Cele mai frumoase lucruri din viață sunt gratis

Și continuui prin a spune că de multe ori, suntem prea obosiți, stresați, supărați, nefericiți, furioși, bolnavi, mâhniți… ca să le vedem. Ele sunt chiar lângă noi, lângă fiecare dintre noi, doar că ochiul fiecărui om percepe diferit frumusețea. Vă provoc să faceți un exericițiu cu mine să căutați timp de 1 lună, în fiecare zi, dar chiar în fiecare zi, de dimineață când vă treziți, până seara la culcare, cât mai multe lucruri frumoase, gratis, care vă bucură de câte ori le vedeți, simțiți, gustați, trăiți.

Aceasta este lista mea pentru luna Martie, deși pot spune într-un fel că am început-o mult mai devreme pentru că o parte dintre ele îmi sunt deja obiceiuri: Continue reading

Advertisements

Kitul de arheolog: un joc de stimulare a concentrării la copilul de grădiniță

Când David era mic, îmi doream cu disperare să se concentreze mai mult de câteva minute la o activitate. Mă simțeam prinsă parcă într-un perpetuum mobile, în care amigdala îi trimitea creierului meu semnale de teamă în mod repetitiv. Acum era lângă mine, într-o secundă era lângă priză, acum era așezat pe covor, în câteva secunde încerca să escaladeze scaunul. Și când nu făcea ceva, mă lua pe mine de mână și mă punea să fac, să iau, să-i dau, să construiesc ceva. 😖

Cu cât creștea, David manifesta din ce în ce mai mult interes pentru anumite activități și rămânea concentrat pentru mai mult timp. Normal că acest timp era încă redus, dar de la 2-4 minute la 1-2 ani, ajunsese ca la 3-4 ani să se concentreze 20 de minute, poate chiar mai mult. Ca o paranteză, drept să spun, în timp, observând alți copii, citind cărți de specialitate, am înțeles că temperamentul copilului își spune cuvântul. Este adevărat că există copii cu abilități motrice foarte bune, dar care nu manifestă interes pentru activitățile de lectură sau desenat, la fel cum există copii fascinați de jocurile de construcție cu cuburi sau piese lego, dar fără interes față de activitățile care presupun mișcare sau risc. Eu, la David, observasem interes pentru ambele, și pentru activități motrice grosiere, adică îi plăcea să joace fotbal (fie în casă, fie afară) sau să se dea pe tobogan în parc, dar și o plăcere în a participa la activități motrice fine, de coordonare mână-ochi, activități de grup (cum povesteam la un moment dat despre atelierul de explorare senzoarială la care am fost până să împlinească 2 ani) sau la jocurile pe care făceam împreună în casă. Continue reading

Mami, emoțiile sunt bune?

Așa m-a întrebat David ieri, după ce l-am luat de la grădiniță. Întrebarea lui a venit în urma întrebării mele legată de faptul că un coleg de-al lui mi-a spus că David a plâns puțin. Nu știu motivul, nu l-am înțeles prea bine nici de la David, ceva legat de un cântec care l-a emoționat, însă chiar nu contează. Eu știu că David este un copil cu emoții multe și diferite, ca un geamantan plin cu comori adunate din diverse călătorii, care din când în când simt nevoia să iasă la aer.

În mașină, în drum spre bunici, i-am explicat de ce cred eu că emoțiile sunt bune, sau mai bine zis normale, indiferent de modul în care arată ele, că este vorba de frică sau bucurie, iubire sau furie. Și i-am spus că orice om are emoții, indiferent că este copil sau adult, pentru că asta ne arată că avem un creier care funcționează normal. Ce am face fără ele, l-am întrebat retoric pe David? Și l-am rugat atunci să se gândească ce-ar face dacă s-ar întâlni cu un leu.

A-i simți frică, nu-i așa David? Și ai fugi? Ceea ce este foarte normal, pentru că asta te va proteja să nu fii mâncat. Logic că nu acesta era exemplul cel mai bun pe care puteam să i-l ofer, dacă este să mă gândesc la faptul că în astfel de cazuri amigdala îi transmite creierului mesajul “luptă sau fugi” sau dacă ne gândim rațional comparând viteza unui leu cu a unui om, dar altul mai bun nu mi-a venit. Continue reading

Prima vizită la muzeu: Grigore Antipa

David a învățat săptămâna trecută la grădiniță despre dinozauri. De la prima noastră excursie la Dino Park, Brașov, el s-a arătat foarte entuziasmat de uriașii ierbivori și carnivori. Are o carte pe care o răsfoiește din când în când și uneori mai urmărește filmulețe video pe youtube. Așa că, m-am gândit ca în acest weekend să mergem pentru prima dată la muzeu, să încercăm o nouă experiență și de ce nu să continuăm într-un alt fel îmbogățirea cunoștințelor.

