dat, pe unele le-am aruncat cred când ne-am mutat de la bloc la casă, dar ideea este că acestea pe care le-am păstrat i-au plăcut lui David cel mai mult pentru că sunt foarte interactive și implică de toate: colorat, lipit, decupat, asociere logică, răspuns la întrebări (îmbogățirea vocabularului), învățarea scrierii, completat puzzle etc. Continue reading

Vizita la muzeu: Muzeul Militar Național Ferdinand I

Văzându-l pe David cum crește, tind să cred că modul părinților de a fi le modelează felul de a fi al copiilor. Cel puțin la vârstă mică, până când încep să cunoască lumea exterioară, să experimenteze pe cont propriu situații, să învețe propriile lor lecții de viață, să-și construiască propriile lor realități, să vadă lucrurile din jur prin filtrul lor personal, ei cred în ceea ce cred părinții lor. Dacă lucrurile la care sunt expuși sunt pozitive, constructive, frumoase, ei vor fi asemeni lucrurilor pe care le văd la cei doi oameni #ceimaiimportanțidinlume. Dacă viața pe care o trăiesc este neliniștită, nesigură, critică, lipsită de afecțiune, nestimulantă pentru dezvoltarea lui, asemenea va fi și dezvoltarea lui. În loc să aibă parte de o creștere frumoasă, dreaptă, lină, va avea parte de un drum sinuos, greoi, încărcat cu temeri și critici, la fiecare pas.

Noi am observat că expunându-l pe David la o viață pozitivă, un mediu cald și cu iubire, la lucruri stimulante, de la jucării educative, cărți, activități, până la timpul mare de joacă petrecut cu el, zi de zi, îl îmbogățește. Orice moment pe care l-am petrecut explicându-i ceva l-am văzut mai târziu transpus într-o explicație oferită prin cuvintele lui. Continue reading

Kitul de arheolog: un joc de stimulare a concentrării la copilul de grădiniță

Când David era mic, îmi doream cu disperare să se concentreze mai mult de câteva minute la o activitate. Mă simțeam prinsă parcă într-un perpetuum mobile, în care amigdala îi trimitea creierului meu semnale de teamă în mod repetitiv. Acum era lângă mine, într-o secundă era lângă priză, acum era așezat pe covor, în câteva secunde încerca să escaladeze scaunul. Și când nu făcea ceva, mă lua pe mine de mână și mă punea să fac, să iau, să-i dau, să construiesc ceva. 😖

Cu cât creștea, David manifesta din ce în ce mai mult interes pentru anumite activități și rămânea concentrat pentru mai mult timp. Normal că acest timp era încă redus, dar de la 2-4 minute la 1-2 ani, ajunsese ca la 3-4 ani să se concentreze 20 de minute, poate chiar mai mult. Ca o paranteză, drept să spun, în timp, observând alți copii, citind cărți de specialitate, am înțeles că temperamentul copilului își spune cuvântul. Este adevărat că există copii cu abilități motrice foarte bune, dar care nu manifestă interes pentru activitățile de lectură sau desenat, la fel cum există copii fascinați de jocurile de construcție cu cuburi sau piese lego, dar fără interes față de activitățile care presupun mișcare sau risc. Eu, la David, observasem interes pentru ambele, și pentru activități motrice grosiere, adică îi plăcea să joace fotbal (fie în casă, fie afară) sau să se dea pe tobogan în parc, dar și o plăcere în a participa la activități motrice fine, de coordonare mână-ochi, activități de grup (cum povesteam la un moment dat despre atelierul de explorare senzoarială la care am fost până să împlinească 2 ani) sau la jocurile pe care făceam împreună în casă. Continue reading

Mami, emoțiile sunt bune?

Așa m-a întrebat David ieri, după ce l-am luat de la grădiniță. Întrebarea lui a venit în urma întrebării mele legată de faptul că un coleg de-al lui mi-a spus că David a plâns puțin. Nu știu motivul, nu l-am înțeles prea bine nici de la David, ceva legat de un cântec care l-a emoționat, însă chiar nu contează. Eu știu că David este un copil cu emoții multe și diferite, ca un geamantan plin cu comori adunate din diverse călătorii, care din când în când simt nevoia să iasă la aer.

În mașină, în drum spre bunici, i-am explicat de ce cred eu că emoțiile sunt bune, sau mai bine zis normale, indiferent de modul în care arată ele, că este vorba de frică sau bucurie, iubire sau furie. Și i-am spus că orice om are emoții, indiferent că este copil sau adult, pentru că asta ne arată că avem un creier care funcționează normal. Ce am face fără ele, l-am întrebat retoric pe David? Și l-am rugat atunci să se gândească ce-ar face dacă s-ar întâlni cu un leu.

A-i simți frică, nu-i așa David? Și ai fugi? Ceea ce este foarte normal, pentru că asta te va proteja să nu fii mâncat. Logic că nu acesta era exemplul cel mai bun pe care puteam să i-l ofer, dacă este să mă gândesc la faptul că în astfel de cazuri amigdala îi transmite creierului mesajul “luptă sau fugi” sau dacă ne gândim rațional comparând viteza unui leu cu a unui om, dar altul mai bun nu mi-a venit. Continue reading

Prima vizită la muzeu: Grigore Antipa

David a învățat săptămâna trecută la grădiniță despre dinozauri. De la prima noastră excursie la Dino Park, Brașov, el s-a arătat foarte entuziasmat de uriașii ierbivori și carnivori. Are o carte pe care o răsfoiește din când în când și uneori mai urmărește filmulețe video pe youtube. Așa că, m-am gândit ca în acest weekend să mergem pentru prima dată la muzeu, să încercăm o nouă experiență și de ce nu să continuăm într-un alt fel îmbogățirea cunoștințelor.

Pentru că nu sunt foarte multe de povestit, ci mai mult de arătat, vă spun direct concluzia, ca apoi să menționez punctual impresiile noastre. Lui David i-a plăcut foarte mult la muzeul Antipa, dar s-a așteptat să vadă mai mulți dinozauri. Cu liniuță și de la capăt, acestea sunt impresiile noastre sincere legate de vizita la muzeul Grigore Antipa, 16 februarie 2019:

Ce ne-a plăcut: Continue reading

Primul semestru de grădiniță

David a terminat primul semestru de grădiniță! URAAA! Acum este în vacanță și recunosc că îmi pare rău că nu am reușit să scriu mai mult despre experiența lui, deși mi-ar fi plăcut. Pot să spun că a fost mult mai bine decât mă așteptam. Adică, s-a acomodat cum scrie la carte, 2 săptămâni de plâns, care mi s-au părut cumplite, pentru că nu știi niciodată ce te așteaptă mâine, nu știi niciodată dacă al tău copil este sau nu pregătit pentru acest pas, dacă greșești sau ai greșit undeva în educarea lui, nu știi cum să procedezi. Ești invadat de emoții care pur și simplu nu te lasă să gândești obiectiv.

Emoțiile pe care le-am putut simți când David a intrat pentru prima dată la grădiniță au fost atât de mari și de puternice încât m-am mirat cum de am reușit să le țin ascunse în piept. De multe ori, când sunt supusă stresului ajung să plâng, e modul meu de a mă descărca iar David cred că-mi seamănă perfect la acest capitol. 😳 Așa că eu mă așteptam ca el să plângă. Și a plâns. Pe de altă parte, nu am putut să nu mă gândesc la faptul că pentru el e o schimbare majoră, de la a fi acasă, în zona lui de confort, unde mami sau tati îi răspund la orice nevoie, îl ajută și supraveghează, merge într-un loc nou, cu oameni necunoscuți, unde trebuie să învețe să se descurce singur. Și chiar dacă era vorba de copii, de vârsta lui, tot străini îi erau. Și am încercat pe cât posibil să-i explic că e normal să îi fie teamă, este normal să fie supărat că nu mai stă acasă cu mami sau tati, dar că este ceva nou, de care are nevoie pentru a crește. Am scris aici despre începerea grădiniței și ce am făcut atunci ca să-l acomodăm cît mai ușor. Continue reading