De o vreme, de cand David nu mai e asa usor de “pacalit”, am inceput sa-l mint. Nu spun minciuni teribile din categoria “Daca nu esti cuminte vine politistul si te ia“. Nu, Doamne fereste. Sunt minciuni inofensive, spuse cu cele mai bune intentii de mama. Un fel de jumatati de adevaruri, care sa mai indulceasca putin situatia dificila in care ne aflam la un moment dat.

De exemplu, lui David ii place ciocolata. Neincadrandu-ma in categoria mamelor care nu dau copiilor ciocolata decat dupa ce-si fac buletinul, sau din Pasti in Craciun, obisnuiesc sa ii dau lui David o tableta o data, maxim de doua ori pe zi, in zilele in care cere. Pentru ca avem si zile in care nu cere absolut deloc, deci atunci nu sunt nevoita sa mint. Dar, in zilele in care mananca, nu vrea doar o data, vrea de cel putin 3 – 4 ori. Asa ca PAC apelez la o minciuna nevinovata ca sa-i potolesc pofta: “Imi pare rau, era ultima bucata!” sau “Nu mai avem dar il rugam pe tati sa cumpere si mananci diseara!” (seara cand vine tati deja a uitat) sau “Ce zici sa mancam un fruct magic care ne face dintii albi?” Continue reading →