Începerea grădiniței: momentul când trebuie să te dai deoparte


E adevărat ce se spune că nimic nu te pregătește pentru nașterea copilului, prima răceala și intrarea în colectivitate. Nicio carte, niciun sfat venit din partea altui părinte nu te pot face să înțelegi ceea ce vei simți în acele momente.

Am intrat în a treia săptămână de grădiniță. Respir. Abia de acum simt că pot să respir cu adevărat, pentru că până acum am crezut că trăiesc pe pilot automat. M-am întâlnit cu acel moment dureros, cu începutul unei etape importante din viața lui David, intrarea în colectivitate. Oricâte proiecții mi-am făcut înainte, nimic, dar absolut nimic nu se compară cu ce trăiești atunci, în acel moment zero.

Prima zi a fost minunată, cu o doamnă educatoare veselă și jovială, cu copii timizi și emoționați, alții voioși și dezinvolți. Observasem cu mult înainte că atât timp cât eram lângă el, David avea curajul să interacționeze cu adulți și copii, răspundea la întrebări, punea întrebări, zâmbea, era sociabil. După ce m-am întors la serviciu și am trecut de perioada grea de acomodare doar cu bunicii, cu care își petrecea timpul o zi întreagă, nu s-a mai pus problema să plângă dacă plecam undeva fără el.

Însă, următoarele zile, când îi spuneam că va trebui să rămână singur la grădiniță, au fost copleșitoare. Își dorea să rămân și eu alăturide el. Și am rămas două zile și pe hol și în clasă, ca să-i facem acomodarea mai ușoară. E așa de greu să-ți vezi copilul că plânge, că se ține de piciorul tău și nu-ți dă drumul, că îți spune că nu vrea să pleci de lângă el.

Da, în teorie se spune că e benefic să trăiești acel moment care destabilizează ordinea de până atunci, că e natural și firesc, însă e foarte greu să-ți dezvolți abilitatea de a-ți vedea copilul suferind, chiar dacă știi că aceste provocări ale vieții îl fac mai puternic. Pentru că da, el suferă în acel moment de despărțire, iar tu adultul care ar  trebui să îl protejeze nu poți face nimic. E ca atunci când trebuie să i se facă o injecție, el plânge și se zbate, iar tu trebuie să fii puternic, să-l ții, să îl încurajezi. Și doare al naibii de tare că doar e puiul tău, pe care instinctiv simți nevoia să-l protejezi.

Nu cred deloc în rețete de viață, rețete care te ajută să ai succes profesional, o viață de cuplu fericită sau un copil fericit. Nu mai cred deloc în trucuri care te învață cum să faci ca să îți fie mai ușor în relația cu copilul, pentru că ei sunt atât de diferiți și noi suntem la fel de diferiți. Cred foarte tare în faptul că trebuie să trăiești alături de copilul tău, să îl cunoști, să știi ce îi place și ce îl bucură, ce îl emoționează și ce îl sperie.  Și mai cred că trebuie să te cunoști pe tine însuți pentru a nu-i transmite copilului fricile tale și nevoile tale neîmplinite. Pentru că doar așa vei putea să-l asculți cu inima deschisă, vei fi capabil să-l sprijini.

David este acum în a treia săptămână de grădiniță și nu mai plânge. EVRIKA! A avut nevoie de aceste două săptămâni de acomodare cu mediul nou, cu oameni noi. În aceste două săptămâni am apelat la tot felul de trucuri pentru a-l convinge că grădinița este un loc frumos, că are nevoie să meargă acolo, că e jobul lui de acum înainte, că el este băiat mare. I-am spus că avem încredere în el că se va descurca fără noi, că este curajos și puternic ca eroii lui favoriți (BumbleBee și Hulk), l-am recompensat cu cadouri, i-am arătat poze cu noi, părinții lui, la grădiniță. Ne-a ajutat foarte, dar foarte mult, doamna educatoare care l-a primit cu căldură și l-a asigurat mereu că mami se întoarce. Ne-a ajutat faptul că David are un prieten vecin, coleg de grădiniță, cu care îi place să se joace. Ne-au ajutat verișoarele mai mari și bunicii care i-au explicat că au fost acolo și că o să fie bine. Ne-au ajutat multe lucruri, un cumul de fapte, nu o rețetă de parentaj.

Suntem la început de drum. Mai avem mult de parcurs și multe încercări de trecut. Deocamdată e bine și pentru moment e suficient! A fost greu, mie mi-a fost greu să mă dau deoparte și să privesc situația cu relaxare ca fiind o etapă absolut normală din viața lui. Acum, privind puțin în urmă, știu că acest moment era necesar.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: