Mami, emoțiile sunt bune?


Așa m-a întrebat David ieri, după ce l-am luat de la grădiniță. Întrebarea lui a venit în urma întrebării mele legată de faptul că un coleg de-al lui mi-a spus că David a plâns puțin. Nu știu motivul, nu l-am înțeles prea bine nici de la David, ceva legat de un cântec care l-a emoționat, însă chiar nu contează. Eu știu că David este un copil cu emoții multe și diferite, ca un geamantan plin cu comori adunate din diverse călătorii, care din când în când simt nevoia să iasă la aer.

În mașină, în drum spre bunici, i-am explicat de ce cred eu că emoțiile sunt bune, sau mai bine zis normale, indiferent de modul în care arată ele, că este vorba de frică sau bucurie, iubire sau furie. Și i-am spus că orice om are emoții, indiferent că este copil sau adult, pentru că asta ne arată că avem un creier care funcționează normal. Ce am face fără ele, l-am întrebat retoric pe David? Și l-am rugat atunci să se gândească ce-ar face dacă s-ar întâlni cu un leu.

A-i simți frică, nu-i așa David? Și ai fugi? Ceea ce este foarte normal, pentru că asta te va proteja să nu fii mâncat. Logic că nu acesta era exemplul cel mai bun pe care puteam să i-l ofer, dacă este să mă gândesc la faptul că în astfel de cazuri amigdala îi transmite creierului mesajul “luptă sau fugi” sau dacă ne gândim rațional comparând viteza unui leu cu a unui om, dar altul mai bun nu mi-a venit.

M-a ascultat liniștit în mașină cum i-am explicat că indiferent de modul în care noi ne manifestăm, emoțiile noastre sunt firești, normale. I-am spus și că așa cum simțim bucurie și iubire față de un lucru care ne place, la fel simțim neplăcere sau furie față de alt lucru care nu ne place. Unii dintre noi ne emoționăm mai ușor, alții mai greu. Pe unii dintre noi îi emoționează un cântec, în timp ce alții lăcrimează la un film de dragoste. Unii dintre noi se înfurie dacă văd o nedreptate, alții rămân impasibili și trec mai departe.

Într-adevăr, convențiile sociale spun că trebuie să ne limităm excesele de furie sau plânsul. Dar, am ținut să-i repet că asta nu înseamnă că este ceva greșit cu noi. În sufletul nostru se găsesc și sentimente frumoase și mai puțin frumoase. Ele se află în interiorul nostru, ca într-un tub imens, și din când în când ies la suprafață. Așa suntem genetic creați, să iubim și să urâm, să fim veseli și triști. Acesta este modul nostru de a fi care ne permite să supraviețuim.

Întâmplător sau nu, chiar în acest moment citesc o carte care se numește Proiectul Rosie. Personajul principal, Don, un bărbat de 39 de ani, suferă de sindromul Asperger. Nu știu dacă știți, sindromul Asperger face parte din spectrul autism și se caracterizează prin dificultăți în interacțiunile sociale, îndeosebi în a simți și manifesta emoțiile. Atunci când este întrebat de Rosie, care a fost cea mai frumoasă zi din viața lui, Don răspunde “Când am fost pentru prima dată la Muzeul de Istorie Naturală.” La fel spune și despre a doua zi cea mai frumoasă din viața lui, cât și despre a treia…

Lăsând la o parte acest exemplu, al unui om care nu simte emoțiile deloc, (încă nu am terminat cartea, dar o să vă povestesc despre ea),  e important să fim atenți la ceea ce simțim. Să acceptăm ceea ce simțim, să încercăm să înțelegem ce se intâmplă cu noi în anumite situații, să ne cunoaștem. Cred până la urmă că emoțiile nu sunt nici bune, nici rele. Ele există și avem nevoie de ele. Trebuie să le acceptăm ca făcând parte din noi. Pentru că, vedeți voi, dacă un copil râde cu gura până la urechi e privit ca un semn bun, însă dacă plânge cu patos, ne face să ne punem semne de întrebare, dacă nu cumva greșim  noi ca părinți pe undeva sau o fi copilul greșit?!

Așa că nu-mi rămâne decât să vă întreb, cum ar arăta lumea aceasta fără emoțiile noastre?!

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: