Bine că ai plecat… 2018


Nu am ales să scriu la început de an despre rezoluțiile pe care mi le-am planificat, pentru că nu mi-am pus nimic în plan, cum de altfel fac sau mai bine zis nu fac în ultimul timp. Viața a ales să mă surprindă de prea multe ori, exact când mă așteptam mai puțin, încât să cred că de mine depinde să împlinesc niște obiective tăinuite într-un folder.  Cred mai degrabă că depinde de mine să fac față la ceea ce primesc, să dau dovadă de curaj în încercările la care sunt supusă, să fac alegerile care corespund cu ceea ce simt.

Povestea anului trecut nu este una tocmai norocită, dar este una cu final deschis, așa cum este și o parabolă, așa că doar eu singură pot trage concluziile. Și vi le povestesc și vouă. Chiar dacă anul pentru mine reprezintă doar o formulă de calcul al timpului, aleg  de data aceasta să spun că anul trecut nu mi-a plăcut, dar că paradoxal m-a făcut să apreciez mai mult… timpul. Timpul în care am fost eu cu mine (am citit foarte multe cărți despre unele am scris, despre multe din păcate nu), timpul în care am fost mai aproape de natură (am trăit primul an în casa noastră nouă la țară), timpul pe care l-am trăit alături de David.

Am trecut prin prea multe încercări, începând de la cele profesionale și terminând cu cele personale. M-am angajat de 3 ori și tot de atâtea ori am plecat, rămânând acum într-o variantă de lucru care mi se potrivește foarte bine în acest moment al vieții, aceea de a lucra de acasă. Toate au fost alegeri personale, din care am suferit, dar din care am învățat enorm. Toate au condus către a fi alături de David, care a trecut prin anul cel mai dificil din punct de vedere al sănătății. Poate știți dacă ne citiți, că a avut o infecție urinară în luna februarie imediat după ce m-am reîntors la job, urmată de o recidivă în luna august cu o zi înainte să plecăm în vacanță, continuând pe final de an cu o sinovită de șold. Nu mai pomenesc de răcelile dese survenite în urma intrării în colectivitate.

Partea frumoasă a poveștii, știți că întotdeauna există una, a fost că am citit foarte mult și am scris foarte mult. Două lucruri care mă împlinesc enorm, pe mine Ana. Cărți care m-au făcut să-mi deschid mintea și orizonturile, să mă plimb fără piedici prin propria mea minte. Și chiar dacă nu am reușit deloc să călătoresc prin lume, deși recunosc că aș fi vrut, am călătorit grație minunatelor cărți prin lumi fascinante. Și Doamne ce frumos a mai fost! Și m-am bucurat de ceea ce aveam nevoie, m-am bucurat de liniște, pentru că tăcerea servește la a pătrunde în interior. Viața “de afară” este uneori atât de zgomotoasă și de haotică încât de multe ori m-am simțit îndepărtată de sinele meu atât de mult, încât tot ceea ce am făcut a fost să răspund la comenzi, ca un animal dresat.

Normal că Everestul meu personal rămâne David și faptul că am urcat pas cu pas împreună, că am fost alături de el prin toate încercările și experiențele, că l-am văzut cum crește lângă mine, cum s-a bucurat lângă mine, m-a împlinit ca mamă. Deoarece ceea ce este frumos este ceea ce surprinzi când trece, iar timpul petrecut cu el, lângă el, mi-a oferit o mulțime de înghițituri de fericire! Pentru că așa cum sigur știți și ați simțit-o și voi pe propria piele, fericirea nu e o stare permanentă, este o senzație pe care o trăiești în clipe!

Să fim cu toții bine și să primim ceea ce vine cu inima deschisă către frumos!

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: