Padurea copilariei mele este si astazi un colt de natura autentic, cu lumini parca desprinse din rai, cu ciripit de pasari si miros de crud, un loc in care timpul se opreste si spatiul te cuprinde. Un refugiu unde simti nevoia sa te eliberezi. Un loc unde uiti instant de tine, de ei, de tot. Un loc unde simti ca esti acceptat asa cum esti si primit cu generozitate.

Padurea copilariei mele nu inseamna gratar si mici, muzica puternica din boxele masinilor, paturi intinse pe iarba si tipete de copii. Nu e un loc de promenada sau de chef. E in schimb un loc cu chef de reculegere, de inspiratie, de contemplare. E un pamant parca neumblat si pur asemeni unui suflet de copil. E un loc care iti ofera tot ce are, dar care cere in schimb condescendenta. Continue reading →