Inainte de a veni David pe lume, m-am intrebat de multe ori cum voi fi ca mama. Cum ma voi descurca? Cum ma voi comporta cu el? Cum voi face fata responsabilitatilor si grijilor?

Acum, la 2 luni si jumatate luni de la nasterea lui, indraznesc sa spun ca lucrurile au intrat cat de cat in normal, pentru ca ne-am acomodat cu viata in trei si am inteles cum sta treaba cu un nou nascut, cum, cat si cand mananca un pui de om de cateva kilograme, cat si cum doarme, cum e cu igiena si baia zilnica sau ce trebuie sa luam cand mergem la plimbare.

Dar, in afara de aceste aspecte ce tin de ingrijirea lui, simt, stiu, am citit, am inteles ca un bebelus are nevoie de muuuulta iubire si de energie pozitiva din partea parintilor. Intr-un cuvant… deh mai multe cuvinte 🙂 un copil are nevoie de un mediu de viata linistit pentru a creste sanatos si echilibrat emotional.

Insa, cunosc prea bine cat de greu poate sa fie daca nu ai ajutor si trebuie sa te descurci de una singura. Stiu cum e sa ai sot cu job de corporatie si bunici departe. Stiu cum e sa locuiesti la bloc, intr-un spatiu mic, sa nu ai posibilitatea sa iesi afara cand, cum si cat timp vrei, fara sa fii nevoita sa porti discutii de complezenta cu vecinii sau trecatorii curiosi sa vada un bebelus.

Si eu ma confrunt cu toate problemele specifice acestei perioade: nopti nedormite, probleme cu alaptatul, colici,  iritatii etc. La care se adauga tot ce tine de rutina intretinerii unei case. Toate aceste lucruri ajung de multe ori sa ma consume fizic si psihic si nu de putine ori m-am trezit in situatia in care ingrijirea lui David, care ar trebui sa reprezinte un moment special, s-a transformat intr-o rutina obositoare.

Dar am descoperit ca un moment doar al meu poate face minuni. Pe termen scurt, intr-adevar. Insa, imi prinde atat de bine. Fie ca este vorba de o baie relaxanta cu produse parfumate, de ascultat muzica preferata, de citit o carte sau de scris pe blog, imi rezerv un ragaz doar mie. Pentru ca daca eu nu sunt bine, nu am cum sa-i transmit copilului meu o stare de bine.

Pentru ca nimic nu se compara cu emotia pe care o primesc la fiecare zambet delicios al lui David atunci cand ma vede in fata patutului. Si indiferent ca se trezeste  la 2, 3, 5 dimineata, fac tot posibilul sa-i vorbesc cu multa caldura si sa-i zambesc din inima. Pentru el ma straduiesc, pentru ca stiu ca o sa conteze in viitor!