Dacă până de curând vă povesteam despre cărțile care mi-au plăcut, acum vreau să vă împărtășesc gândurile mele despre cărțile care m-au învățat. Pentru că atunci când o carte îți place, înseamnă că fie emite niște idei care sunt în acord cu ceea ce gândești hrănindu-ți de fapt egoul, fie pur și simplu nu te solicită, nu te provoacă să îți pui întrebări legate de existența noastră pe acest pământ, despre credințele noastre, valorile noastre.

Atunci când o carte te învață, înseamnă că sapă efectiv în tine, că te pătrunde în colțurile cele mai adânci ale minții, că scoate la iveală frici, neputințe, dureri sau probleme nerezolvate, că te provoacă să găsești alte trasee mentale decât cele stabilite inițial la școală, de familie, de societatea în care trăim.

Eu sunt bucuroasă că am citit ceva cărți anul trecut, cărți care mi-au plăcut, cărți care m-au învățat și mai ales m-au hrănit din punct de vedere emoțional. Vi le spun imediat, în speranța că o să vă inspire și pe voi dacă aveți nevoie de o nouă provocare de lectură pentru acest an. În cazul în care le-ați citit tare mult mi-ar plăcea să-mi lăsați un gând despre ele și mai mult să-mi dați idei de noi cărți pe care să mi le pun pe lista din acest an. Ordinea în care scriu despre ele este strict aleatorie:

Nu o să mai menționez aceste 9 cărți care mi-au răscolit sufletul, am scris deja despre ele. 

 1. Măștile fricii – Camelia Cavadia

O carte tristă, răscolitoare, despre cum traumele din copilărie ajung să ne domine viața chiar și adulți fiind, ajung să o conducă din umbră, despre cum copilul își dorește să-și vadă tatăl mort pentru a nu mai îndura bătăile crunte, neștiind în ce direcție o va lua soarta, dar condiderând orice mai bun decât a trăi zilnic cu frică. Este o poveste extrem de dură a unei familii mutilată sufletește de violențele unui tată agresiv și a unei mame parcă înghețate în trecut.

Mi-e frică de când mă știu. Mi-e frică de tot și de toate și mi-e frică să recunosc asta în gura mare. Dacă aș face-o ar însemna că este adevărat. Și ar mai însemna că ea a învins.

2. Sînt o babă comunistă! – Dan Lungu

Amuzantă, așa aș descrie această lectură, chiar am râs de multe ori citind această carte. Este o bună povestire despre comunism care m-a făcut să înțeleg cum gândeau pe atunci și cum gândesc în prezent anumiți oameni care spun că regretă timpurile dinainte de 89. Mi-a plăcut una dintre glumele care se spuneau despre Ceaușescu 😆

Cică într-o zi bre omule, Cel mai iubit fiu al poprului se plictisea de moarte. Era sătul pînă peste cap de ședințe, era scîrbit de-atîta șeptic, de vizite de lucru n-avea niciun chef… Iar de plecat în străinătate nu prea-i mai ardea, că mereu îl tîrau gazdele prin muzee sau pe la monumentele eroilor, îi dădeau sa mănînce melci, caracatițe și alte scîrboșenii sau îl duceau la operă, ca în Italia, unde niște tovarășe solide, în loc să pună mîna să faco o treabă gospodărească, țipau cît le țineau bojocii, să-i spargă lui timpanele. Unde mai pui că trebuia să vorbească în străineză și îl dureau mîinile de la atîta conversație. Iar după rușinea pe care o pățise în Spania, chiar că o vreme nu mai voia să aibă de-a face cu încrezuții de occidentali. Mai degrabă în Africa se simțea mai bine, măcar dansurile ale ale lor semănau cu călușarii noștri, iar nucile de cocos păreau un fel de dovleci care cresc în copaci. Ce mai, acolo se simțea ca acasă! De fapt, în toată tărășenia cu Spania, Bobu fusese de vină, cu mintea lui strălucitoare ca un bec ars, că el dăduse nefericita idee. Adică să-și noteze replica pe dosul cravatei, ca în cazul în care o uită, să o aibă la îndemînă. Așa că s-a dus în Spania fără nicio scamă, sigur pe el. A coborît din avion și, la un moment dat, garda l-a salutat:

-Buenos dias, presidente!

-Buenos dias… (întoarce cravata)… poliester!

