Știu că sunt persoane care nu serbează Valentine’s Days din simplul motiv că, spun ei, nu au nevoie de o zi în care să celebreze iubirea, că e o găselniță de marketing, o invenție scornită să te facă să scoți bani din buzunar. Habar nu am dacă e bine sau rău ce zic. Cred că într-adevăr dacă nu simți să “cânți” la unison imnul iubirii nu trebuie să o faci, indiferent care îți este motivul, fără să fie nevoie să te justifici în vreun fel. Pe de altă parte, cred totuși că e minunat să împarți cu oameni de pe tot pământul aceeași energie comună, o energie frumoasă, cea mai frumoasă și mai puternică din univers.
Doar că, trebuie să recunoaștem, Ziua Îndrăgostiților nu o putem serba la fel la 16 ani, la 20 , la 30 sau după 60 de ani. Pentru că lucrurile se schimbă în timp, apar copiii, ai un alt fel de mod de a vedea viața, iar îndrăgosteala aceea adolescentină se schimbă, se transformă într-o iubire mai matură. Iar cei care sunt într-o relație de mai mulți ani, o relație de cuplu în care încă se iubesc și nu stau împreună “de dragul copiilor“, știu că relația de iubire e mai complexă, mai împlinitoare, odată cu trecerea timpului, decât un foc de paie care se stinge la prima pală de vânt. Iar, lucrurile acestea legate de iubire nu mai pot fi programate ca mersul la coafor, Știi dragule, pe 14 februarie mi-am propus să te iubesc mai mult .
Eu, de exemplu, am descoperit la mine, că zilele acestea oficiale mă stresează. Că este Revelionul, ziua mea de naștere, Valentine’s Day sau orice altă sărbătoare, mă fac să devin încordată, neautentică, stresată cu lucrurile nu vor ieși așa cum îmi doresc. Și mă apucă panica. Și normal că lucrurile nu vor merge întotdeauna așa cum îmi planific, pe de-o parte pentru că atrag ceea ce transmit, pe de altă parte că așa este în firea lucrurilor. Așa s-a întâmplat și la petrecerea (petrecerile 🤗) lui David când torturile au fost mai mici decât cerusem, au avut alte forme, când chiuveta de la bucătărie s-a înfundat exact în dimineața când trebuie să spăl cam 5 salate pentru petrecere, când pinnata cu bomboane pe care o luasem să tragă toți copiii s-a rupt de la prima încercare și singurul care a apucat să tragă a fost David.
Uite așa am ajuns să descopăr că îmi plac mai mult momentele nestudiate, spontane, simple. Îmi plac mai mult zilele cu iubire care vin din lucruri firești, în momente când poate te aștepți cel mai puțin. O floare pe care o primesc fără nicio ocazie, o îmbrățișare care vine într-un moment în care am cel mai mult nevoie, un compliment sincer fără niciun motiv, zilele acelea în care îl văd pe David împlinit și vesel.
La tine, cum arată zilele de iubire?