David 4-5 ani

Vizita la muzeu: Muzeul Militar Național Ferdinand I

Văzându-l pe David cum crește, tind să cred că modul părinților de a fi le modelează felul de a fi al copiilor. Cel puțin la vârstă mică, până când încep să cunoască lumea exterioară, să experimenteze pe cont propriu situații, să învețe propriile lor lecții de viață, să-și construiască propriile lor realități, să vadă lucrurile din jur prin filtrul lor personal, ei cred în ceea ce cred părinții lor. Dacă lucrurile la care sunt expuși sunt pozitive, constructive, frumoase, ei vor fi asemeni lucrurilor pe care le văd la cei doi oameni #ceimaiimportanțidinlume. Dacă viața pe care o trăiesc este neliniștită, nesigură, critică, lipsită de afecțiune, nestimulantă pentru dezvoltarea lui, asemenea va fi și dezvoltarea lui. În loc să aibă parte de o creștere frumoasă, dreaptă, lină, va avea parte de un drum sinuos, greoi, încărcat cu temeri și critici, la fiecare pas.

Noi am observat că expunându-l pe David la o viață pozitivă, un mediu cald și cu iubire, la lucruri stimulante, de la jucării educative, cărți, activități, până la timpul mare de joacă petrecut cu el, zi de zi, îl îmbogățește. Orice moment pe care l-am petrecut explicându-i ceva l-am văzut mai târziu transpus într-o explicație oferită prin cuvintele lui. Continue reading →

Kitul de arheolog: un joc de stimulare a concentrării la copilul de grădiniță

Când David era mic, îmi doream cu disperare să se concentreze mai mult de câteva minute la o activitate. Mă simțeam prinsă parcă într-un perpetuum mobile, în care amigdala îi trimitea creierului meu semnale de teamă în mod repetitiv. Acum era lângă mine, într-o secundă era lângă priză, acum era așezat pe covor, în câteva secunde încerca să escaladeze scaunul. Și când nu făcea ceva, mă lua pe mine de mână și mă punea să fac, să iau, să-i dau, să construiesc ceva. 😖

Cu cât creștea, David manifesta din ce în ce mai mult interes pentru anumite activități și rămânea concentrat pentru mai mult timp. Normal că acest timp era încă redus, dar de la 2-4 minute la 1-2 ani, ajunsese ca la 3-4 ani să se concentreze 20 de minute, poate chiar mai mult. Ca o paranteză, drept să spun, în timp, observând alți copii, citind cărți de specialitate, am înțeles că temperamentul copilului își spune cuvântul. Este adevărat că există copii cu abilități motrice foarte bune, dar care nu manifestă interes pentru activitățile de lectură sau desenat, la fel cum există copii fascinați de jocurile de construcție cu cuburi sau piese lego, dar fără interes față de activitățile care presupun mișcare sau risc. Eu, la David, observasem interes pentru ambele, și pentru activități motrice grosiere, adică îi plăcea să joace fotbal (fie în casă, fie afară) sau să se dea pe tobogan în parc, dar și o plăcere în a participa la activități motrice fine, de coordonare mână-ochi, activități de grup (cum povesteam la un moment dat despre atelierul de explorare senzoarială la care am fost până să împlinească 2 ani) sau la jocurile pe care făceam împreună în casă. Continue reading →

Mami, emoțiile sunt bune?

Așa m-a întrebat David ieri, după ce l-am luat de la grădiniță. Întrebarea lui a venit în urma întrebării mele legată de faptul că un coleg de-al lui mi-a spus că David a plâns puțin. Nu știu motivul, nu l-am înțeles prea bine nici de la David, ceva legat de un cântec care l-a emoționat, însă chiar nu contează. Eu știu că David este un copil cu emoții multe și diferite, ca un geamantan plin cu comori adunate din diverse călătorii, care din când în când simt nevoia să iasă la aer.

În mașină, în drum spre bunici, i-am explicat de ce cred eu că emoțiile sunt bune, sau mai bine zis normale, indiferent de modul în care arată ele, că este vorba de frică sau bucurie, iubire sau furie. Și i-am spus că orice om are emoții, indiferent că este copil sau adult, pentru că asta ne arată că avem un creier care funcționează normal. Ce am face fără ele, l-am întrebat retoric pe David? Și l-am rugat atunci să se gândească ce-ar face dacă s-ar întâlni cu un leu.

A-i simți frică, nu-i așa David? Și ai fugi? Ceea ce este foarte normal, pentru că asta te va proteja să nu fii mâncat. Logic că nu acesta era exemplul cel mai bun pe care puteam să i-l ofer, dacă este să mă gândesc la faptul că în astfel de cazuri amigdala îi transmite creierului mesajul “luptă sau fugi” sau dacă ne gândim rațional comparând viteza unui leu cu a unui om, dar altul mai bun nu mi-a venit. Continue reading →

Prima vizită la muzeu: Grigore Antipa

David a învățat săptămâna trecută la grădiniță despre dinozauri. De la prima noastră excursie la Dino Park, Brașov, el s-a arătat foarte entuziasmat de uriașii ierbivori și carnivori. Are o carte pe care o răsfoiește din când în când și uneori mai urmărește filmulețe video pe youtube. Așa că, m-am gândit ca în acest weekend să mergem pentru prima dată la muzeu, să încercăm o nouă experiență și de ce nu să continuăm într-un alt fel îmbogățirea cunoștințelor.

Pentru că nu sunt foarte multe de povestit, ci mai mult de arătat, vă spun direct concluzia, ca apoi să menționez punctual impresiile noastre. Lui David i-a plăcut foarte mult la muzeul Antipa, dar s-a așteptat să vadă mai mulți dinozauri. Cu liniuță și de la capăt, acestea sunt impresiile noastre sincere legate de vizita la muzeul Grigore Antipa, 16 februarie 2019:

Ce ne-a plăcut: Continue reading →

Primul semestru de grădiniță

David a terminat primul semestru de grădiniță! URAAA! Acum este în vacanță și recunosc că îmi pare rău că nu am reușit să scriu mai mult despre experiența lui, deși mi-ar fi plăcut. Pot să spun că a fost mult mai bine decât mă așteptam. Adică, s-a acomodat cum scrie la carte, 2 săptămâni de plâns, care mi s-au părut cumplite, pentru că nu știi niciodată ce te așteaptă mâine, nu știi niciodată dacă al tău copil este sau nu pregătit pentru acest pas, dacă greșești sau ai greșit undeva în educarea lui, nu știi cum să procedezi. Ești invadat de emoții care pur și simplu nu te lasă să gândești obiectiv.

Emoțiile pe care le-am putut simți când David a intrat pentru prima dată la grădiniță au fost atât de mari și de puternice încât m-am mirat cum de am reușit să le țin ascunse în piept. De multe ori, când sunt supusă stresului ajung să plâng, e modul meu de a mă descărca iar David cred că-mi seamănă perfect la acest capitol. 😳 Așa că eu mă așteptam ca el să plângă. Și a plâns. Pe de altă parte, nu am putut să nu mă gândesc la faptul că pentru el e o schimbare majoră, de la a fi acasă, în zona lui de confort, unde mami sau tati îi răspund la orice nevoie, îl ajută și supraveghează, merge într-un loc nou, cu oameni necunoscuți, unde trebuie să învețe să se descurce singur. Și chiar dacă era vorba de copii, de vârsta lui, tot străini îi erau. Și am încercat pe cât posibil să-i explic că e normal să îi fie teamă, este normal să fie supărat că nu mai stă acasă cu mami sau tati, dar că este ceva nou, de care are nevoie pentru a crește. Am scris aici despre începerea grădiniței și ce am făcut atunci ca să-l acomodăm cît mai ușor. Continue reading →

Camera lui David la 4 ani, organizare și depozitare

Eu nu sunt mama organizării și a ordinii excesive. Sunt doar mama lui David, un băiețel vesel de exact 4 ani. ☺️ Adică, îmi place să văd lucrurile frumos aranjate ca într-o vitrină de magazin, dar știu că nu pot să fac acest lucru zi de zi. Pur și simplu, atenția mea este îndreptată către alte aspecte, mai valoroase după părerea mea. Ca să mă înțelegeți, timpul în care stau cu o carte în mână este mai mare decât acela în care stau cu cârpa de praf sau aspiratorul.

Dar, recunosc că îmi place să știu că lucrurile au un loc al lor. Adică așa cum paharele au dulapul lor, pungile au sertarul lor, prosoapele la fel, la fel am procedat și cu jucăriile lui David. De când s-a născut și locuiam într-o garsonieră, i-am cumpărat cutii de depozitare a jucăriilor (sunt exact cele 2 colorate pe care le veți vedea mai jos și cele negre din dulapul de expunere) Și am încercat să-i fac și acolo un colț al lui. Cu timpul, adunând din ce în ce mai multe jucării mi-a fost destul de greu să le mai avem într-un loc, dar încercam să le ținem cât de cât organizate. Drept urmare, el în proporție de 99% dintre jucării și cărți le-a avut și le are intacte, inclusiv jocurile cu piese mici, tip lego sau puzzle. O parte dintre ele, cele de bebeluși, au fost oferite. Continue reading →

4 ani cu David ❤️❤️❤️❤️

Piesă cu piesă, ca într-un lego infinit adunăm clipe de fericire alături de David. Zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună și an după an, construcția noastră prinde formă, se înalță spre cer devenind mai frumoasă, mai puternică, mai rezistentă. Astăzi se fac 4 ani. 4 ani, de când umăr lângă umăr, construim încet și sigur un om, o ființă care ne-a legat într-un univers doar al nostru, intim și cald ca un soare de primăvară. Îl hrănim zi de zi cu tot ce avem mai bun, îl ajutăm să adune experiențe frumoase, cunoștințe, emoții și sentimente care să-l formeze în omul de care lumea în care a poposit are nevoie. Pentru că ceea ce el ne oferă e infinit mai prețios.

Oare o să-i placă darul pe care i l-am cumpărat? #așteptare

Ce simte atunci când e trist? #asvreasatepunintrunglobdesticla

Ce-a vrut să spună atunci când mi-a aruncat privirea aceea? #imiparerau

Oare știe cât de mult îl iubim? #tothemoonandback

De ce sunt atât de bucuroasă de fiecare dată când îl văd cum se trezește? #foreverinlove

Există oare o iubire mai puternică decât ceea ce simțim când îl vedem fericit? #neconditionat 

Câtă frică poate încăpea în inima unui părinte? #nuasvreasamaisimtniciodata

De ce simt că plutesc de câte or zâmbește? #zambetullui

De ce nu ne deranjează când cedăm pentru el? #iubireanuesacrificiu

A înțeles ce am vrut să-i spun? #nuvreausateranesc

Oare știe că îi dorim doar binele? #nutrebuiesademonstrezinimicnimanui  Continue reading →

1 2
Website Built with WordPress.com.