De ce aleg să văd partea plină a paharului sau luminița de la capătul tunelului


Pe cuvânt că nu trebuie să fiți de acord cu ceea ce voi scrie acum. Sincer, nici nu mi-ar plăcea să gândim toți la fel, să avem aceleași opinii, gusturi și preferințe, vă dați seama cum ar fi? Dumnezeule, cum ar fi să ne placă aceeași rochie sau același model de mașină, aceeași carte, aceeași floare sau același fel de mâncare? Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar arăta lumea noastră. E minunat că suntem diferiți, că gândim diferit, că vrem lucruri diferite, atâta vreme cât acest lucru nu implică să ne călcăm în picioare unii altora preferințele. 

Ceea ce m-a făcut pe mine să scriu pe acest subiect este faptul că adesea văd pe facebook postări negative pline de victimizare, de ură și dispreț. Știu că rezonăm mai bine la “trist”, că ne simțim mai bine în propria piele dacă cel de lângă noi e mai jos decât noi,  dacă i s-a întâmplat un lucru trist la fel ca și nouă, dacă știm că nu suntem singurii din această lume care suferim.

Nu mă înțelegeți greșit, înțeleg pe propria piele ca viață alege uneori să ne surprindă în cel mai neplăcut mod posibil, să ne pună la colț pe coji de nucă sau să ne dea o lecție s-o ținem minte câte zile vom avea, chiar cred că putem învăța din lecțiile dure ale altora, dar observ că anumite persoane au un anumit tipar către victimizare, un program de tristețe și nefericire, pe care îl tot rulează la nesfârșit. Dacă afară plouă, de ce plouă? Dacă afară e soare, de ce e soare? Logic că lucrurile spuse sunt mai mult decât atât, dar ați înțeles ideea.

Nu spun că nu am și eu momentele mele de tristețe. Ohoo. Am zile în care mă simt pierdută în cazanul cu tristețe. Și mai mult decât atât am depistat la mine un fel de tipar de nefericire, atunci când vine un eveniment, o situație care mă scoate din zona de confort. Mă analizez, încerc să caut să văd de unde vine starea de frică, panică, ba chiar depresie, pe care o resimt când se apropie acel ceva. Bănuiesc că e vorba de o lipsă de încredere în mine, de așteptări nerealiste, de o dorință de a reuși așa cum îmi închipui eu că trebuie, de frică de eșec (Ce vor spune ceilalți dacă…?), de frica de succes (Nu, nu mă voi descurca în acea situație, mă depășește).

Dar, mi-am făcut un soi de program zilnic de fericire, așa cum scriam acum ceva vreme, acela de a vedea în fiecare zi aspecte frumoase ale vieții. Pe principiul legii atracției, (în cazul în care ați citit știți despre ce vorbesc, în caz că nu puteți da niște căutări pe google) încerc să gândesc pozitiv pentru a atrage lucrurile frumoase în viața mea.

Normal că nu se întâmplă mereu așa cum îmi doresc, cum se întâmplă ca de altfel și în relația cu copilul, cu soțul, cu mama, cu colegul, cu vecinul, uneori e zi cu soare, alteori cu tunete și fulgere de răsună până hăt departe, uneori ofer o floare și primesc la schimb o față tristă, alteori primesc o floare dar ofer la schimb un Meah. Ideea este că încerc zi de zi să văd partea frumoasă a lucrurilor care mi se întâmplă. Pentru că eu cred că unii dintre noi, dacă nu majoritatea, subestimăm prea mult impactul schimbărilor mici. Dacă m-am jucat 30 de minute cu copilul nu e ok, trebuia să ne jucăm minimum 1 oră,  dacă am slăbit un kilogram e o tragedie, trebuia să slăbesc minimum 4, dacă m-am trezit la 7 și jumătate e foarte rău, la 7 fix trebuia să fiu în picioare, dacă am alergat 1 kilometru…nu nu, nu e deloc ok trebuia să alerg 10. Și lista asta de nemulțumire continuă.

Dar, dacă am schimba programul de nemulțumire cu unul de mulțumire? Am citit azi doar 3 pagini din carte deși îmi propusesem să citesc 10, este minunat puteam să nu citesci niciuna! M-am jucat 30 de minute cu copilul, e foarte bine pentru că puteam să ajung acasă când el deja a adormit! Am alergat 1 kilometru, perfect sunt mulțumită pentru că aș fi putut să nu alerg deloc din cauza unei dureri la picior… și așa mai departe. Pentru că fiecare mică izbândă este mai bună decât nimic.

Pentru a produce, cu adevărat, o schimbare în viața noastră, cred că trebuie să schimbăm câteva lucruri în interiorul nostru și mai apoi în mediul în care trăim. Viața este frumoasă dacă noi alegem să o facem frumoasă, începând de la lucruri mici, pregătind terenul pentru cele mari.

Ce spui, accepți să ne schimbăm împreună?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: