Daca voi fi sau nu o mama buna, imi va dovedi David in timp. Nu cred insa ca exista o “fisa a postului de parinte” dupa care sa ne ghidam, cu cerinte pe care trebuie sa le respectam. Dar, pentru ca sunt la inceput de drum, imi doresc sa fiu pregatita pentru ceea ce inseamna cresterea si educatia lui David. In afara de intuitie, pe care incerc sa ma bazez cat pot de mult, sunt aspecte pe care stiu ca trebuie sa le imbunatatesc, prejudecati de care trebuie sa scap, temeri pe care trebuie sa mi le infrunt.

Asa ca am inceput sa caut carti despre educatia parentala. In momentul in care am citit titlul cartii “Copiii invata ceea ce traiesc” a fost ca si cum as fi primit o confirmare la ceea ce simteam deja in sinea mea. Am mai scris si cu alte ocazii, ca eu cred cu tarie ca mediul de viata in care traiesc copiii si felul in care parintii reactioneaza la diverse situatii reprezinta lectii de viata pentru acestia.

Aceeasi opinie o impartaseste autoarea Dorothy Law Nolte in cartea sa: “Copiii invata ceea ce traiesc”. Ea porneste de la premisa ca intentiile parintilor sunt indreptate spre binele copiilor, insa aceste intentii sunt si cele corecte?!? “Niciun parinte nu doreste sa-si ridiculizeze constient copilul. Si totusi o face adesea pentru ca ii transmite copilului propriile prejudecati si predispozitii emotionale din nestiinta si din frica. Majoritatea problemelor din lume isi au originea acasa.”

Ideea cartii a pornit de la un poem de mare succes. Scris in 1954, poemul “Copiii invata ceea ce traiesc” a facut inconjurul lumii si a fost tradus in foarte multe limbi. Versurile contin mesaje pe care cu siguranta cu totii le cunoastem. Insa, frumusetea cartii vine din faptul ca autoarea ofera explicatii lamuritoare si exemple concrete pentru fiecare dintre acestea.

“Daca traiesc in critica si cicaleala, copiii invata sa condamne,

Daca traiesc in ostilitate, copiii invata sa fie agresivi,

Daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi,

Daca traiesc inconjurati de mila, copiii invata autocompatimirea,

Daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi,

Daca traiesc in gelozie, copiii invata sa simta invidia,

Daca traiesc in rusine, copiii invata sa se simta vinovati,

Daca traiesc in incurajare, copiii invata sa fie increzatori,

Daca traiesc in toleranta, copiii invata rabdarea,

Daca traiesc in apreciere, copiii invata pretuirea,

Daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca, 

Daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se placa pe sine,

Daca traiesc inconjurati de recunoastere, copiii invata ca e bine sa ai un tel,

Daca traiesc impartind cu ceilalti, copiii invata generozitatea,

Daca traiesc in onestitate, copiii invata respectul pentru adevar,

Daca traiesc in corectitudine, copiii invata sa fie drepti,

Daca traiesc in bunavointa si consideratie, copiii invata respectul,

Daca traiesc in siguranta, copiii invata sa aiba incredere in ei si in ceilalti,

Daca traiesc in prietenie, copiii invata ca e placut sa traiesti pe lume.”

Autoarea scrie in randurile sale ca este esential sa stim ca nu trebuie sa fim modele perfecte pentru copiii nostri, pentru ca inevitabil vor exista momente in care ne vom pierde cumpatul, nu vom avea timpul necesar sa actionam corespunzator situatiei, vom fi stresati si impovarati de griji. Dar, insista asupra faptului ca e necesar sa fim capabili sa ne recunoastem si sa ne evaluam propriile greseli, apoi sa ne cerem scuze pentru comportamentul nostru. Le vom oferi astfel copiilor o lectie despre faptul ca si noi adultii invatam neincetat cum sa ne controlam sentimentele.

De asemenea, exemplifica modul in care noi parintii ajungem sa ne identificam intru totul cu copiii, fapt ce deschide calea acelui gen de comparatii ce duc inevitabil la invidie. Insa, trebuie sa ne asiguram ca sperantele si asteptarile noastre in ceea ce-i priveste sunt pe masura fortelor copiilor, nu “create” dupa dorintele noastre nesatisfacute.

[…] Mi-aduc aminte cum ascultam un copil mic citind o povestioara dificila, pe vremea cand fiica mea putin mai mare nu era interesata nici de poeziile usoare. Eram devastata de gelozie. M-am trezit dorindu-mi ca fiica mea sa poata citi la fel, dar si ca pustiul acela nevinovat sa se poticneasca. In clipa aceea, mi-am dat seama unde ma dusese invidia; si nu mi-a facut deloc placere […]

In aceasta carte, veti gasi deopotriva exemple la diverse situatii, cu care sunt convinsa ca sunteti familiari: rivalitatea intre frati, asumarea faptelor si a responsabilitatii, ridiculizarea intre prieteni, spiritul de turma, minciunile nevinovate, respectarea regulilor etc insa si metode care sa ne ajute pe noi parintii sa reactionam corect, astfel incat sa rezolvam conflicte sau sa insuflam copilului valori importante.

[…] “Ma doare burtica”, se plange Tracy, o fetita de 4 ani, in timp ce mama se chinuie sa o pregateasca de plecare la gradinita. Este Tracy bolnava cu adevarat? Ar trebui sa stea acasa? Este nevoie sa fie dusa la doctor? Evita ceva sau pe cineva de la gradinita?Are nevoie de mai multa atentie din partea parintilor? Sau are pur si simplu nevoie de o zi libera, sa stea cu mami si tati? Importanta este reactia mamei pentru ca Tracy sa nu invete ca daca abordeaza un aer bolnavicios poate obtine ceea ce vrea. Daca banuieste ca durerea de burta e doar o scuza, mama i-ar putea pune lui Tracy intrebari de genul: “Care este cel mai rau lucru care ti se poate intampla daca mergi azi la gradinita?, “Daca ai avea o zi libera ce ti-ar placea sa faci?, “Cum ai vrea tu sa decurga ziua de azi?” Raspunzand la aceste intrebari, Tracy va reusi poate sa-si dea seama ce-i lipseste si ce vrea cu adevarat, fara sa se autocompatimeasca. Raspunsul ar putea sa o ajute pe mama sa-si dea seama ce este in sufletul copilului. Uneori, cand copiii pretind ca sunt bolnavi, ei ne cer de fapt sa le acordam atentie. […]

[…] Intr-o zi de toamna, Elyssa – o fetita de 4 ani – se plimba cu mama ei prin parc. La un moment dat, fetita isi trage de mama de maneca si ii zice “Putem merge pana acolo? Vreau sa iau frunze din alea mari.” “Pai draga mea, iarba e uda, iar tu ai adunat deja o multime de frunze”, ii raspunde mama. “Pai n-am frunze din alea mari si imi trebuie la colectie.” raspunse fetita. Surprinsa mama o priveste pe Elyssa. Remarcase ca fetita stransese frunze, dar nu-si imaginase ca daduse o asemenea importanta. Mama isi da dintr-o data seama ca faptul de a crea si urmari din proprie initiativa un proiect este un semn al independentei abia inmugurite a fiicei ei. […]

Formarea unui copil cu simt moral dureaza mult timp. Dar, rolul nostru este sa ne ajutam copiii sa porneasca pe acest drum cu dreptul pentru a deveni adulti integri.

Este o carte captivanta si usor de citit. Si chiar daca in unele momente veti spune “Asta stiam deja”, o sa va dea de gandit in ce masura si cat de des puneti in aplicare acele lucruri.

Enjoy!