Tag Archives: copilul independent

Ce am fi azi fara suferintele din trecut?

Fac parte dintr-o generatie in care succesul educational insemna doar obtinerea notei 10! Erai considerat “destept” doar daca primeai nota maxima. Pentru unii copii nota 8 era o adevarata drama.

Nu stia nimeni de concepte precum inteligenta emotionala, nu se concentra nimeni in a-l ajuta pe copil sa se simta in largul lui, sa fie el insusi, eram luati la gramada introvertit cu extrovertit, din familii frumoase sau cu traume in spate, si tratati la unison ca puii din fermele industriale. Performanta scolara insemna sa ai 10 pe linie si coronita din flori pe cap.

Nici in familie lucrurile nu stateau altfel. Parintii le transmiteau copiilor un mesaj simplu si clar: premiul I sau altfel adio bicicleta sau timp liber cu colegii de joaca. Nu-si invatau copiii ca o nota mare sau mica nu reprezinta valoarea lor reala. Continue reading →

Gandurile care imbraca tacerea dor cel mai tare

De cand s-a nascut omul meu mic, am ales sa scriu despre momentele noastre frumoase, pentru ca de ele vreau sa-mi amintesc. Asta nu inseamna ca uratul, greul, fricile, anxietatile nu exista. Au locul lor in coltul intunecat al mintii mele si obisnuiesc sa-si faca de cap din cand in cand si sa-mi tulbure gandurile. De cele mai multe ori, scap de ele prin plans. Alteori, vorbind cu oamenii mei de suflet: sora mea geamana si sotul meu.

De cand s-a nascut el, o latura a mea a inflorit spectaculos asemeni florilor de primavara. O parte a sufletului meu despre care banuiam ca exista dar habar nu aveam ce inseamna. Continue reading →

Obstacol in viata propriului copil?

 Acum ca David e maricel, peste o luna va implini doi ani, cam tot ce face poate fi interpretat drept greseala daca ar fi sa ma ghidez dupa modul de educatie cu care eu am crescut. Daca sparge o cana, daca scrie pe perete, daca rupe frunzele unei flori, daca arunca jucarii, daca tipa, daca loveste, daca nu face lucrurile asa cum spune adultul din mine ca ar fi normal. Continue reading →

Baietelul care l-a luat pe NU in brate

20161011_130148

De cateva saptamani, David l-a invatat pe “NU”. De fapt este “niu” , ca el asa il pronunta. Si ii place atat de mult ca il foloseste in aproape orice context. 99% dintre intrebarile pe care i le adresez se soldeaza cu “niu niu“. Simte ca acest cuvant are o anumita putere si il foloseste de fiecare data cand vrea sa se impotriveasca sau… nu neaparat 🙂

Scena 1

“David vrei mar?”
“Niu” Continue reading →

Gata, te-am doborat inamicule! Despre putere la copil

20161003_135532

Zilele trecute, in parc, un baiat in jur de 6-7 ani strivea “cu sete” un gandac sub talpa pantofului: “Gata, te-am doborat inamicule!” a strigat el cu putere . David curios si amuzat de gestul sau a inceput sa bata din picior, incercand sa-l imite. Nu a inteles cu siguranta ce a facut insa i-a placut satisfactia pe care o arata.

Nu am avut timp de reactie sa-l impiedic sa omoare gandacul, nici nu as fi vrut sa fiu eu cea care ii tine o lectie de morala, doar i-am spus cat se poate de bland ca nu e in regula sa omori o vietate, care nu iti poate face niciun rau.

Nu despre gestul copilului vreau sa vorbesc, pentru ca in definitiv pentru multi oameni de pe planeta insectele sunt una dintre cele mai importante surse de hrana, ci despre dorinta de putere, obsesia pentru dominare si stapanire, pe care parintii le-o insufla copiilor. Continue reading →

Despre libertatea uitata… a copilariei

Am multe reprosuri in suflet cand vine vorba despre copilaria mea. Un lucru insa nu am cum sa le reprosez parintilor: libertatea de a explora si de a alege. Libertatea pe care o aveam in a cerceta orice colt al casei si de a cotrobai prin orice dulap, libertatea de a hoinari pe strada, libertatea de a ma juca alaturi de cine voiam, libertatea de a alege ce vreau sa fac intr-o zi. Continue reading →

Website Built with WordPress.com.