Nici nu știu de unde să încep, cu ce să încep. Poate dacă gândurile ar putea vorbi, mi-ar fi mai simplu de scris. Dar, stau acolo îngrămădite unele peste altele și nu sunt foarte dornice să se facă auzite. Realitatea este că am simțit nevoia să privesc înapoi în timp, la David când era mic. Nu știu ce ar spune psihologii despre asta, dar mie îmi face bine. Probabil că situația aceasta legată de pandemie mă face să privesc mai mult înapoi decât înainte, pentru că nu știm încotro ne îndreptăm. Dar, adevărul este că, din când în când, îmi place să răsfoiesc povestirile noastre de pe blog, pentru a-l vedea pe David cel de la 1, 2 sau 3 ani. Într-un fel îmi este mult mai simplu, decât să caut printre miile de fotografii făcute în cei 5 ani și jumătate. Pentru că exact atât se împlinesc astăzi, 6 august, 5 ani și jumătate 🙂

Și de fiecare dată privesc cu atâta plăcere. Of Doamne, cât era de mic. La mine am impresia că mă uit ca și cum m-aș privi de undeva deasupra, ca și când m-aș urmări din umbră. Însă, pe el îmi place nespus să-l văd, pe omulețul meu mic . Am fost surprinsă să văd cât de grele mi se păreau etapele de creștere ale lui David, cât de tristă sau obosită eram în unele momente, cât de provocatoare mi s-a părut diversificarea sau renunțarea la pampers ori suzetă, și cât de detașat le privesc acum. Continue reading →