Tag Archives: activitati copii

Activități pentru copii de grădiniță: Ce jocuri și fișe educative face David la 5 ani

Teoretic, orice părinte știe că un copil de grădiniță învață să coloreze, să picteze, învață numerele, literele, își îmbogățește vocabularul și acumulează cunoștințe noi din diverse zone de interes. Practic, este destul de greu să-i organizezi un program zilnic similar cu cel de la grădiniță, în care copilul să îmbine activitățile educative cu joaca și socializarea. Excepție face poate atunci când tu ești educator și știi foarte bine programa educativă sau dispui de foarte mult timp la dispoziție pe care să-l folosești în acest scop.

Dată fiind situația în care ne aflăm cu toții, un lucru e cert: E greu frate! Cel puțin așa ar spune David și tind să îi dau dreptate. Continue reading

7 caiete de activități pentru copii mici (2-4 ani) care i-au plăcut lui David

Lui David i-au plăcut de mic activitățile unu la unu, pe care le făceam împreună, bănuiesc că unii dintre voi deja știți dacă ne-ați urmărit pe blog sau pe pagina noastră de facebook. În afară de activitățile montessori despre care am povestit în mai multe rânduri, când David era mai micuț am făcut tot felul de alte activități, de la jocuri de asociere, modelat de plastilină, pictat sau colorat, activități potrivite unui copil de 2-3 ani.

Cărțile de povești nu au fost favoritele lui, deși acum avem seri în care mă roagă să îi citesc o poveste din cele două cărți preferate Girafa care nu voia să poarte ochelari și Un pui de somn pentru puiuțul meu dar i-au plăcut mai mult cărțile cu informații, gen micile enciclopedii pentru copii. A mai fost ceva ce l-a atras de la bun început și i-a captat interesul pentru minute bune, deși era mic și nu împlinise încă 2 ani: caietul cu activități. Primul pe care l-am cumpărat la vremea respectivă a fost Învăț devreme matematica (pentru 1 an) de la editura Gama. Ulterior, pentru că am văzut că era dispus să coopereze și să răspundă cerințelor, i-am mai luat și alte caiete de activități.

Le veți găsi mai jos, nu sunt toate clar, pentru că unele dintre ele le-am dat, pe unele le-am aruncat cred când ne-am mutat de la bloc la casă, dar ideea este că acestea pe care le-am păstrat i-au plăcut lui David cel mai mult pentru că sunt foarte interactive și implică de toate: colorat, lipit, decupat, asociere logică, răspuns la întrebări (îmbogățirea vocabularului), învățarea scrierii, completat puzzle etc. Continue reading

Lucruri minunate pe care le poți face cu copilul, fără niciun ban

Teoretic, 8 ore dintr-o zi lucrezi. Practic, la job stai mai mult, o știm cu toții. Teoretic pe drum crezi că faci un anumit timp. Practic faci mult mai mult, pentru că apar diverse situații neprevăzute (pierzi autobuzul, e ambuteiaj din cauza unui accident, faci cumpărături de ultimă oră etc). Cât timp dintr-o zi îți rămâne să petreci cu copilul tău, în condițiile în care  trebuie să faci și alte activități extra, să faci duș, să te epilezi sau bărbierești după caz, să te machiezi și să te demachiezi, să speli, să calci, să faci mâncare, să petreci un timp tu cu tine… doar pentru tine? Calculul este personal, așa că vă las pe voi să-l faceți.

Mie sincer mi se pare extrem de trist că aceasta e dinamica vieții, că astea sunt normele societății în care trăim în prezent. Există oameni mai norocoși, dar din păcate sunt puțini, care au parte de situații care le permit să petreacă mai mult timp cu copiii, să lucreze de acasă, să lucreze part time sau să își facă propriul program astfel încât timpul petrecut cu copilul la final de zi să dea cu plus. Pentru că relația cu copilul nu este matematică, nu poți face previziuni, nu poți prestabili lucrurile conform propriilor dorințe. Nu poți stabili că astăzi stai 3 ore, mâine 4 și în weekend 10. Copilul poate avea nevoie de tine într-o zi în care tu nu ajungi decât după ce a adormit. Continue reading

10 idei de activitati in curtea bunicilor – VARA

Nimic nu-l pregateste mai bine pe copil pentru viata decat participarea efectiva la activitatile de zi cu zi. Folosirea tuturor simturilor se face doar explorand mediul in care copilul traieste, oferindu-i prilejul sa actioneze. In copilaria timpurie, copilul este extrem de activ si dornic de a cunoaste si de a experimenta, ceea ce reprezinta cea mai importanta lectie de invatare.

Noi am inceput un astfel de proces de explorare senzoriala din primavara, cand am venit pentru mai multe zile, in curtea bunicilor. Scriam atunci in acest articol 10 idei de activitati in curtea bunicilor – PRIMAVARA despre cat de incantat a fost David sa ia parte la viata de afara, alaturi de bunicii lui.

De mai bine de o luna (cu mici escapade acasa in Bucuresti), suntem iar la bunici. Nu am cuvinte sa spun cat de bine se simte David in acest mediu, cat de mult se bucura de viata de la tara, cat de mult poate sa stea afara si sa alerge, as putea spune ca infloreste. Dar, mai bine va las pe voi sa vedeti si poate va inspira activitatile noastre de vara din curtea bunicilor.

Continue reading

10 idei de activitati cu apa pentru copii

Cand am vazut prognoza meteo pentru acest weekend m-am cam speriat, sincer. Pentru ca atunci cand ai in dotare una bucata garsoniera si una bucata copil de doi ani si jumatate, plin de energie, care nu se impaca deloc cu caldura, e musai sa cauti solutii. Unde mai pui ca unul dintre jocurile preferate este fotbalul care inseamna consum mare de energie si transpiratie. Cum nu avem posibilitatea sa ne teleportam la polul nord si nici pe malul marii de fiecare data cand vrem sa ne racorim, ne-am teleportat din nou la bunici si am declarat Cod Rosu de distractie. Si ce distractie e mai buna pentru un copil pe timp de vara decat activitatile cu APA !

Noi am inceput deja sa ne jucam cu apa de la inceputul verii si vom continua si in zilele urmatoare pentru ca avem o lista lunga de idei de pus in practica. Continue reading

Cum sa faci o parcare de masinute dintr-o cutie goala si role de hartie igienica

Sunt convinsa ca doar citind titlul si vazand poza ati inteles toata smecheria cu parcarea noastra de masinute 🙂 Chiar e la fel de simplu pe cat pare. Dintr-o simpla cutie de carton si cotoarele ramase de la rolele de hartie igienica, am facut o parcare pentru numarul mare de masinute care ne aglomereaza mica noastra casa.

Ce am folosit? O simpla cutie de carton ramasa de la o masina mare, care spre suprinderea mea s-a potrivit la fix cu cotoarele de la rolele de hartie igienica. Lipici din abundenta si gata! Nu a fost nevoie sa ajustez nimic.  Continue reading

6 idei de joaca cu creta

Anul trecut, nu cred sa fi avut vreo iesire in parc fara sa fi avut in rucsac cutia cu creta. Chiar nu cred. “Eta” a fost unul dintre primele cuvinte invatate de David pe la 1 an si putin, pentru ca tare ii mai placea sa desenam pe asfalt.

Nici anul acesta nu face exceptie, insa de data aceasta am avansat gradul de dificultate al jocului, in plus ne distram cu creta in curtea bunicilor, unde David isi petrece majoritatea timpului. Din cand in cand ii are companioni pe verii lui mai mari care fac ca joaca sa fie mai distractiva 🙂

Odata cu joaca, copilul invata. Invata concepte abstracte, precum spatiul sau miscarea, isi dezvolta mobilitatea si tonusul muscular (motricitate grosiera), se elibereaza de tensiunea nervoasa specifica varstei, invata sa respecte regulile, intelege ideea de rabdare si de a-ti astepta randul, se elibereaza de frici. Continue reading

Jocuri de asociere pentru copii: 8 idei puse in practica la 2 ani

Perioada pe care o petrec acasa langa David incerc sa o fructific cat pot de mult, in fiecare zi. Timpul acesta pretios incerc sa-l fac sa conteze, pentru ca in acest proces continuu de conectare, de joaca, de invatare, de constructie emotionala, David se dezvolta cel mai mult.

Statul in casa e un bun prilej de a face jocuri de asociere, o activitate atractiva pentru copii indiferent de varsta, pentru ca ofera o serie de provocari: ii stimuleaza la nivel senzorial, le dezvolta gandirea logica, le antreneaza musculatura mainii (motricitate fina si coordonare mana-ochi), ii ajuta in imbunatatirea concentrarii, atentiei si spiritului de observatie. Continue reading

Bradul de Craciun: 3 activitati pentru copiii de doi ani

David inca nu intelege semnificatia Craciunului, a nasterii Domnului, a traditiei de Mos Craciun sau a bradului de Craciun. El este intr-un proces de descoperire si de cunoastere a tot ceea ce se intampla in jurul lui. Activitatile de Craciun despre care am scris zilele trecute le facem in primul rand pentru a ne ocupa timpul in interiorul casei intr-un mod cat mai creativ, dar si pentru ca prin joaca el invata cel mai usor.

Pentru ca am observat ca in aceasta perioada, bradul e cel care ii atrage atentia cel mai mult, mi-am propus sa incercam 3 variante noi de activitati montessori, care sa aiba in prim plan bradul de Craciun. Toate decoratiunile folosite sunt cumparate din magazinul Jumbo si au preturi foarte mici. Continue reading