Zapada, cadoul perfect pentru o zi obisnuita de marti

Ar fi fost o zi de marti, absolut obisnuita, cu acelasi ritm de trezire si aceleasi obiceiuri, un biberon mare cu lapte si o ceasca de cafea neagra, fara zahar. Insa, dimineata zilei de marti ne-a gasit in casa noastra cea noua, alaturi de bunica si verisoara care au ramas peste noapte la noi. O zi de marti care a venit cu un cadou surpriza, atat de asteptat de omuletii cei mici: prima zapada. A intarziat ceva, am spune noi adultii care intotdeauna ne lasam ingrijorati de starea de fapt, a venit la fix, ar spune ei, copiii, pentru care timpul are o alta valoare, pentru care ceasul nu ticaie alarmant de repede.  Continue reading

Advertisements

Mai copile, nu ti-e rusine? Sa nu iti fie!

Dragilor, am auzit de atatea ori expresia aceasta in copilarie, atat adresata-mi cat si adresata altora, incat nu ma mai surprinde ca acum, adult fiind, imi este rusine sa vorbesc in public, imi este rusine sa atrag atentia cuiva care greseste, am un nod in gat cand trebuie sa vorbesc cu o persoana cu autoritate, imi creste pulsul cand cineva ma critica.

Acum, dupa varsta de 30 de ani, dupa multe experiente de acest gen analizate, discutii cu oameni de suflet si multe carti de dezvoltare personala citite, am ajuns sa recunosc simptomele fizice ale rusinii si sa realizez ce anume o declanseaza. Dar, mai ales acum ca parinte am inteles ca rusinea este ceva rau. Si nu ma refer la a fi stanjenit in momente absolut normale, ci ma refer la situatiile cand te consideri un om rau, un ratat, un idiot, o persoana nedemna sa primeasca lucruri bune. Continue reading

Idei de joaca si invatare pentru o zi friguroasa

Cand afara e ca azi, si ploaie si frig si innorat, nu imi vine sa scot nici nasul pe geam, daramite copilul afara. Dar, ziua e lunga si copilul se plictiseste asa ca e musai sa scot din tolba cu idei arsenalul nostru de joaca. Stiu stiu, specialistii spun ca si plictiseala e benefica, insa nu cand “nervii” mei sunt obositi, please! As putea spune ca in prezent, la cei aproape 3 ani, David are cateva preferinte bine definite in materie de jucarii si implicit de idei de joaca de la care nu ne abatem 🙂 O sa scriu despre ele in ordine aleatorie, insa nu pot sa nu incep cu marea lui iubire: masinile.

Asadar, daca aveti nevoie de putina inspiratie in joaca, iata ideile noastre de joaca si de invatare totodata, pentru ca din aceasta interactiune copil – jucarii, acesta este stimulat atat la nivelul motricitatii fine, dar mai ales la nivel intelectual, amintesc doar imbogatirea vocabularului, stimularea creativitatii si invatarea asociativa. Continue reading

Tetralogia Elenei Ferrante, patru carti de rascolit sufletul pe care le recomand din suflet

Pe final de an, am terminat de citit 4 carti, intr-un ritm alert, demn de maraton. Nu ca m-ar fi obligat cineva, ci pur si simplu pentru ca nu rezistam sa nu aflu ce urma. Imediat ce David adormea, se juca cu tatal lui sau se concentra singur la ceva, imi luam telefonul si citeam. Povestile de viata scrise de Elena Ferrante m-au facut dependenta de ele. Modul natural in care scrie, firul invizibil cu care te leaga parca de viata personajelor ei, m-au tintuit multe ore acolo in lumea descrisa de ea in cuvinte si imaginata de mine in culori personale.

Si pentru ca in ultima perioada am avut multe nopti cu insomnie, aceste ebook-uri au fost salvarea mea. Atat de tare m-a prins prima carte Prietena mea geniala incat pe celelalte trei le-am cumparat ca si hipnotizata: Povestea noului nume, Cei care pleaca si cei care raman si Povestea fetitei pierdute. Continue reading

An nou in casa noua

Mutarea noastra in casa noua, exact in ultimele zile din an, e demna de un scenariu de film, dar parca nu as sti daca sa-l incadrez la categoria comedie sau drama. Pentru ca a fost si grea si frumoasa deopotriva. E minunat sa vezi cum un vis de acum cativa ani s-a materializat, sa vezi cum niste ziduri urate si reci sunt acum luminoase si calde, cum o camera goala prinde culoare, dar e greu sa alergi prin magazine, sa calculezi bugete, sa compari si sa alegi, sa mergi cu un copil de nici 3 ani de dimineata pana seara printre oameni necunoscuti. Dar, pana la urma, spuneti voi ce e usor in viata?! 🙂

Anul nou “ne-a prins” asa cum tare mult ne-am dorit, sanatosi in casa noastra noua, la care lucram de cateva luni bune. Si ne-a gasit montand mobila si “surubind” asa cum zice David. Pentru ca a fost tot ce ne-am dorit pentru acest final de an. Nu am vrut petrecere cu sclipici si artificii, nici sa ne stabilim noi rezolutii si obiective, poate si pentru ca nu am mai avut energia necesara, ci am vrut sa ne vedem una dintre dorintele noastre materializate, aceea de a petrece macar o zi si o noapte in casa noastra. Si suntem foarte recunoscatori ca asa s-a si intamplat. Continue reading

Colindator… prin magazine de mobila

Acum pe final de an, cand se spune ca tragem linie si facem bilantul a tot ceea ce a fost, cu bune si rele, cand ne pregatim obiectivele indraznete si optimiste pentru anul ce vine, noi colindam. Dar, nu colindam pe la case asa cum se face in aceasta perioada, cand afara se amesteca sunetele de sarbatoare cu cele ale unui oras aglomerat, ci prin magazine de mobila, pentru ca anul nou ne va prinde pe picior de mutare 🙂

Va povesteam acum ceva vreme despre casa noastra noua si despre cat de mult am invatat in materie de constructii si finisaje tot colindand prin magazine de profil, despre curtea noastra draga si florile pe care abia asteptam sa le vedem la primavara, iaca acum aproape a venit momentul “sa ne asezam” in cuibul nostru mult asteptat. Continue reading

Odata ce am devenit mama

Odata ce am devenit mama, am inceput sa ma analizez, zi de zi. Si s-au scurs aproape 3 ani, o perioada tare frumoasa, dar plina de provocari inerente in care m-am pus periodic sub lupa. M-am intors pe toate partile, m-am scotocit, m-am dezbracat de ganduri. Dupa fiecare introspectie trageam linie si faceam un bilant.

Odata ce am devenit mama nu am lipsit nicio noapte de acasa (fara el), nu am fost niciodata plecata mai mult de cateva ore, am fost mereu langa copilul meu de cand s-a nascut. A fost o alegere pe care am acceptat-o cu tot sufletul, pe care am simtit-o ca fiind cea mai buna. Cea mai buna pentru el, cel care a ocupat locul 1 in viata mea, dar nu intotdeauna cea mai buna pentru mine. Continue reading

Bradul de la 3

Anul acesta am facut al treilea brad impreuna. Totusi e impropriu spus impreuna pentru ca la primul brad am asteptat sa adoarma si i l-am aratat a doua zi. David avea 10 luni si era in stadiul acela in care plangea dupa tot ce aveam in mana, iar daca ii dadeai obiectul cu pricina, il lua si-l cerceta in manutele lui mici si pufoase, apoi il baga in gura, dupa care nici nu clipeai de doua ori ca il arunca. Ca drept urmare primul clopotel pe care i l-am dat a sfarsit spart in maximum 1minut cat sa ne ramana amintire in cinci poze 🙂

Al doilea brad l-am facut, logic, cand avea 1 an si 10 luni. Alta varsta, alta distractie. Nu a fost implicat 100% in proces pentru ca nu prea avea habar ce inseamna brad si Craciun, desi a stat langa mine si a umblat in “cutiile cu surprize”. Pentru el erau un fel de jucarii noi si a fost mai repede dornic sa le studieze si sa le organizeze. Tocmai de aceea a fost bradul pe care l-am personalizat cu masinute pentru ca de pe atunci incepuse marea lui pasiune pentru vehicule. Continue reading

De ce? Intrebarile copilului mic explicate “ca la carte”

Mami de ce se numesc picioare si nu copite?, ma intreaba David intr-o zi, referindu-se la picioarele scaunelului sau alb. Genul acesta de intrebari normale pentru el si amuzante sau incuietoare pentru mine au inceput sa vina des in ultima vreme. David e un copil care vorbeste mult (cei care il cunosc bine stiu despre ce vorbesc 🙂 ) si implicit e un copil care intreaba mult. “De ce omul acela are pielea neagra?“, “Ce inseamna balama?“, “De ce vecinu’ are masina rosie?” “Ce miroase in lift?”  “Politistii sunt buni?” 🙂 intrebari pe care mintea mea de adult nu le mai concepe. De ce? Pentru ca raspunsurile exista deja in sertarele mintii.

In cazul unui copil, mintea lui absorbanta in plina dezvoltare vrea sa cunoasca si astfel incepe sa puna intrebari. Atat de multe intrebari, incat daca stai o zi intreaga te minunezi: “De ce ploua?“, “De ce avem buric?“, “De ce crestem?“, “De ce pleaca soarele?” “De ce ne spalam?” etc Continue reading

Ii spun sau nu cine este Mos Craciun?

David, stii cine este Mos Craciun?“, exact asa mi-a venit sa-l intreb pe David intr-o seara, fara niciun soi de pregatire si menajamente 🙂 “TATIII” zice el si zambeste larg, cum face de obicei. “Si eu sunt Mos Craciun”, a continuat el. Recunosc ca raspunsul lui m-a uimit pe moment, insa stiam ca glumea. Habar nu avea el cat adevar continea raspunsul lui, iar eu habar nu aveam de unde i-a venit sa raspunda asa.

Ieri, l-am intrebat din nou gandindu-ma in acelasi timp si la Mos Nicolae. Nu mi-a raspuns in schimb m-a intrebat “Cine e mami Mos Craciun?“. Si m-a intrebat asa de vreo 10 ori, asa cum fac copiii mici de simti ca te zapacesc de cap, ca pur si simplu nu am stiut ce sa raspund. Nu mi-a venit decat sa-i spun ca eu il intrebasem prima si am tacut. El a renuntat repede si asa s-a incheiat discutia noastra despre cine este Mos Craciun. Continue reading