Tag Archives: constructie casa

Locul unde copilul e rege

De cand s-a nascut David (si cativa ani buni inainte) acasa pentru noi inseamna 35 mp. Banuiesc ca stiti ce inseamna ca dimensiune? 🙂 Si in curand se vor face 3 ani de cand toti 3 locuim in acest spatiu… intim sa-i spun asa. Aici, David a spus pentru prima data mama si tata, aici a invatat sa manance si sa mearga in picioare, aici a invatat sa joace fotbal, aici s-a lovit cel mai rau, aici am facut prima omleta, primele clatite si primul brad de Craciun impreuna, aici a facut o multime de nazbatii. Aici a plans cel mai mult si aici a ras cel mai mult. Aici a primit cele mai multe dezmierdari si cea mai multa iubire. Locul acesta mic pentru noi, pentru el inseamna totul. Si nu iti dai seama, decat atunci cand pleci sau cand te pregatesti sa pleci. Continue reading

Advertisements

Casa noastra, work in process

In ultimele doua saptamani, am invatat cum n-am invatat pana acum la un loc despre constructii si am facut zeci de kilometri in interiorul magazinelor de profil, am lasat cartile si site-urile mele preferate deoparte si nu am citit nimic altceva decat specificatii tehnice de finisaje incat daca le-as aduna la un loc ar depasi cu siguranta filele unui roman.

Am invatat despre lucruri despre care nu auzisem niciodata, cuvinte imposibil de pronuntat pentru mine (polipropilena sau boiandrug de caramida), am aflat ce materiale se folosesc pentru a construi un perete, ce izolatie e mai buna pentru parchet, cand se da cu amorsa sau ce adeziv de interior e mai bun. M-am lovit de prejudecatile barbatilor cand o femeie singura intreaba despre materiale de constructii. Am intalnit consultanti in magazine de renume care vand produse fara sa stie un minim de informatii despre ele.  Am facut zeci de masuratori, de calcule si am pus un milion de intrebari. Am cumparat materiale de care nu auziseram niciodata in viata noastra, dar si lucruri la care ravneam din momentul in care am visat la o casa pe pamant. Totul pentru ca visul nostru sa se materializeze. Continue reading