De la bun inceput imi asum faptul ca vor exista pareri care vor spune “De ce  ai vrea sa povestesti despre un astfel de subiect sau vai ce tarziu a renuntat la scutec, uite copilul meu nu mai poarta pampers de la 1 an “. Insa, povestea noastra nu este pentru acesti parinti dornici de comparatii sau acuzatii, ci pentru cei care vor o parere, o idee de renuntare la scutec intr-o maniera blanda, bazata pe cooperarea copilului, atunci cand copilul este pregatit, dar in aceeasi masura si parintele, nu cand gura lumii o spune.

Povesteam in acest articol ca primul pas in ideea renuntarii la scutec l-am facut cand David avea 9 luni, bazandu-ma pe ce auzisem in jur. Atunci am cumparat prima olita. O olita frumoasa, cu model in forma de iepure si o bila rosie pe care o putea roti, in ideea de a-l atrage pe David sa o foloseasca. A fost un esec total. De fiecare data cand incercam sa-l determin sa se aseze, David incepea sa planga si sa se zbata. Incercarile acelea zadarnice m-au determinat sa caut opinia unui specialist despre cand este pregatit un copil din punct de vedere fiziologic si emotional sa foloseasca olita. Cartea Invata-l sa faca la olita in 7 zile de Gina Ford este cea care mi-a oferit un astfel de raspuns. Bazandu-ma pe ceea ce am citit am inteles ca David nu era deloc pregatit sa invete sa foloseasca olita asa ca am decis sa mai asteptam.

Am asteptat momentul in care David a inteles si in acelasi timp a putut sa isi exprime aceste nevoi.

Reiau din cartea Invata-l sa faca la olita in 7 zile  de Gina Ford semnele care pot indica faptul ca un copil e pregatit sa invete sa foloseasca olita, dupa care si eu m-am ghidat:

• copilul are peste 1 an si 6 luni, pana atunci muschii sfincterului nu sunt pe deplin formati pentru a controla vezica;
• de cele mai multe ori are scutecul uscat cand se trezeste dupa somnul de dupa-amiaza sau dupa cateva ore de la ultima schimbare (acesta poate sa indice ca a dobandit un oarecare control asupra vezicii urinare);
• stie cand face treaba mare (devine linistit, se concentreaza sau arata cu degetul catre scutec si spune “pipi” sau “caca” atunci cand a facut);
• intelege si urmeaza indicatii simple de genul “adu-mi mingea rosie” sau “pune jucaria in cutia aceea”;
• intelege ce inseamna sa iti dai jos sau sa iti ridici pantalonii si e dornic sa faca si el asta de unul singur;
• poate arata spre diferite parti ale corpului atunci cand este intrebat “Unde este buricul tau?” “Unde este nasul tau?”;
• are capacitatea de a sta linistit, de a-si face de lucru sau de a se concentra timp de 5-10 minute asupra unei jucarii sau carti.

M-am gandit sa va impartasesc experienta noastra cu privire la renuntarea la scutec, pentru ca da, este vorba de un acord comun, acceptat si asumat de ambele parti, atat de catre copil cat si de parinte, pentru ca ambii trebuie sa fie pregatiti pentru acest proces. Din punctul meu de vedere, e un proces care necesita rabdare si intelegere din partea parintelui, foarte multa intelegere as putea spune. Pentru ca vor fi multe refuzuri, accidente, refuzuri venite dupa zile de acceptare si totodata inconsecventa cauzata de faptul ca nu puteti indeplini rutina zilnica pe o perioada lunga de timp.

Dupa implinirea varstei de 1 an si jumatate, si eu am observat la David multe dintre semnele de mai sus: dupa somnul de amiaza se trezea cu scutecul uscat, aproape de fiecare data cand facea pipi sau caca venea si imi zicea “Mami pipi“, intelegea si urma indicatii, stia sa arate spre toate partile corpului cand era intrebat. Asa ca bazandu-ma pe recomandarile autoarei l-am lasat pe David fara pampers in timpul zilei, imbracat in pantaloni lungi, ca in cazul in care va face pipi sa inteleaga ideea de ud si uscat.

Au urmat zile intregi de rugaminti de a se aseza pe olita, pentru ca si de data aceasta m-am lovit de refuzul lui. A durat ceva, dar cu multa joaca si rabdare, cu olita lasata in camera in care ne jucam, am reusit sa-i imprietenesc. Ce pot spune ca functiona de fiecare data era rugamintea de a-i arata unei jucarii de plus cum trebuie sa stea corect pe olita.

Odata reduta cucerita, au urmat minutele nesfarsite de asteptare, soldate cu… nimic. Statea asezat pe olita dar nu facea nimic. Am observat insa ca se repeta o situatie: dupa ce statea pe olita minute bune se ridica, iar la cateva secunde facea in pantaloni. Asa au aparut primele accidente si multele explicatii: “David uite pantalonii sunt uzi, trebuie sa ii schimbam. Pipi facem doar la olita pentru ca murdarim covorul… Uite si mami sta pe olita si iepurasul si catelul…”

Intr-una din zile, l-am intrebat daca vrea sa faca la wc acolo unde fac si mami si tati, pentru ca intre timp ii cumparasem si un reductor. A fost de acord. A facut primul pipi, a desfacut complet primul sul de hartie igienica, a tras pentru prima data apa la toaleta. Minunea a durat fix cateva zile (initiativa de a merge la baie a venit de fiecare data de la mine) dupa care nu a mai vrut nici acolo. Din nou, au urmat alte incercari, alte accidente si multi pantaloni uzi. Intr-o singura zi, doua trei dati facea la olita, doua dati pe el, desi il intrebam periodic daca are nevoie sa faca pipi.

Schimbarea s-a produs cu adevarat in primavara, la scurt timp dupa implinirea varstei de doi ani, cand ne-am mutat la bunici. Si pot spune cu inima deschisa ca trei factori principali au fost in acceptarea schimbarii: in primul rand varsta si capacitatea mai mare de intelegere a situatiei noi, de asemenea i-a placut tare mult sa faca pe pompierul si sa ude “planta” din curtea bunicii si bineinteles faptul ca a vazut-o pe verisoara lui mai mare ca foloseste olita. Asta nu inseamna ca nu au mai fost accidente. 

Cu treaba cu numarul 2 a fost un pic mai complicat, in sensul ca voia sa se aseze pe olita, insa nu voia sub niciun chip sa duca treaba la bun sfarsit. Statea si 10 minute poate chiar mai mult, insa la maximum 1 minut dupa ce se ridica facea in picioare direct in pantaloni sau in pampers (pentru ca observasem deja ca asta urmeaza). Citisem in carte ca exista copii care resimt defecarea ca pe o “pierdere” si ca trebuie ajutati sa inteleaga ca e natural ce se intampla. Asa ca i-am povestit despre ce este vorba, ce se intampla cu mancarea si stomacelul lui si l-am indemnat sa vada cum arata in pampers 🙂 A durat ceva si pe cuvant ca nu a fost usor, pentru ca o zi voia, in alta nu, dar cu rabdare si in timp, am ajuns in punctul in care a acceptat sa faca si caca doar la olita.

In prezent, la doi ani și 7 luni, David nu mai poarta deloc pampers pe timpul zilei. Pe timpul noptii i-l pun ca masura de protectie pentru ca bea mult lapte seara inainte de culcare. Are dimineti in care se trezeste cu scutecul uscat si cere imediat dupa trezire la olita, insa mai are si dimineti cu pampers plin. Chiar daca in cazul nostru, renuntarea la scutec nu e realizata 100 %, succesul vine din faptul ca David nu mai percepe scutecul ca locul unde isi face nevoile, ba chiar nu vrea sa il mai poarte.

De câteva săptămâni plecam oriunde fara pampers (desi a fost un timp cand chiar daca il avea pe el se intorcea acasa cu el uscat sau spunea ca vrea sa faca pipi la toaleta sau la olita). Inca luam cu noi lenjerie si pantaloni de schimb, pentru eventuale accidente. Acum cere sa mearga la baie, indiferent ca suntem la mall sau la un restaurant.  Hip hip, ura!!! Am trecut la nivelul urmator 🙂