Vine un timp, la care visezi de când puiul tău e mic cât un pepenaș copt, când copilul te ia de mână și îți spune că vrea să vă jucați împreună. Se întâmplă cam pe la 2 ani zic eu din proprie experiență, când David chiar dacă nu știa să vorbească foarte bine, își făcea înțeleasă dorința: „Mami, matina în pacaie!”. Și mă conformam bucuroasă, că de la a ține toată ziua biberonul cu lapte călduț în gura lui mică și molfăicioasă, de-acum țineam mașini mici, că astea i-au plăcut lui cel mai mult. Nu mai vorbesc de faptul că nu mai trebuia să alerg maratoane zi după zi, prin parc, prin mall, prin casă. Ci stăteam unul lângă altul și construiam turnuri din piese lego, modelam plastilină, completam puzzle-uri, îngrijeam animăluțe de pluș bolnave și câte și mai câte.

Și de atunci, să știți că a mai trecut un timp, când copilul meu a ajuns să înțeleagă jocul aproape ca un om mare. Bănuiesc că ați văzut pe pagina noastră de facebook că lui David îi place să intre în jocuri, respectă pașii, înțelege regulile, ba chiar de curând a început să accepte și când pierde. Ei, acest moment când jucăm jocuri de societate e grozav, mai ales că ne putem juca toți 3. Continue reading →