Pentru că nu sunt foarte multe de povestit, ci mai mult de arătat, vă spun direct concluzia, ca apoi să menționez punctual impresiile noastre. Lui David i-a plăcut foarte mult la muzeul Antipa, dar s-a așteptat să vadă mai mulți dinozauri. Cu liniuță și de la capăt, acestea sunt impresiile noastre sincere legate de vizita la muzeul Grigore Antipa, 16 februarie 2019:

Ce ne-a plăcut: Continue reading

Zilele cu iubire

Știu că sunt persoane care nu serbează Valentine’s Days din simplul motiv că, spun ei, nu au nevoie de o zi în care să celebreze iubirea, că e o găselniță de marketing, o invenție scornită să te facă să scoți bani din buzunar. Habar nu am dacă e bine sau rău ce zic. Cred că într-adevăr dacă nu simți să “cânți” la unison imnul iubirii nu trebuie să o faci, indiferent care îți este motivul, fără să fie nevoie să te justifici în vreun fel. Pe de altă parte, cred totuși că e minunat să împarți cu oameni de pe tot pământul aceeași energie comună, o energie frumoasă, cea mai frumoasă și mai puternică din univers.

Doar că, trebuie să recunoaștem, Ziua Îndrăgostiților nu o putem serba la fel la 16 ani, la 20 , la 30 sau după 60 de ani. Pentru că lucrurile se schimbă în timp, apar copiii, ai un alt fel de mod de a vedea viața, iar îndrăgosteala aceea adolescentină se schimbă, se transformă într-o iubire mai matură. Iar cei care sunt într-o relație de mai mulți ani, o relație de cuplu în care încă se iubesc și nu stau împreună “de dragul copiilor“, știu că relația de iubire e mai complexă, mai împlinitoare,  odată cu trecerea timpului, decât un foc de paie care se stinge la prima pală de vânt. Iar, lucrurile acestea legate de iubire nu mai pot fi programate ca mersul la coafor, Știi dragule, pe 14 februarie mi-am propus să te iubesc mai mult . Continue reading

Primul semestru de grădiniță

David a terminat primul semestru de grădiniță! URAAA! Acum este în vacanță și recunosc că îmi pare rău că nu am reușit să scriu mai mult despre experiența lui, deși mi-ar fi plăcut. Pot să spun că a fost mult mai bine decât mă așteptam. Adică, s-a acomodat cum scrie la carte, 2 săptămâni de plâns, care mi s-au părut cumplite, pentru că nu știi niciodată ce te așteaptă mâine, nu știi niciodată dacă al tău copil este sau nu pregătit pentru acest pas, dacă greșești sau ai greșit undeva în educarea lui, nu știi cum să procedezi. Ești invadat de emoții care pur și simplu nu te lasă să gândești obiectiv.

Emoțiile pe care le-am putut simți când David a intrat pentru prima dată la grădiniță au fost atât de mari și de puternice încât m-am mirat cum de am reușit să le țin ascunse în piept. De multe ori, când sunt supusă stresului ajung să plâng, e modul meu de a mă descărca iar David cred că-mi seamănă perfect la acest capitol. 😳 Așa că eu mă așteptam ca el să plângă. Și a plâns. Pe de altă parte, nu am putut să nu mă gândesc la faptul că pentru el e o schimbare majoră, de la a fi acasă, în zona lui de confort, unde mami sau tati îi răspund la orice nevoie, îl ajută și supraveghează, merge într-un loc nou, cu oameni necunoscuți, unde trebuie să învețe să se descurce singur. Și chiar dacă era vorba de copii, de vârsta lui, tot străini îi erau. Și am încercat pe cât posibil să-i explic că e normal să îi fie teamă, este normal să fie supărat că nu mai stă acasă cu mami sau tati, dar că este ceva nou, de care are nevoie pentru a crește. Am scris aici despre începerea grădiniței și ce am făcut atunci ca să-l acomodăm cît mai ușor. Continue reading

4 ani cu David ❤️❤️❤️❤️

Piesă cu piesă, ca într-un lego infinit adunăm clipe de fericire alături de David. Zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună și an după an, construcția noastră prinde formă, se înalță spre cer devenind mai frumoasă, mai puternică, mai rezistentă. Astăzi se fac 4 ani. 4 ani, de când umăr lângă umăr, construim încet și sigur un om, o ființă care ne-a legat într-un univers doar al nostru, intim și cald ca un soare de primăvară. Îl hrănim zi de zi cu tot ce avem mai bun, îl ajutăm să adune experiențe frumoase, cunoștințe, emoții și sentimente care să-l formeze în omul de care lumea în care a poposit are nevoie. Pentru că ceea ce el ne oferă e infinit mai prețios.

Oare o să-i placă darul pe care i l-am cumpărat? #așteptare Ce simte atunci când e trist? #asvreasatepunintrunglobdesticla Ce-a vrut să spună atunci când mi-a aruncat privirea aceea? #imiparerau Oare știe cât de mult îl iubim? #tothemoonandback De ce sunt atât de bucuroasă de fiecare dată când îl văd cum se trezește? #foreverinlove  Există oare o iubire mai puternică decât ceea ce simțim când îl vedem fericit? #neconditionat  Câtă frică poate încăpea în inima unui părinte? #nuasvreasamaisimtnicioadata De ce simt că plutesc de câte or zâmbește? #zambetullui De ce nu ne deranjează când cedăm pentru el? #iubireanuesacrificiu A înțeles ce am vrut să-i spun? #nuvreausateranesc  Oare știe că îi dorim doar binele? #nutrebuiesademonstrezinimicnimanui  Continue reading

Cărțile care m-au hrănit în 2018

Dacă până de curând vă povesteam despre cărțile care mi-au plăcut, acum vreau să vă împărtășesc gândurile mele despre cărțile care m-au învățat. Pentru că atunci când o carte îți place, înseamnă că fie emite niște idei care sunt în acord cu ceea ce gândești hrănindu-ți de fapt egoul, fie pur și simplu nu te solicită, nu te provoacă să îți pui întrebări legate de existența noastră pe acest pământ, despre credințele noastre, valorile noastre.

Atunci când o carte te învață, înseamnă că sapă efectiv în tine, că te pătrunde în colțurile cele mai adânci ale minții, că scoate la iveală frici, neputințe, dureri sau probleme nerezolvate, că te provoacă să găsești alte trasee mentale decât cele stabilite inițial la școală, de familie, de societatea în care trăim.

Eu sunt bucuroasă că am citit ceva cărți anul trecut, cărți care mi-au plăcut, cărți care m-au învățat și mai ales m-au hrănit din punct de vedere emoțional. Vi le spun imediat, în speranța că o să vă inspire și pe voi dacă aveți nevoie de o nouă provocare de lectură pentru acest an. În cazul în care le-ați citit tare mult mi-ar plăcea să-mi lăsați un gând despre ele și mai mult să-mi dați idei de noi cărți pe care să mi le pun pe lista din acest an. Ordinea în care scriu despre ele este strict aleatorie:

Nu o să mai menționez aceste 9 cărți care mi-au răscolit sufletul, am scris deja despre ele.  Continue reading

Curajul de a te lăsa văzut sau nevoia de a fi apreciat?

Acum patru ani, când m-am decis să scriu pentru prima dată pe blog despre puiul meu abia născut, m-am gândit că locul acesta va fi un spațiu unde voi colecta amintiri cu el. Și mi-am propus să transform în mici povești amintirile cu David, pe care mă gândeam eu că le va citi la un moment dat, așa cum am făcut eu copil fiind cu pozele alb negru făcute de părinții mei. Fotografiile acelea micuțe cu margine albă și ondulată, cu mine și surorile mele în diverse ipostaze din copilărie, le-am văzut și revăzut de foarte multe ori, de sute de ori.

Normal, că atunci când am ales să fac acest pas, m-am gândit că lucruri personale vor fi expuse, că blogul va fi din ce în ce mai vizibil, că vom fi văzuți. Normal, că m-am gândit că unii vor fi de acord cu noi, cu felul nostru de a fi, că ne vor plăcea, în timp ce alții ne vor dezaproba, că vor critica modul nostru de a gândi, de a fi. Se vor întreba de ce alegi să te expui, de ce alegi să te lași văzut, așa cum ești tu, de ce te pui pe tavă și te oferi. Dar, eu simțeam din toată inima să-mi mărturisesc dragostea și recunoștința de a fi mamă, de a-l avea pe David, încât o mulțime cuvinte îmi stăteau pe limbă, mai mult decât dornice să treacă de hotarul buzelor. Voiau să fie scrise, pentru că este modul în care mă exprim cel mai ușor. Continue reading

Bine că ai plecat… 2018

Nu am ales să scriu la început de an despre rezoluțiile pe care mi le-am planificat, pentru că nu mi-am pus nimic în plan, cum de altfel fac sau mai bine zis nu fac în ultimul timp. Viața a ales să mă surprindă de prea multe ori, exact când mă așteptam mai puțin, încât să cred că de mine depinde să împlinesc niște obiective tăinuite într-un folder.  Cred mai degrabă că depinde de mine să fac față la ceea ce primesc, să dau dovadă de curaj în încercările la care sunt supusă, să fac alegerile care corespund cu ceea ce simt.

Povestea anului trecut nu este una tocmai norocită, dar este una cu final deschis, așa cum este și o parabolă, așa că doar eu singură pot trage concluziile. Și vi le povestesc și vouă. Chiar dacă anul pentru mine reprezintă doar o formulă de calcul al timpului, aleg  de data aceasta să spun că anul trecut nu mi-a plăcut, dar că paradoxal m-a făcut să apreciez mai mult… timpul. Timpul în care am fost eu cu mine (am citit foarte multe cărți despre unele am scris, despre multe din păcate nu), timpul în care am fost mai aproape de natură (am trăit primul an în casa noastră nouă la țară), timpul pe care l-am trăit alături de David. Continue reading