Orice parinte intuieste, fara sa citeasca carti moderne de parenting, ca ar trebui sa isi implice copilul in activitatile zilnice. Putini insa dintre noi o si facem, de cele mai multe invocand cam aceleasi motive: “lasa-l ca e prea mic“, “sa mai copilareasca putin“, “va avea timp sa invete“. In realitate, cei mai multi dintre noi evitam sa-l implicam pe cel mic in activitatile gospodaresti, in mare parte pentru ca e mai usor sa faci de unul singur decat sa explici, sa arati, sa strangi mizeria de dupa, sa ai grija altor doua maini mici si stangace.

Citesc in acest moment cartea Mariei Montessori – Descoperirea copilului. Aici am gasit denumirea “exercitii de viata practica” care mi-a captat interesul deoarece si eu am incercat si incerc pe cat posibil sa-i ofer lui David acea libertate de miscare, de alegere, de explorare, de care am simtit intuitiv ca are nevoie. Conform Mariei Montessori aceste exercitii de viata practica insumeaza toate activitatile gospodaresti (ordine, curatenie, pregatirea si servirea mesei, punerea tacamurilor etc), ingrijirea plantelor, a animalelor etc, lucruri pe care orice adult le face in viata de zi cu zi.

Scopul acestor exercitii, acestor obiceiuri din viata normala a fiecarui om, este perfectionarea miscarilor copilului. Copilul devine stapan pe actiunile lui ceea ce ii aduce increderea in sine si implicit calmul interior. Copilul nu se mai afla sub controlul continuu si rigid al adultului care incearca in continuu sa ii controleze reactiile dezordonate ci este capabil sa realizeze el insusi actiuni care tin de desfasurarea normala a vietii. Dezinvoltura miscarilor este una dintre achizitiile fundamentale in urma muncii de zi cu zi.

(Inainte de aceasta carte am citit Mintea absorbanta insa nu am avut inca timpul necesar de a scrie pentru ca e o carte atat de deosebita incat merita extrem de multa atentie. Va recomand insa cu caldura sa o cititi. Pe ambele le puteti citi online.)

In ambele carti ale Mariei Montessori am regasit aceasta idee care in mintea mea de parinte face foarte mult sens: copilul se adapteaza la lumea in care traieste prin actiune efectiva, nu prin exemple si sfaturi din partea adultului. Copilul are nevoie de libertatea de a lua parte la viata reala pentru a fi motivat sa actioneze. As putea spune ca este un crez pe care eu mi l-am insusit si in baza caruia incerc sa ma comport cu David.

Fiinta umana este un intreg unitar, dar aceasta unitate, spre care este condusa de legile naturii trebuie sa fie construita si formata prin experiente active in lumea reala. Insa, copilul nu actioneaza condus de logica, el actionează condus de natura. Natura este cea care ii traseaza calea pe care trebuie sa o urmeze activitati constructive. {…} Se ofera copilului un mediu inconjurator bogat in motive pentru activitate, in care el poate sa aleaga ce va lua si ce va folosi. In aceasta alegere, el este eliberat de orice control al vreunui profesor, de fapt, de orice control din partea vreunui adult. La aceasta varsta, nimeni nu poate  „preda” calitatile din care este alcatuit caracterul. {…} Aceasta adaptare la lumea inconjuratoare apare in primii sase ani. Aici, deci, se afla originile caracterului.

Spre deosebire de exercitiile de gimnastica, unde copilul mic ar putea sa nu inteleaga importanta lor, activitatile obisnuite de zi cu zi implica muschii in mod natural, servind creierul si urmand scopuri logice dictate de acesta. Chiar daca la inceput gesturile sunt stangace, copilul inevitabil rastoarna, sparge, murdareste, in timp si prin repetare, miscarile se perfectioneaza. O sa vedeti ca la inceput copilul este atras de exactitatea miscarilor, va dori sa-i reuseasca actiunea, si mai apoi sa invete practic si sa inteleaga scopul ei. David a avut o perioada in care tot vroia sa deschida si sa inchida dopul sticlei, acum insa odata ce a reusit sa o deschida duce sticla la gura.

Mai tarziu, aceeasi copii vor avea tendinta de a neglija exactitatea miscarilor. Varsta constructiva a coordonarii musculare va incepe sa apuna. Sufletul copilului va merge mai departe, el nu va fi stapanit de aceleasi preferinte. Cu timpul se naste interesul de a invinge greutati tot mai mari.

E suficient sa privesti un copil mic o perioada si o sa observi ca tendinta acestuia naturala este de a imita. Asa invata sa foloseasca in mod corect lucrurile din jur: sa bea apa din cana, sa foloseasca tacamurile, sa se spele pe dinti, sa vorbeasca la telefon 🙂 etc Si inca dinainte sa vorbeasca incepe sa ceara obiectele pe care parintele le foloseste in fata lui prin manutele ridicate, prin sunete anume sau prin plans.

(Cele doua poze de mai jos sunt dinainte ca eu sa citesc cartile Mariei Montessori)

Daca noi ii permitem sa intervina in treburile casnice fara sa-i spunem din start ce activitati sa realizeze, ci sa-l lasam pe el in mod natural sa aleaga sau sa ne urmeze, copilul va fi stimulat sa incerce mai mult, si implicit sa invete mai usor.

Iata cateva dintre exercitiile de viata practica pe care Maria Montessori le recomanda in cartea sa Descoperirea copilului si pe care incercam sa le punem si noi in practica pe cat de des posibil si in functie de capacitatea lui David de a le realiza:

• Incheiat / descheiat nasturi, fermoar, capse. Singurul lucru pe care David il poate face in prezent este sa isi deschida fermoarul de la hanorace cand se dezbraca.
• Folosirea tacamurilor. David mananca singur cu lingurita cerealele, desi o mare parte din lapte il varsa pe el. Bea singur cu cana, insa in multe randuri se lasa cu bluza uda. E perseverent este in a folosi tacamurile, mai ales furculita in ultimul timp. Trebuie sa recunosc ca eu nu am inca rabdarea necesara sa il las sa manance supa singur 😦
• Gatitul. Ocazional il implicam pe David intr-o activitate de acest gen. De curand, am facut toti trei clatite si a fost foarte incantat de idee. S-a lasat cu faina multa imprastiata pe masa si pe jos, insa au fara discutie cele mai delicioase clatite. Primele doua le-a mancat el 🙂
• Stersul prafului. As putea spune ca e activitatea lui preferata in materie de curatenie.
• Udatul unei plante. Aici noi avem o problema cu limitarea cantitatii de apa pentru singurul nostru ghiveci, daca ar fi dupa el i-ar pune cel putin 5 cani cu apa.
• Stransul jucariilor. Chiar daca mai lasa lucruri imprastiate (in general mingiile), lui David i-a intrat deja in obisnuinta sa stranga de fiecare data cand se joaca 3 tipuri de jucarii in cutiile lor: masinutele, piesele de lego si cuburile de lemn.
• Urcatul scarilor. E un exercitiu de motricitate grosiera excelent, nu doar un lucru absolut normal pe care copilul trebuie sa il invete.
• A introduce cheia. Tare mult ii place sa introduca cheia in usa, are si doua jucarii menite cu acest scop: o casa si un volan, cu cheie respectiv cheie de contact. Insa, fara discutie e atras de usa sufrageriei.
• A se feri de obstacole. Locuind intr-un spatiu mic in mare parte viata de zi cu zi inseamna a te feri de obstacole 🙂 ii place insa un joc, in care el alearga iar eu tin mana ca o bariera sa treaca pe dedesubt. I-am pus intr-o zi si un obstacol mai neinsufletit pe sub care a trecut cu la fel de mare amuzament. Nu stiu daca e chiar un exercitiu de viata practica insa e o activitate de motricitate grosiera foarte buna.
• Mersul pe linie (asigurarea echilibrului) Daca e mai mare, copilul poate tine un pahar cu apa, o carte pe cap, sa mearga cu clopotei fara sa scoata sunet etc. Am incercat intr-una din zilele trecute o idee pe care o vazusem mai demult pe pinterest in cautarea unor activitati senzoriale: mersul pe folie cu bule. A fost mega extra super fascinat. A facut sute de ture, de la prea mult zel a cazut, insa s-a ridicat fara sa scoata un sunet, i-a placut fantastic de mult.
• Imobilitate si tacere. La atelierul de explorare senzoriala, in momentul cutiei senzoriale, trainerul facea un joc de acest gen “Galagie / Liniste”. Le placea atat de mult copiilor, ca noi am ajuns sa-l jucam acasa de nenumarate ori: cand se joaca in cutia senzoriala, cand citim o carte, cand face baie, cand ne jucam cu baloane. Ideea e simpla: facem galagie strigand cu putere GALAGIEEEE si zornaind semintele, bocanind cu degetele in carte, aruncand baloanele… Dupa care LINISTE si timp de 5-6 secunde nu scoatem un sunet. Copilul invata autocontrolul si intelege conceptul de liniste, iar cu timpul respecta aceste momente in diverse ocazii din viata. E ceva asemanator cu jocul Statuile recomandat copiilor mai mari.

Parerea mea este ca nu trebuie sa fim habotnici in a aplica ideile propuse de Maria Montessori, ci mai degraba trebuie sa-i lasam copilului libertatea de a participa alaturi de noi daca el isi doreste. Nu cred ca trebuie sa il fortam sa faca un lucru pe care el nu il simte sau nu este pregatit sa il realizeze. Pe de alta parte, cocolosirea nu este un semn de iubire, ci un obstacol in progresul copilului, in evolutia catre independenta.

Exercitii de viata… in miscare 🙂

Si o simulare de facut clatite 🙂