Lăsați copiii să întrebe DE CE?


De ce se face întuneric? De ce trebuie să dormim? De unde vine luna? De ce sunt stele pe cer? Unde se duc oamenii după ce mor? Ce înseamnă a muri? Dar, vântul are mâini? Cum merge mașina?

Odată ce David a început să vorbească am primit zilnic o mie-ș-una de de ce-uri, cum-uri, când-uri, unde-uri? La fiecare i-am răspuns cum am știut eu mai bine, am căutat  după informații sau pur și simplu i-am spus că nu știu. Copilul se naște curios și însetat după cunoaștere. Nu întâmplător Maria Montessori care și-a dedicat ani întregi de cercetare în psihologia infantilă l-a numit explorator. Pentru că asta face imediat după ce deschide bine ochii, își întinde mâinile după sânul mamei, după brațele ei, își întinde mâinile să prindă obiectele din aproprierea lui, se îndreaptă către lucrurile din jurul lui. Vrea să le vadă mai bine, să le pipăie, să le guste, să le desfacă, să le cunoască. Singurul care nu face acest lucru este copilul bolnav, din păcate.

Noi, părinții, suntem cei care le ”îngropăm” această curiozitate nativă. Noi suntem cei care le răspundem sec, care le impunem limite din propria noastră neștiință, nepăsare, frică. Același lucru se întâmplă mai târziu cu profesorul, cu medicul, cu omul legii, cu politicianul pe care i-am ales. Ei refuză să răspundă la întrebări firești, iar noi nu avem curajul să le cerem să răspundă pentru că nu am fost învățați sau și mai rău nu ni s-a permis să depășim o limită a ”bunului simț”.

Cu ceva timp în urmă, am fost profund surprinsă, să aud o mamă care îi spunea prietenei ei, venite împreună cu o fetiță de 6-7 ani, la microrezervația din Constanța „Iar trebuie să-i citesc tot parcul”. Fetița îi adresase întrebarea imediat ce se apropiase de cușcă: ”Mami, cum se numește papagalul albastru?”. Pe mine una m-a lăsat perplexă.

Cum poți oare să nu te bucuri că ai un copil dornic de cunoaștere, un copil pasionat, atent, inteligent?! Cum poate să te deranjeze să citești două rânduri, că doar acesta e motivul venirii la o grădină zoologică, să vezi animale și să afli lucruri interesante despre ele!? Cum a-i putea să-ți ajuți copilul mai bine decât să fii lângă el, să-l pregătești pentru ce va fi!?

Ok, lăsând laoparte situația aceasta, bineînțeles că nu trebuie să ne transformăm în automate de răspunsuri la fiecare întrebare a copilului, că trebuie să stăm cu google-ul deschis ca să răspundem fiecărei curiozități crețe, că trebuie să stăm cu Da-ul în gură ca să-i răspundem pozitiv fiecărei cereri venite din partea micului curios. Am mai scris și cu altă ocazie și au scris alții mult mai bine decât mine, copiii au nevoie de limite. Dar, limite realiste, adaptate vârstei lor, nivelului de înțelegere, și foarte ferme atunci când le pun sănătatea sau chiar viața în pericol. În rest, libertatea la cunoaștere trebuie să fie neîngrădită, susținută, valorificată! Pentru că acest lucru va porni ”motorașul” din creier care se numește GÂNDIRE.

Apropo de gândit, gândire și gânduri, vă las și un citat pe care l-am citit recent și care recunosc că m-a amuzat: ”Majoritatea oamenilor nu gândesc niciodată, iar cei care gândesc nu devin niciodată o majoritate. Hotărăște-te de care parte vrei să fii!” 😏

Eu recunosc că mă încadrez în categoria celor puțin obsedați, care răspund fiecărei întrebări și încerc să găsesc un răspuns adecvat înțelegerii lui David. Ok, nu trebuie să faceți ca mine, însă nu le tăiați aripile cunoașterii de la vârste mici, nu le mai vindeți minciuni din dorința de a le închide gura și de a vă lăsa în pace, mai bine le spuneți sincer că nu știți!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: