Nu am timp. Frecvent mă regăsesc spunând lucrul acesta. Dar, uite că timpul există, trece, fie că eu îl văd ca fiind prea puțin sau prea încărcat, prea banal sau prea stresant, sau dimpotrivă atât de frumos și plin de sens. Există o zi din an când de la prima oră a dimineții de când mă trezesc, timpul ia o altă formă. Nu mai este format din ore, minute și secunde, ci este format din carne, are viață și o inimă care bate cu putere. Are doi ochi negri și un zâmbet atât de frumos și de special, încât simt căldură în interiorul stomacului când îl privesc.

De la prima oră a dimineții, îmi amintesc de nașterea lui. De fiecare dată mi se întâmplă la fel. Ziua de 6 februarie mă reîntoarce în timp. Îmi aduc aminte de mine, de noi doi speriați și emoționați, și apoi de el, de puiul nostru. Nu mai scriu ce am simțit atunci, am scris de mai multe ori, vă spun ce simt de 6 ani de atunci. Am simțit și simțim că darul nostru pentru el, cel mai de preț, nu sunt jucăriile, hăinuțele și tot ce îi cumpărăm, ci este exact timpul petrecut cu el. Iar darul lui pentru noi este exact același lucru. Timpul în care interacționăm, vorbim, ne jucăm, povestim, gătim, glumim, grădinărim, călătorim, ne mângâiem este darul fiecăruia, unul pentru celălalt. Este timpul în care ne construim împreună și separat, pentru că fiecare învațăm de la fiecare. El de la noi și noi de la el.

Timpul acesta împreună cred și simt că este motorul încrederii lui de sine, al bucuriei și al stării lui de sănătate. Timpul acesta este ceea ce și nouă ne dă energie și sens, speranță și motivație. Timpul acesta este ceea ce construiește echilibrul de care el și noi avem nevoie. Și au trecut 6 ani de-atunci. 6 ani de David și de NOI.

La mulți ani David și la mult timp de-acum înainte petrecut împreună!

Iubirea noastră pentru tine e dincolo de timp!