Ganduri de mama

Dragă mămică, îți recomand din inimă să ai un hobby

hobby mamica

Viitoare sau deja mămică, știu că timpul pare că nu îți mai aparține. Știu că simți că tot ceea ce făceai înainte pentru tine s-a dus undeva departe, într-un loc de lume de unde nu-l mai poți lua înapoi. E absolut normal ceea ce simți. Dar, îți voi spune foarte direct: nu trebuie să te afunzi în acest gând, nu trebuie să te lași pradă tristeții. E foarte ușor să te lași pradă sentimentului de posomoreală și foarte greu să îți revii ulterior. Continue reading →

Răbdarea, lecția pe care universul ne-o dă nouă, umanității

Am avut intenția să fac un filmuleț pe youtube pentru că îmi era mai ușor și mai rapid. Adică voiam să vorbesc 15 minute împreună cu David despre o carte pe care o citim seară de seară, de mai bine de o săptămână, și care pe mine m-a făcut să mă gândesc serios la subiectul despre care am ales să vorbesc acum: RĂBDAREA. Pentru că DA, nu mai avem RĂBDARE  Noi toți, oamenii, am devenit obsedați de viteză, de rapiditate, de evoluție. Pentru că ea, natura, își respectă cursul firesc. 

Cartea despre care vă spuneam se numește Erus și Valea Răbdării și este minunată! Are un mesaj atât de frumos că eu, adult fiind, îl savurez cu fiecare pagină. Este vorba despre un băiețel pe nume Erus care învață că lucrurile trebuie să se întâmple într-un timp al lor, la momentul potrivit, că nu poți grăbi natura să fie așa cum vrei tu, că trebuie să ai răbdare. Sau poate că poți, dar apoi apare reversul medaliei. Și ceea ce mi se pare interesant este că se aplică exact vremurilor în care trăim, inclusiv situației mondiale în care ne aflăm ACUM. Continue reading →

Darul de a fi mamă și un alt fel de dar

Copilăria mea a stat sub asediul multor frici. Frici care stau bine ascunse și în prezent și care uneori ies la iveală în diverse moduri. Pe unele reușesc să le descopăr, să le înțeleg, să le înving, pe altele nu, și sunt convinsă că își fac de cap cum știu ele mai bine. Pe una dintre aceste frici am capturat-o. Este a fost frica de a da naștere unui copil. O preluasem de la mama care ne spusese nouă, celor 4 fiice ale ei, în linii mari desigur, pentru că nu exista o comunicare deschisă pe vremea aceea cu privire la sexualitate și lucruri de acest gen, despre cât de dureroasă, traumatizantă și neplăcută este nașterea. Am crescut cu această frică așa cum am crescut cu ideea că barza este cea care aduce copiii pe lume. Și frica de a naște a intrat adânc în colțurile ascunse ale minții mele și a crescut la loc călduț ca aluatul în cuptor, odată cu trecerea anilor. Mama la rândul ei cu siguranță primise moștenire această frică de la mama ei și o transmisese mai departe fără să știe și în mod clar fără să vrea, așa cum din păcate cred că se întâmplă în continuare în alte relații mamă fiică și cu multe alte frici transmise de către părinți copiilor. Continue reading →

De ce cred că serbările sunt benefice pentru copii

Recent am citit pe un grup de socializare pentru părinți întrebarea unei mame care a sunat cam așa: „Bună ziua. Tocmai am venit de la prima serbare a copilului de 4 ani. El a fost extrem de emoționat. La început nu deschidea gura sa cânte cu toții cântecele, iar apoi a început să plângă. Am urcat lângă el pe scena, am stat putin sa îl liniștesc pe urma mi-a spus că vrea jos. Am coborât de pe scenă și ne-am uitat la serbare din sală. As putea sa îl ajut cu ceva să treacă peste aceste emoții? La repetițiile de la grădi a fost la fel la început, abia deschidea gura să cânte dar apoi s-a obișnuit și era ok. Acum fiind un loc nou iar l-au copleșit emoțiile. Oare pe el aș putea să îl ajut cumva de pe acum, cât este mic, să nu mai fie atât de emotiv?”

Ceea ce pe mine m-a determinat să-mi scriu acum părerea a fost unul dintre răspunsuri, care în opinia mea ar fi trebuit să ajute, dar care de fapt a sunat în felul următor: ”De ce trebuie să facem serbare, să chinuim copiii…?” Continue reading →

Viața înseamnă alegeri. Important este să alegi conștient

alegeri constiente

Odată ce devii părinte, alegerile tale devin mai conștiente ca oricând. Sau cel puțin așa am observat eu la mine. Atunci când aleg o pâine mă gândesc dacă e proaspătă și e făcută din făină bună. Atunci când aleg o hăinuță mă uit la material să nu-i zgârie pielea, la elasticul de la brâu să nu-i strângă burtica. Atunci când aleg o jucărie mă uit uitam să nu aibă colțuri ascuțite și piese mici pe care să nu le înghită. Atunci când aleg am ales o casă ne-am uitat dacă este solidă și dacă are o curte în care David să alerge în aer liber, curat. Atunci când am ales o mașină am verificat testele de siguranță și am optat pentru un model mai „blând” cu mediul înconjurător.

Alegerile noastre s-au schimbat odată cu venirea lui pe lume. Am început să privim lumea din altă perspectivă, suntem mai tentați să respectăm natura, apa și aerul pe care îl respirăm. Respectăm  întotdeauna regulile de circulație. Ok, să nu spun chiar întotdeauna, însă atunci când nu o facem acelea sunt excepții extrem de rare. Nu aruncăm niciodată gunoiul în natură. Ne preocupă mai mult mediul înconjurător. Suntem mai atenți la lucruri cu care știm că David va intra în contact pe termen lung, pentru că ne gândim la viitorul lui. Iar ceea ce facem vine instinctiv din nevoia de a proteja. Continue reading →

Lăsați copiii să întrebe DE CE?

De ce se face întuneric? De ce trebuie să dormim? De unde vine luna? De ce sunt stele pe cer? Unde se duc oamenii după ce mor? Ce înseamnă a muri? Dar, vântul are mâini? Cum merge mașina?

Odată ce David a început să vorbească am primit zilnic o mie-ș-una de de ce-uri, cum-uri, când-uri, unde-uri? La fiecare i-am răspuns cum am știut eu mai bine, am căutat  după informații sau pur și simplu i-am spus că nu știu. Copilul se naște curios și însetat după cunoaștere. Nu întâmplător Maria Montessori care și-a dedicat ani întregi de cercetare în psihologia infantilă l-a numit explorator. Pentru că asta face imediat după ce deschide bine ochii, își întinde mâinile după sânul mamei, după brațele ei, își întinde mâinile să prindă obiectele din aproprierea lui, se îndreaptă către lucrurile din jurul lui. Vrea să le vadă mai bine, să le pipăie, să le guste, să le desfacă, să le cunoască. Singurul care nu face acest lucru este copilul bolnav, din păcate. Continue reading →

Când va fi timpul?

Atunci când jobul tău este să scrii, zi de zi, multe ore pe zi, timpul de a scrie pentru tine, pentru sufletul tău, dispare. Nu mai ai energia, răbdarea, dorința de a-ți așterne gândurile în scris deși, tu știi cât de bine îți face. E oarecum la fel cu bucătarul unui restaurant care, după o zi lungă de petrecut printre mirosuri și gusturi diverse, alege să mănânce acasă un simplu sandviș cu cașcaval. E de înțeles!

Mi s-a întâmplat des în ultima vreme să încep să scriu și să mă pierd pe parcurs. Motive diverse. Deși, am multe ciorne offline cu o mulțime de gânduri, de momente petrecute cu David pe care aș vrea să le păstrez, să le recitesc după ce timpul trece, nu am reușit să le continuui, să le dau o formă finală. Și au rămas acolo, într-un spațiu pierdut. Continue reading →

Puterea copilului introvertit

Când eram mică am participat la multe serbări. Recunosc că nu îmi mai amintesc perfect ce roluri jucam, dintr-o fotografie de pe atunci îmi dau seama că o dată am fost anotimpul vara, pentru că purtam o coroniță cu spice pe cap, iar sora mea geamănă își amintește că era primăvara. (dovada de acum 30 de ani, la finalul articolului 😊) Arătam în acele poze… nici nu știu cum să mă exprim, serioasă, dacă e să-l citez pe David care s-a uitat la fiecare fotografie în parte și m-a întrebat curios: Mami, de ce erai așa serioasă?. Dacă ar fi să mă întorc în timp și să mă uit la mine-copilul, cu mintea de acum de om mare, pot să spun că nu cred că mă simțeam confortabil in situațiile acelea, că era la mijloc o emoție intensă, un fel de amestec de rușine, frică de a vorbi în public, de a nu uita poezia și alte sentimente nefericite din aceeași gamă. Genul acesta de situații și alte ocazii similare din viața de adult mi-au transmis că natura mea este una liniștită și poate chiar introvertită, deși din familie, din școală, din exterior în general se transmitea exact contrariul, că dacă ești volubil, în centrul atenției, așa este bine. Continue reading →

De ce aleg să văd partea plină a paharului sau luminița de la capătul tunelului

Pe cuvânt că nu trebuie să fiți de acord cu ceea ce voi scrie acum. Sincer, nici nu mi-ar plăcea să gândim toți la fel, să avem aceleași opinii, gusturi și preferințe, vă dați seama cum ar fi? Dumnezeule, cum ar fi să ne placă aceeași rochie sau același model de mașină, aceeași carte, aceeași floare sau același fel de mâncare? Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar arăta lumea noastră. E minunat că suntem diferiți, că gândim diferit, că vrem lucruri diferite, atâta vreme cât acest lucru nu implică să ne călcăm în picioare unii altora preferințele. 

Ceea ce m-a făcut pe mine să scriu pe acest subiect este faptul că adesea văd pe facebook postări negative pline de victimizare, de ură și dispreț. Știu că rezonăm mai bine la “trist”, că ne simțim mai bine în propria piele dacă cel de lângă noi e mai jos decât noi,  dacă i s-a întâmplat un lucru trist la fel ca și nouă, dacă știm că nu suntem singurii din această lume care suferim. Continue reading →

Cele mai frumoase lucruri din viață sunt gratis

Și continuui prin a spune că de multe ori, suntem prea obosiți, stresați, supărați, nefericiți, furioși, bolnavi, mâhniți… ca să le vedem. Ele sunt chiar lângă noi, lângă fiecare dintre noi, doar că ochiul fiecărui om percepe diferit frumusețea. Vă provoc să faceți un exericițiu cu mine să căutați timp de 1 lună, în fiecare zi, dar chiar în fiecare zi, de dimineață când vă treziți, până seara la culcare, cât mai multe lucruri frumoase, gratis, care vă bucură de câte ori le vedeți, simțiți, gustați, trăiți.

Aceasta este lista mea pentru luna Martie, deși pot spune într-un fel că am început-o mult mai devreme pentru că o parte dintre ele îmi sunt deja obiceiuri: Continue reading →

1 2 … 9
Website Built with WordPress.com.