Tetralogia Elenei Ferrante, patru carti de rascolit sufletul pe care le recomand din suflet

Pe final de an, am terminat de citit 4 carti, intr-un ritm alert, demn de maraton. Nu ca m-ar fi obligat cineva, ci pur si simplu pentru ca nu rezistam sa nu aflu ce urma. Imediat ce David adormea, se juca cu tatal lui sau se concentra singur la ceva, imi luam telefonul si citeam. Povestile de viata scrise de Elena Ferrante m-au facut dependenta de ele. Modul natural in care scrie, firul invizibil cu care te leaga parca de viata personajelor ei, m-au tintuit multe ore acolo in lumea descrisa de ea in cuvinte si imaginata de mine in culori personale.

Si pentru ca in ultima perioada am avut multe nopti cu insomnie, aceste ebook-uri au fost salvarea mea. Atat de tare m-a prins prima carte Prietena mea geniala incat pe celelalte trei le-am cumparat ca si hipnotizata: Povestea noului nume, Cei care pleaca si cei care raman si Povestea fetitei pierdute. Continue reading

Advertisements

An nou in casa noua

Mutarea noastra in casa noua, exact in ultimele zile din an, e demna de un scenariu de film, dar parca nu as sti daca sa-l incadrez la categoria comedie sau drama. Pentru ca a fost si grea si frumoasa deopotriva. E minunat sa vezi cum un vis de acum cativa ani s-a materializat, sa vezi cum niste ziduri urate si reci sunt acum luminoase si calde, cum o camera goala prinde culoare, dar e greu sa alergi prin magazine, sa calculezi bugete, sa compari si sa alegi, sa mergi cu un copil de nici 3 ani de dimineata pana seara printre oameni necunoscuti. Dar, pana la urma, spuneti voi ce e usor in viata?! 🙂

Anul nou “ne-a prins” asa cum tare mult ne-am dorit, sanatosi in casa noastra noua, la care lucram de cateva luni bune. Si ne-a gasit montand mobila si “surubind” asa cum zice David. Pentru ca a fost tot ce ne-am dorit pentru acest final de an. Nu am vrut petrecere cu sclipici si artificii, nici sa ne stabilim noi rezolutii si obiective, poate si pentru ca nu am mai avut energia necesara, ci am vrut sa ne vedem una dintre dorintele noastre materializate, aceea de a petrece macar o zi si o noapte in casa noastra. Si suntem foarte recunoscatori ca asa s-a si intamplat. Continue reading

Colindator… prin magazine de mobila

Acum pe final de an, cand se spune ca tragem linie si facem bilantul a tot ceea ce a fost, cu bune si rele, cand ne pregatim obiectivele indraznete si optimiste pentru anul ce vine, noi colindam. Dar, nu colindam pe la case asa cum se face in aceasta perioada, cand afara se amesteca sunetele de sarbatoare cu cele ale unui oras aglomerat, ci prin magazine de mobila, pentru ca anul nou ne va prinde pe picior de mutare 🙂

Va povesteam acum ceva vreme despre casa noastra noua si despre cat de mult am invatat in materie de constructii si finisaje tot colindand prin magazine de profil, despre curtea noastra draga si florile pe care abia asteptam sa le vedem la primavara, iaca acum aproape a venit momentul “sa ne asezam” in cuibul nostru mult asteptat. Continue reading

Odata ce am devenit mama

Odata ce am devenit mama, am inceput sa ma analizez, zi de zi. Si s-au scurs aproape 3 ani, o perioada tare frumoasa, dar plina de provocari inerente in care m-am pus periodic sub lupa. M-am intors pe toate partile, m-am scotocit, m-am dezbracat de ganduri. Dupa fiecare introspectie trageam linie si faceam un bilant.

Odata ce am devenit mama nu am lipsit nicio noapte de acasa (fara el), nu am fost niciodata plecata mai mult de cateva ore, am fost mereu langa copilul meu de cand s-a nascut. A fost o alegere pe care am acceptat-o cu tot sufletul, pe care am simtit-o ca fiind cea mai buna. Cea mai buna pentru el, cel care a ocupat locul 1 in viata mea, dar nu intotdeauna cea mai buna pentru mine. Continue reading

Bradul de la 3

Anul acesta am facut al treilea brad impreuna. Totusi e impropriu spus impreuna pentru ca la primul brad am asteptat sa adoarma si i l-am aratat a doua zi. David avea 10 luni si era in stadiul acela in care plangea dupa tot ce aveam in mana, iar daca ii dadeai obiectul cu pricina, il lua si-l cerceta in manutele lui mici si pufoase, apoi il baga in gura, dupa care nici nu clipeai de doua ori ca il arunca. Ca drept urmare primul clopotel pe care i l-am dat a sfarsit spart in maximum 1minut cat sa ne ramana amintire in cinci poze 🙂

Al doilea brad l-am facut, logic, cand avea 1 an si 10 luni. Alta varsta, alta distractie. Nu a fost implicat 100% in proces pentru ca nu prea avea habar ce inseamna brad si Craciun, desi a stat langa mine si a umblat in “cutiile cu surprize”. Pentru el erau un fel de jucarii noi si a fost mai repede dornic sa le studieze si sa le organizeze. Tocmai de aceea a fost bradul pe care l-am personalizat cu masinute pentru ca de pe atunci incepuse marea lui pasiune pentru vehicule. Continue reading

De ce? Intrebarile copilului mic explicate “ca la carte”

Mami de ce se numesc picioare si nu copite?, ma intreaba David intr-o zi, referindu-se la picioarele scaunelului sau alb. Genul acesta de intrebari normale pentru el si amuzante sau incuietoare pentru mine au inceput sa vina des in ultima vreme. David e un copil care vorbeste mult (cei care il cunosc bine stiu despre ce vorbesc 🙂 ) si implicit e un copil care intreaba mult. “De ce omul acela are pielea neagra?“, “Ce inseamna balama?“, “De ce vecinu’ are masina rosie?” “Ce miroase in lift?”  “Politistii sunt buni?” 🙂 intrebari pe care mintea mea de adult nu le mai concepe. De ce? Pentru ca raspunsurile exista deja in sertarele mintii.

In cazul unui copil, mintea lui absorbanta in plina dezvoltare vrea sa cunoasca si astfel incepe sa puna intrebari. Atat de multe intrebari, incat daca stai o zi intreaga te minunezi: “De ce ploua?“, “De ce avem buric?“, “De ce crestem?“, “De ce pleaca soarele?” “De ce ne spalam?” etc Continue reading

Ii spun sau nu cine este Mos Craciun?

David, stii cine este Mos Craciun?“, exact asa mi-a venit sa-l intreb pe David intr-o seara, fara niciun soi de pregatire si menajamente 🙂 “TATIII” zice el si zambeste larg, cum face de obicei. “Si eu sunt Mos Craciun”, a continuat el. Recunosc ca raspunsul lui m-a uimit pe moment, insa stiam ca glumea. Habar nu avea el cat adevar continea raspunsul lui, iar eu habar nu aveam de unde i-a venit sa raspunda asa.

Ieri, l-am intrebat din nou gandindu-ma in acelasi timp si la Mos Nicolae. Nu mi-a raspuns in schimb m-a intrebat “Cine e mami Mos Craciun?“. Si m-a intrebat asa de vreo 10 ori, asa cum fac copiii mici de simti ca te zapacesc de cap, ca pur si simplu nu am stiut ce sa raspund. Nu mi-a venit decat sa-i spun ca eu il intrebasem prima si am tacut. El a renuntat repede si asa s-a incheiat discutia noastra despre cine este Mos Craciun. Continue reading

Gandul lui Decembrie

Acum o saptamana si ceva mi s-a stricat telefonul, cateva zile laptopul a fost pe bara, masina de spalat are zile cand porneste zile cand nu, masina noastra da semne ca nu mai e la prima tinerete. E in firea lucrurilor ca lucrurile insele sa se strice. Si noi ne mai defectam uneori si avem nevoie de reparatii, un plasture pe o julitura, un antiviral intr-un episod de raceala, o vitamina cand energia ne paraseste. Ne defectam si atunci cand simtim ca ne-au parasit toate promisiunile si gandurile de bine, cand vorbele blande si rabdarea au fugit de la noi, cand parca tot ce a ramas in noi sunt ramasite de fericire. Continue reading

Impreuna suntem mai bine

Si tu cauti permanent sa-ti fie bine la fel cum caut si eu. Sa stii ca nu e o intrebare, pentru ca sunt sigura ca asa este. Si mai sunt convinsa ca lucrul care ieri te facea fericita astazi nu te mai bucura, nu te mai implineste, nu iti mai ajunge. La fel de sigura sunt ca singura nu poti fi fericita, ca ai incercat sa arati multumire de sine, ca ai incercat sa fii tare, insa sufletul tau singur tanjea dupa companie.

Ai intalnit vreodata pe cineva care aproape din prima clipa a inceput sa vorbeasca despre el? Ai auzit ce avea de spus? Ai ascultat cu inima si mai putin cu mintea? Continue reading

Un pui de somn pentru puiutul… meu

Copilului meu de aproape 3 ani nu prea ii plac povestile. Si pe cuvant ca mor de ciuda cand aud de la alti parinti ca ai lor copii ii roaga sa le citeasca, mai ales ca si mie imi place sa citesc. As vrea si eu sa ma alerge David cu cartile in mana prin casa, sa ma doara gatul de la cat citesc si sa ma plictisesc sa repet aceeasi poveste. Dar al meu baiat nu vrea si pace. Prefera in schimb caietele cu activitati, unde lipeste abtipilduri si raspunde la intrebari.

Saptamana trecuta am mai facut o incercare cu alte 5 carti, dintre care una a avut mare succes: Un pui de somn pentru puiut de la editura Girasol. David mai are de la aceasta editura si cartea Girafa care nu voia sa poarte ochelari (intr-o perioada o ctitisem de atatea ori ca o stiam pe de rost), dupa care am mai achizitionat tot de la aceeasi editura si Prima iarna a lui Vulpisor, de care insa nu a fost prea atras. Continue reading