Tag Archives: mindfulness

Opreste-te o clipa si respira!

Opreste-te o clipa si zambeste-i soarelui, asculta vantul cum suiera printre ramuri dezgolite, priveste curcubeul de frunze uscate si respira adanc. Inspira cu voluptate aerul racoros de toamna si pastreaza-l cu zgarcenie in tine cat poti de mult, lasa-l sa iasa doar atunci cand simti ca te-ai umplut de bine.

Opreste-te o clipa din alergat dupa bani, din strigat dupa hoti, din mustruluit copii, din judecat semeni. Aduna in tine liniste si iubire si tine-le macar pentru un timp, ofera mai mult decat ceri macar pentru o clipa.

Opreste-te o clipa si aduna amintiri cu oameni dragi care sa-ti fie balsam peste rani, aduna zambete care sa-ti fie medicament pentru inima! Continue reading

Lupta-sau-fugi, cand fuga e mai sanatoasa

Toamna aceasta a inceput cam urat pentru noi. De vina nu a fost vremea de afara, insa sigur a contribuit si ea putin, ci doua episoade de diaree la David, intercalate de o raceala cu multi muci si varsaturi, eruptia ultimului rand de masele toate la unison, o lunga perioada de lipsa a poftei de mancare. In ciuda faptului ca am racit si eu odata cu el, am depasit mult mai usor decat ma asteptam. Insa, toata perioada aceasta si trecerea parca prea rapida la vremea mohorata si rece recunosc ca m-au stresat. Nu mai vorbesc de agitatia legata de casa cea noua si dificultatile inerente care apar in timpul unei amenajari.

Lucrurile insa s-au rezolvat, in sensul ca David a scapat de raceala si de diaree, in plus i-a revenit si pofta de mancare, dupa multe luni de mese cu mofturi. Totusi, toata situatia asta “bolnavicioasa” mi-a dat de gandit asupra starii mele de calm. Sau mai bine zis asupra gestionarii starii mele de agitatie in situatii de stres. Am remarcat ca ma enervez prea usor, ca linistea mea dispare prea repede, ca uit instant de rabdare, atat de necesara in relatia cu David, mai ales in momente de acest gen. Si fara rabdare in relatia cu un copil mic, e grav, pentru ca… adio cooperare, adio intelegere. Continue reading

Cand o sa ma fac mare…

In copilarie, mi se parea ca timpul trece mult prea greu si asteptam cu nerabdare sa treaca zilele mai repede. Imi amintesc ca intotdeauna asteptam ceva: ziua de nastere, vacanta, inceperea scolii, o sarbatoare anume. Si cand momentele respective veneau, parca nu ma mai bucuram atat de tare, parca o parte din bucurie se consumase in toata asteptarea aceea. Obisnuiam ca toate dorintele si lucrurile frumoase sa le plasez in viitor, asteptand… Credeam ca tot ceea ce urma sa vina are sa fie mult mai bun, mult mai frumos.  “Cand o sa ma fac mare” promitea ca le indeplineste pe toate. Continue reading