Toamna aceasta a inceput cam urat pentru noi. De vina nu a fost vremea de afara, insa sigur a contribuit si ea putin, ci doua episoade de diaree la David, intercalate de o raceala cu multi muci si varsaturi, eruptia ultimului rand de masele toate la unison, o lunga perioada de lipsa a poftei de mancare. In ciuda faptului ca am racit si eu odata cu el, am depasit mult mai usor decat ma asteptam. Insa, toata perioada aceasta si trecerea parca prea rapida la vremea mohorata si rece recunosc ca m-au stresat. Nu mai vorbesc de agitatia legata de casa cea noua si dificultatile inerente care apar in timpul unei amenajari.

Lucrurile insa s-au rezolvat, in sensul ca David a scapat de raceala si de diaree, in plus i-a revenit si pofta de mancare, dupa multe luni de mese cu mofturi. Totusi, toata situatia asta “bolnavicioasa” mi-a dat de gandit asupra starii mele de calm. Sau mai bine zis asupra gestionarii starii mele de agitatie in situatii de stres. Am remarcat ca ma enervez prea usor, ca linistea mea dispare prea repede, ca uit instant de rabdare, atat de necesara in relatia cu David, mai ales in momente de acest gen. Si fara rabdare in relatia cu un copil mic, e grav, pentru ca… adio cooperare, adio intelegere.

Nu pun toata vina in carca “stresului” si afirm raspicat ca el e singurul vinovat, ba chiar cred ca in anumite situatii eliminarea lui ar fi imposibila, ca de exemplu, eliminarea raspunsului corpului in situatii de stres, chiar si in cazul celei mai banale boli: raceala. Cand esti racit, faptul ca iti curge nasul, sau vomiti cum a fost in cazul lui David, iti face bine pentru ca te ajuta sa elimini agentii patogeni. La fel, reprimarea tusei nu e o idee tocmai buna pentru ca are rolul de a curata sistemul respirator.  Nu mai zic de febra de care cu totii cred ca stim ca in timpul unei gripe ii permite corpului sa-si activeze mecanismele de aparare pentru a se descotorosi de virusul care a invadat organismul. Si acesta e doar un exemplu al organismului supus stresului provocat de boala. Avem nevoie de stres intr-un anumit nivel pentru ca ne determina sa fim mai concentrati, mai creativi, mai determinati.

Asa ca, pe langa incercarea de a elimina negativitatea din viata mea, eu mi-am propus sa mai incerc un exercitiu de vointa prin administrarea stresului in conditii de ostilitate, inlocuind intrebarea “Cum sa fac sa nu mai fiu stresata?” cu “Cum as putea sa incetinesc motorul in conditii de stres si Cum sa opresc motorul atunci cand chiar nu mai e nevoie de o reactie la stres? pentru ca am observat ca si eu ca multi altii am tendinta de a ramane in continuare in starea de agitatie multa vreme dupa ce situatia s-a incheiat si nu mai poate fi schimbat ceva.

Traim intr-o societate in care se extinde cu repeziciune o epidemie de anxietate, asociata cu incapacitatea de a ne relaxa. Traim contracronometru. Bombardati din toate partile de o multime de informatii pe care “trebuie” sa le asimilam. Ne e frica sa uitam. Suntem nevoiti sa facem alegeri in orice secunda a vietii: la cafenea, la supermarket, la cinema, in trafic etc. Acum vrem ceva, maine acel ceva nu ne mai place si cautam altceva. Trebuie sa ne concentram foarte mult, sa trecem de la o actiune la alta, sa procesam totul intr-un timp foarte scurt. Suntem intr-o permanenta lupta cu cel de langa noi, dar mai ales cu noi insine. Vrem periodic o versiune mai buna a noastra. Toata aceasta “topaiala mentala” pe mine ma oboseste atat de mult, dar atat de mult, incat ma face sa pierd exact ce am nevoie mai mult si mai mult in relatia cu puiul meu: rabdarea.

Stiti, eu am gasit un buton care sa opreasca turatiile la care imi supun creierul. Butonul acesta opreste timpul in loc, pune stop agitatiei mintii mele, ma scoate din rutina care a ajuns sa consume. Si e foarte bine pentru ca ii las timp corpului de repaus. Cand nu mai pot, apas butonul si pac ma teleportez 🙂 In fine, fug din locul unde nu ma mai simt bine. Ies cu David in parc chiar daca nu sunt machiata sau nu am spalat vasele sau cine stie ce imi mai propusesem sa fac, mergem la un film doar noi doi si il lasam pe David cu bunicii, mergem toti trei sa mancam in oras si lasam “problema” acasa sau in locul unde s-a generat, ne intalnim cu prietenii sau familia si ne bucuram de moment, in acel moment. Weekendul acesta am apasat iar butonul si am fugit 🙂