Odată ce devii părinte, alegerile tale devin mai conștiente ca oricând. Sau cel puțin așa am observat eu la mine. Atunci când aleg o pâine mă gândesc dacă e proaspătă și e făcută din făină bună. Atunci când aleg o hăinuță mă uit la material să nu-i zgârie pielea, la elasticul de la brâu să nu-i strângă burtica. Atunci când aleg o jucărie mă uit uitam să nu aibă colțuri ascuțite și piese mici pe care să nu le înghită. Atunci când aleg am ales o casă ne-am uitat dacă este solidă și dacă are o curte în care David să alerge în aer liber, curat. Atunci când am ales o mașină am verificat testele de siguranță și am optat pentru un model mai „blând” cu mediul înconjurător.
Alegerile noastre s-au schimbat odată cu venirea lui pe lume. Am început să privim lumea din altă perspectivă, suntem mai tentați să respectăm natura, apa și aerul pe care îl respirăm. Respectăm întotdeauna regulile de circulație. Ok, să nu spun chiar întotdeauna, însă atunci când nu o facem acelea sunt excepții extrem de rare. Nu aruncăm niciodată gunoiul în natură. Ne preocupă mai mult mediul înconjurător. Suntem mai atenți la lucruri cu care știm că David va intra în contact pe termen lung, pentru că ne gândim la viitorul lui. Iar ceea ce facem vine instinctiv din nevoia de a proteja.
Acum două săptămâni când David ne-a întrebat ce înseamnă „să mergi la vot”, auzindu-ne vorbim despre secția de votare la care vom merge, m-a surprins enorm răspunsul lui după ce eu încercasem să-i explic ce înseamnă a vota. Senin, mi-a răspuns „Am înțeles mami, votul protejează!”. Votul protejează… mi-a răsunat în minte. Un copil de aproape 5 ani a înțeles esența acțiunii de a vota. Să trăiești într-o țară democratică, unde ai drepturi și obligații, la fel ca într-o familie, înseamnă să poți face alegeri libere, înseamnă să fii liber să alegi oamenii care să te conducă, înseamnă să faci alegeri care să te protejeze, așa cum fac părinții cu puii lor.
Dar, oare toți părinții își protejează copiii? Toți părinții stau lângă patul lor să le scadă febra când sunt bolnavi, toți părinții se luptă cu monștrii de sub pat din nopțile cu vise urâte, toți părinții se gândesc cât de proaspete sunt alimentele pe care copiii lor le mănâncă, toți părinții se gândesc cât de sigure sunt medicamentelor pe care sunt nevoiți să i le dea, la cât de curat e aerul pe care îl respiră, la cât de sigură e apa pe care o beau sau cât de morali sunt oamenii care le sunt ghizi în viață? Oare toți părinții se gândesc să-i respecte mai întâi ei pe copii, înainte să le ceară să fie respectați? Normal că nu și nu trebuie decât să ne uităm în jur ca să vedem asta.
Exact acest lucru se întâmplă cu oamenii care ne conduc. Unii aleg să respecte și să protejeze pământul, munții, pădurile, animalele, păsările, aerul și oamenii. Alții sunt egoiști, egocentrici, se gândesc la binele lor individul, și se protejează doar pe ei. Pentru că de respectat, nu cred că respectă pe nimeni, nici măcar pe ei.
Nu știu dacă ați înțeles exact ce am încercat eu să explic mai sus. Alegerile nu sunt ușoare! Alegerile nu sunt perfecte! Întotdeauna te vei întreba dacă ai procedat bine într-o anumită situație. Dar, eu îmi doresc să fac întotdeauna alegeri conștiente! Alegeri îndreptate spre binele nostru comun. Ceea ce vă doresc și vouă!
A fi conștient de ceea ce se întâmplă în jurul tău, de faptul că orice gest al tău influențează enorm, nu înseamnă să descifrezi codurile vieții sau să înțelegi secretele acidului dezoxiribonucleic. Ci înseamnă a fi conștient de ceea ce se întâmplă în jurul tău, conștient de oamenii care sunt în jur, conștient de ceea ce simți în anumite situații și de modul în care îți trăiești viața.