Mai copile, nu ti-e rusine? Sa nu iti fie!


Dragilor, am auzit de atatea ori expresia aceasta in copilarie, atat adresata-mi cat si adresata altora, incat nu ma mai surprinde ca acum, adult fiind, imi este rusine sa vorbesc in public, imi este rusine sa atrag atentia cuiva care greseste, am un nod in gat cand trebuie sa vorbesc cu o persoana cu autoritate, imi creste pulsul cand cineva ma critica.

Acum, dupa varsta de 30 de ani, dupa multe experiente de acest gen analizate, discutii cu oameni de suflet si multe carti de dezvoltare personala citite, am ajuns sa recunosc simptomele fizice ale rusinii si sa realizez ce anume o declanseaza. Dar, mai ales acum ca parinte am inteles ca rusinea este ceva rau. Si nu ma refer la a fi stanjenit in momente absolut normale, ci ma refer la situatiile cand te consideri un om rau, un ratat, un idiot, o persoana nedemna sa primeasca lucruri bune.

Rusinea este un sentiment asolut natural si normal, doar un sociopat nu simte rusine, asa zic specialistii. Si mi se pare extrem de just. Toti avem aceasta problema. Problema reala, insa, apare atunci cand rusinea te acapareaza si te face sa te indoiesti de propria valoare, cand frica de a fi gresit devine sufocanta, incat valoarea propriei persoane scade dramatic.

Si totul pleaca din copilarie, ca multe alte lucruri care ne definesc. Pentru ca la inceput, rusinea este o experienta care implica doua persoane. Ma intorc in copilaria mea si exemplele vin fara stavila: “Mai copile, nu iti e rusine? Ca ai luat nota mica, ca nu ai cedat locul in autobuz, ca ai mancat prea mult, ca te-ai certat cu fratele mai mare, ca nu ai spus buna ziua vecinei, ca nu ti-ai facut patul si au venit rude in vizita, ca ti-ai murdarit hainele, ca te-ai dus cu unghiile murdare la scoala etc”.

Dar, pe masura ce inaintam in varsta, invatam sa facem asta de unii singuri, ne autosabotam, ne punem masti si ne indepartam tot mai mult de felul nostru autentic de a fi. Iar, durerea de a a avea o problema si de a nu conta pentru nimeni incepe sa creasca.

Inca traim intr-o lume in care cei mai multi oameni cred ca rusinea este un bun instrument pentru a-i face pe copii sa respecte regulile. Este exact ceea ce eu nu vreau sa se intample cu David: sa-i fie rusine de lucruri pe care societatea le impune fara ca el sa fie pregatit sa le inteleaga. Un exemplu care imi vine acum in minte este acela de a nu plange in cabinetul medical sau atunci cand se loveste pentru ca e “baiat mare“. Dar, despre cum abordez eu problema plansului am scris in De ce incurajez plansul baiatului meu.

A-l face insa pe copil sa inteleaga ca a gresit, ca e vinovat de un lucru urat, este un lucru cu totul diferit. Pentru ca a te simti vinovat este un sentiment neplacut, dar folositor, are legatura cu ceea ce ai facut, nu cu ceea ce esti. Are legatura cu ceea ce poti schimba pe viitor in folosul tau direct, nu in ceea ce “se spune” ca ar fi bine. In situatia in care copilul a gresit ca nu si-a facut tema si a luat o nota mica, nu trebuie sa-l faci sa se simta rusinat comparandu-l cu alti copii, ci vinovat ca a neglijat o situatie importanta ce tine de educatia lui in viitor.

Daca vrem sa trecem peste sentimente ranite, atat noi cat mai ales copiii nostri, daca vrem sa infruntam dezamagiri si alte suferinte de acest gen, pana la urma inevitabile intr-o viata, trebuie sa incetam sa mai credem ca o infrangere inseamna ca nu meritam sa ne bucuram de viata, sa fim iubiti si acceptati de ceilalti. Rusinea abia asteapta sa ne vada infranti si decisi sa nu ne mai asumam riscuri niciodata. Rusinea abia asteapta sa ne rada in fata si sa ne spuna “Ti-am zis ca a fost o greseala sa incerci!“.

Rezilienta la rusine e puterea de a recunoaste ca infrangerile dor, ca suntem dezamagiti, dar succesul si aprobarea celorlalti nu sunt valorile dupa care trebuie sa ne ghidam viata! Nu iti pune masca dupa masca, nu ascunde intamplarea neplacuta, n-o lasa sa dospeasca in tine, vorbeste despre ea, pentru ca daca ti-o asumi si iti permiti sa fii tu, cu greseli si esecuri, iti oferi sansa ca tu sa fii cel care ii creezi finalul, nu cei din jurul tau!

Cand iti este rusine, vorbesti despre ceea ce simti? Obisnuiesti sa le ceri ajutorul celorlalti?

Daca suntem pe aceeasi lungime de unda si vrei sa afli mai multe despre povestea noastra, poti da Like paginii de facebook Jurnalul Copilului  si te vom tine la curent cu ce facem 🙂

Advertisements

4 Comments

  1. tatiana dragomir says:

    Ce mult imi place cum ai scris! La fel gandesc si eu: dezinvoltura e cel mai de pret dar sl copilariei si admir cu tot sufletul copiii si oamenii care au acest dar! Sa ai curajul sa iti exprimi acordul sau dezacordul e strans legat de cat de mult ai auzit in copilarie “sa iti fie rusine!”

    • Multumesc tare mult! Mi-au trebuit niste ani sa inteleg de unde aceasta problema si cred .ca o sa imi mai trebuiasca altii sa trec peste. Daca se mai poate. Am totusi speranta cu David 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: