Luna trecuta, cand copacii erau inca in floare, papadiile galbene nu se transformasera in sferele pufoase, pasarile isi construiau de zor cuiburi, am petrecut o saptamana la bunici. Saptamana care a trecut am absentat din nou motivat-a de caldura de afara si de frumusetea unei curti mari si ademenitoare pentru David.

De fiecare data imi e tare greu sa ma rup de casa mea de acum, asa mica si asediata de jucarii, sa fac liste cu bagaje si produse trebuincioase cand pleci de acasa cu copil mic, chiar daca nu mai e el asa mic 🙂 , sa schimb patul si obiceiurile cotidiene. Si desi e casa in care am copilarit, ciudat sau nu, tot greu imi vine. Greul insa se risipeste ca un fum cand ajungem acolo si il vad pe David cand isi reintalneste bunicii. Intai putin emotionat, apoi plin de el si dornic de joaca.

Si-apoi devine frumos, linistitor si ritmat. Cu trezit de cu dimineata si culcat devreme. Cu cer senin si triluri de vrabiute si randunele. Cu patru pisici si un catel. Cu multa iarba si multe gaini. Cu pui mici si pufosi si cloncanit de closti. Cu omleta cu ceapa din gradina. Cu plantat de flori. Cu baut cafeaua afara. Cu mult citit. Cu manute murdare. Cu genunchi juliti. Cu soare in priviri si miros de vant in par. Cu multe imbratisari si sarutari. Cu bunicii alaturi ❤