Când copilul TREBUIE să încalce regulile


Ne pregătim să facem aluatul pentru pizza. David se urcă pe blatul de bucătărie, așa cum face de fiecare dată când gătim, și se așează în genunchi. E în culmea fericirii pentru că poate să-și afunde mâinile în prețioasa și delicata lui făină. Recunosc că mie exact partea aceasta nu îmi place, senzația de aluat lipicios pe care nu-l poți desprinde sub niciun chip de pe degete. Îi pun la dispoziție, la fel ca și mie, un bol în care să toarne făină și apă cât consideră. Face o compoziție moale și începe să o frământe cu mânuțele lui pufoase. Îi văd nerăbdarea în privire, dorința de a frământa compoziția mâzgoasă. Îl privesc pe furiș, fără să-i transmit ceva. Observă la un moment dat că i-a căzut o pată lipicioasă pe pantaloni. Încearcă să o șteargă, dar realizează că mai rău a întins-o. Rămâne două-trei secunde parcă privind în gol ca și când nu ar ști ce să facă, după care continuă jocul vinovat, întinzând aluatul lipicios pe restul pantalonilor. Și îl întinde muuult, că după momentul de gătit trebuie să-l schimb complet de haine. 

Pentru unii părinți scenariul acesta pare unul de groază. Și pentru mine ar fi părut la fel dacă nu aș fi ajuns să-l cunosc pe David atât de bine, dacă nu aș fi înțeles câtă nevoie are de aceste momente de descătușare, de rebeliune, de descărcare nervoasă. Pentru că deși ni se pare că sunt mici și nu au probleme, că trăiesc în vremuri în care au de toate, copilăria îi supune la diverse provocări pe omuleții noștri la fel cum ne supunea și pe noi.

O să vorbesc acum din prisma noastră, de la momentul prezent. Gândiți-vă că la vârsta de 3-4 ani, mulți dintre ei încep grădinița. O schimbare enormă, căreia trebuie să îi facă față. Integrarea în colectivitate, interacțiunea cu copii necunoscuți cu temperamente diferite, respectarea mai multor reguli decât acasă, autonomia în a se descurca singur la baie, la masă, la joacă, și mai ales despărțirea de mediul familial, de ființa lor cea mai dragă, toate aceste noi cerințe cărora trebuie să le facă față îi contrariază. Sunt zile în care se trezesc greu, dar sunt duși la grădiniță, sunt zile în care un coleg îi agasează dar nu știu să explice exact ce li s-a întâmplat, sunt zile în care sunt asaltați de informațiile noi deși poate că nu au dispoziția necesară să asimileze, sunt zile în care au nevoie de afecțiune și tocmai atunci părintele nu e disponibil. Tocmai de aceea, copiii au nevoie de momente când trebuie să le permitem să încalce regulile, să le permitem să nu se poarte civilizat. Copiii cărora le cerem permanent să se comporte frumos, să fie respectuoși, să fie atenți la ei înșiși, nu au niciun  mijloc prin care să se debaraseze de aceste excese emoționale. Și astfel, ele se acumulează, devin toxice și le afectează echilibrul emoțional, cum se spune… își dau în petic exact când ți-e lumea mai dragă. (Sau mai bine zis când nu-ți e.).

Același lucru este valabil atât pentru bebeluși, cei care trebuie să renunțe la sânul liniștitor al mamei, la obiectul de confort cel mai drag suzeta, să renunțe la scutec și să învețe să folosească olița, cât și  pentru copiii mai mari, adolescenții, atunci când intră într-o clasă nouă, încep un curs nou, se mută cu părinții în altă casă, alt oraș, altă școală.

Să alergi, să strigi, să urli,  chiar să lovești, să exprimi ceea ce simte corpul tău în mod instictiv să facă atunci când e tensionat, toate sunt lucruri absolut normale pentru copil, indiferent de vârstă. Pentru că noi și societatea în care trăim supunem copiii unui număr foarte mare de cerințe. Iar ei au nevoie de aceste momente în care experimentează viața lor interioară și emoțională.

Totuși, nu cred că trebuie să le permiteți copiilor să facă acele lucruri cu care nu sunteți deloc de acord, cum vă dădeam exemplul nostru cu aluatul de pizza, dar ar fi bine să găsiți acele activități care să-i permită copilului dreptul să nu respecte regulile voastre, fără să fie certat. Poate să rupă hârtie, să arunce cu mingea într-un perete, să lovească o jucărie de pluș, să se joace în băltoaca cu apă de afară fără să-i spuneți că se va uda, să-i permiteți să se cațere pe toboganele din parc fără să-l apostrofați să nu-și murdărească hainele, să se afunde cu picioarele în nisip sau să alerge în picioarele goale prin iarbă.

Ceea ce trebuie să reținem cu toții este că orice copil are nevoie de momente în care să-și proiecteze emoțiile și sentimentele, indiferent cât de ciudat ar arăta acestea.

Hai curaj și spune-ne părerea ta! Iar dacă vrei să fii alături de noi în continuare, poți da Like paginii noastre de facebook Jurnalul Copilului 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: