Acum cateva saptamani bune am terminat de citit celebra carte de parenting a lui Alfie Kohn – Parenting neconditionat – de la recompense si pedepse la iubire si intelegere insa am avut nevoie de o perioada de sedimentare a informatiilor inainte de a scrie despre ea. Pe tot parcursul lecturarii ei, m-au incercat tot soiul de stari si emotii contradictorii. Primele capitole unde vorbeste despre pericolele ce stau in spatele recompenselor, despre consecintele negative ale laudarii copiilor, despre daunele pedepselor asupra psihicului copilului, le-am citit cu o spranceana ridicata de indoiala. Am simtit ca uneori exagereaza prea mult, situandu-se la polul opus stilului educational cu care de altfel eu am crescut.

Insa, mi-am dat seama ca o parte dintre asteptarile mele nerealiste sau dorinte neimplinite care imi produc cele mai multe angoase in prezent, sunt consecinte ale stilului educational din perioada copilariei.

O sa punctez cateva dintre cele mai frecvente daune ale acestui stil de parenting conditionat, cu scurte explicatii prezentate in aceasta carte  “Parenting neconditionat – de la recompense si pedepse la iubire si intelegere” pe care va recomand sa o cititi:

• Retragerea iubirii cand copilul greseste

Am realizat ca in situatiile de criza de furie ale lui David ma comportam asemeni parintilor mei: il lasam sa planga, ba chiar ma duceam putin mai departe de el, pe principiul “lasa ca se linisteste si-i trece“. Acum nu mai fac niciodata asa. Chiar daca face un lucru gresit si plange, il iau in brate, plecam din locul cu pricina, ii spun ca a gresit, insa nu-i dau drumul nicio clipa din bratele mele.

Iata ce spune Alfie Kohn in cartea sa:

“Desi nu reprezinta nicio amenintare de natura fizica sau materiala pentru copil, retragerea temporara a iubirii poate fi mai devastatoare emotional decat impunerea puterii, deoarece reprezinta cea mai mare amenintare dintre toate, aceea a abandonului si separarii.”

“Daca parintele poate sti cand se va ridica embargoul, un copil mic nu stie, deoarece este total dependent de parinte, ii lipseste experienta si nu are perspectiva timpului pentru a realiza natura temporara a atitudinii parintelui. […] Aceasta frica nu seamana cu frica de intuneric care este depasita odata cu cresterea in varsta. Incertitudinea sau groaza ca am putea fi abandonati pot lasa urme care sa se faca simtite dupa ce am devenit adulti.”

• Oferirea recompenselor

David e inca prea mic pentru a intelege ideea de recompensa “cand face ceva bine”. Am inteles pe viitor ca el trebuie sa indeplineasca anumite sarcini pentru ca isi doreste din proprie initiativa, pentru ca ii fac placere, nu pentru ca este recompensat. Motivatia lui trebuie sa fie de natura intrinseca (asa cum o denumesc psihologii), adica sa faca un lucru de dragul lucrului respectiv si nu pentru un anumit scop (motivatie extrinseca).

“Cu cat oamenii sunt mai recompensati pentru a face ceva, cu atat scade interesul lor pentru activitatea pe care o intreprind. […] Este diferenta dintre a citi o carte fiindca vrei sa afli ce este in capitolul urmator sau a o citi pentru ca ti s-a promis o pizza daca o termini.”

• Lauda excesiva

Aveam tendinta de a-i spune lui David “Bravo!” la orice lucru marunt pe care il indeplinea. Bucuria din ochii lui ma facea sa rostesc acest cuvant de nenumarate ori pe zi. Am inceput sa ma temperez, pentru ca am inteles ca mai tarziu adult fiind va continua sa se bazeze pe validarea celorlalti.

“Toti copiii mici au nevoie acuta de aprobarea parintilor. De aceea, lauda functioneaza pe termen scurt pentru a-i determina sa faca ce vrem noi. Dar, responsabilitatea noastra consta in a evita sa le exploatam dependenta dupa bunul nostru plac, pentru ca exact asta facem cand le zambim larg si le spunem cat suntem de incantati de ceea ce au facut. […] Copiii devin nesiguri, tanjesc dupa inca o bataie pe umar, le-o oferim si tanjesc si mai mult dupa ea. Copilul ajunge sa se perceapa pe sine ca intreg drept bun, doar atunci cand isi multumeste parintele.”

• Prea mult control

Imi pun adesea problema daca il controlez prea mult pe David, daca ii spun eu ce sa faca, unde sa mearga, cu ce sa se joace fara sa il las pe el sa ia decizii. Chiar daca este mic, mi-am propus sa-i dau cat de multa libertate se poate. Cand mergem in parc, prefer sa stau in spatele lui si sa-l las sa mearga unde doreste, la locul de joaca, la fantana arteziana, prin iarba. Acasa, m-am obisnuit sa-i spun adesea “Adu-mi tu o jucarie cu care vrei sa ne jucam!”. Daca il vad ca e nesigur, ii spun: “Acolo ai cartile, acolo culorile, acolo masinile …etc”. Nu uit insa sa-i stabilesc anumite limite si restrictii adaptate varstei lui.

Un fragment din aceasta carte m-a facut sa realizez caat de mult ne controlam si dominam copiii de multe ori fara sa ne dam seama:

“Problema dominanta a parentingului in societatea noastra nu este ingaduinta ci frica de ingaduinta. Suntem atat de ingrijorati sa nu ne rasfatam copiii, incat sfarsim prin a-i controla excesiv. […] De acord, unii copii sunt rasfatati… Si unii copii sunt neglijati. Insa o chestiune mult mai putin discutata este obsesiva supraveghere a copilului, ca si cum ar fi o unitate subordonata care ne apartine.”

• Frica de cocolosire

Noi parintii avem tendinta “nesanatoasa” de a ne compara copiii, mai ales cand acestia sunt bebelusi. Parca exista o frica ca nu cumva copilul nostru sa ramana in urma, asa ca stadiul de bebelus trebuie depasit mult mai repede, pentru a arata lumii “ce copil destept avem”. Am auzit foarte des parinti care isi pun copiii “sa numere, sa recite poezii, sa cante…” doar ca sa vada ceilalti cat de isteti sunt. Ma mai trezesc si eu uneori ca il intreb pe David de fata cu vreo vecina “Cum te cheama?” “Cum face catelul?” Dupa, imi dau seama cat de stupid e ceea ce fac 🙂

Tare mi-a placut ce a scris autorul despre acest subiect”

“Cand ati auzit ultima oara pe parintele unui adolescent impingandu-l sa creasca mai repede, sa se machieze, sa devina activ sexual, sa mearga la petreceri unde se consuma alcool etc. Ar fi ideal ca parintii tuturor copiilor sa se relaxeze si sa le permita acestora sa se dezvolte in ritmul lor.”

Consecintele in urma acestor “greseli de educare” se vad mai tarziu in comportamentul adultului.

Pedeapsa prin insasi natura ei impiedica gandirea etica. Copiii pot concluziona ca iubirea este conditionata, ca dureaza cat timp oamenii fac ce vrem noi.

Finalul cartii de fapt m-a facut sa-mi dau seama de fapt ca stilul de parenting neconditionat pe care Alfie Kohn il recomanda este de fapt bazat pe ideea de cooperare, de intelegere a nevoilor copilului. Iar intrebarea de baza nu ar trebui sa fie “Cum sa-l determin pe asta mic sa faca ce-i spun eu?” ci “Ce nevoi are copilul meu si cum pot sa le implinesc?“.

Inainte de a avea copii cu totii pare ca intelegem ideea ca a creste un copil este o responsabilitate mare, o sarcina dificila. Avem tendinta de a judeca felul in care unii parinti isi educa proprii copii si implicit sa consideram ca noi ne vom descurca mult mai bine. Treaba insa nu e deloc asa cum pare in prima instanta. Nimic nu se compara cu ceea ce simti dupa venirea pe lume a propriului copil. Adevarata provocarea incepe abia dupa ce acesta isi face aparitia, odata cu cresterea lui si convietuirea impreuna.

Cu aceasta idee “porneste la drum” Alfie Kohn, si motiveaza de altfel cercetarile si studiul din domeniul parentingului, din dorinta de a-si intelege copiii si de a creste copii sanatosi emotional: “Nu stiam la ce grad de epuizare poti sa ajungi uneori, cat de dezorientat te poti simti sau faptul ca, de fiecare data cand te afli la capatul puterilor, trebuie cumva sa-ti gasesti resurse sa mergi mai departe. […] Pana sa ai copii nu ai cum sa anticipezi cum reusesc acesti omuleti sa-ti apese toate butoanele si sa te stoarca de rabdare.”

Finalul cartii este cea mai buna concluzie la acest review despre Parenting neconditionat – de Alfie Kohn: “Este vreodata prea tarziu sa pornim in aceasta calatorie? Evident, este imposibil sa stim cu siguranta, dar este o dovada de curaj extraordinar sa recunosti ca poate ai fost pe un drum gresit. Exista loc de mai bine pentru fiecare dintre noi.”

Daca ati citit cartea sau vreti sa va spuneti parerea pe acest subiect va astept comentariile, putin mai jos 🙂