3. Sindromul “cesăfac”. Cum să-ți alegi calea în lume în funcție de darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu – Savastie Bastovoi

M-am simțiti de multe ori prinsă în acest carusel al întrebărilor despre ce să fac? Ce vreau să fac? Ce mi-ar plăcea să fac? Am primit un răspuns citind această carte, într-un moment în care aveam nevoie de el.

Diferențele dintre oameni sînt în ordinea creației lui Dumnezeu. Diferențele deschid jocul infinit al armoniei universale, făcînd posibile comunicarea și creația în marea taină a iubirii veșnice. Diferențele dintre mulțimea de persoane nu sînt de ordin calitativ, ci de lucrare, așa încât singurul neajuns care poate fi atribuit unui om este acela de a nu-și îndeplini rostul în funcție de darurile sale, care sînt prezente în mod obligatoriu, în măsura în care ele pot sluji armonia universală, atît cea socială, cît și cea cosmică.

Avînd spuse toate acestea, sper că nu mai încape îndoială că oamenii sunt diferiți și că darurile pe care le primesc de la Dumnezeu se dau în fucnție de aceste diferențe sau “puteri” ale fiecăruia!

4. Trei Etaje – Eshkol Nevo

3 vecini, cu 3 povești de viață aparent diferite, fiecare încercând să-și găsească un sens, să se elibereze de griji, să facă față vieții. Deși nu este o carte de parenting, viața de părinte și relația cu copiii este cea care îi conduce pe toți din umbră. Autorul surprinde excepțional animozitățile și compromisurile din viața de familie, nevoile personale care intră în conflict cu responsabilitatea față de copii, cu secretele și neîmplinirile care există în fiecare dintre noi. Am scris despre această carte mai pe larg aici.

5. Ceea ce datorăm – Golnaz Hashemzadeh Bonde

O rafală de gânduri furioase pe care mintea unei femei diagnosticate cu cancer în fază terminală le împrăștie în jurul ei fără nicio intenție de a proteja, pe nimeni, nici măcar propria fiica. În singurătatea autoimpusă, Nahid, rememorează întâmplări dure ale vieții ei (pierderea surorii, bătăile îndurate din pricina soțului violent) fără însă vreun moment în care să simți că devine sentimentală, că are nevoie de ajutor, de compătimire.

Oare e posibil să consumi viața mai repede dacă trăiești mai mult? Mereu mi s-a spus că am un râs zgomotos. Cum ar fi ca fiecare râs, fiecare râs zgomotos să-mi fi tăiat o zi din viață? Credeți că am câștigat mai mult decât am pierdut? Dar tu? Crezi c-ai pierdut mai mult decât ai câștigat? Crezi că pierderea ta e mai mare decât câștigul meu?

6. Cartea vieților mele – Aleksander Hemon

Într-un limbaj extrem de simplu și obiectiv, Aleksander Hemon povestește experiențe din copilărie până la maturitate, întâmplări care l-au condus din umbră, care l-au marcat (cum a încercat să-și omoare sora bebeluș când avea 4 ani și jumătate, revolta din tinerețe împotriva regimului politic din Sarajevo, refugierea familiei în SUA, moartea fetiței sale). Ai permanent impresia că este lângă tine și că îți povestește toate aceste lucruri la o cafea, fără înflorituri literare sau metafore pompoase, realmente ca într-o discuție între prieteni vechi.

7. Plânsul lui Nietzsche – Yrvin Y Yalom

Un dialog efervescent între un medic celebru (descoperirea psihanalizei) și un pacient ajuns în timp și mai celebru, cu multe idei filosofice expuse și dezbătute. Clar, nu este deloc o lectură ușoară dar, după părerea mea este extrem de profundă, este o carte pentru cei cărora le place să-și provoace mintea, cărora nu le plac cărările bătătorite, care înțeleg că nu trebuie să empatizezi musai cu personajaele ci trebuie mai degrabă să faci efortul de a le înțelege. Yrvin Yalom descrie angoasele omului de vârstă mijlocie aflat în căutarea sensului vieții, într-un mod complex dar palpitant.

Idealurile sunt în cultură, în aer. Le inspiri. Toți copiii printre care am crescut au inhalat aceleași idealuri. Toți voiam să ieșim din ghetou, să creștem în lume, să avem succese, bogăție, respectabilitate. Niciunul dintre noi n-a stat să aleagă deliberat idealurile – ele se aflau acolo, pur și simplu, consecințele naturale ale epocii, ale poporului meu, ale familiei mele.

Datoria noastră față de viață este să producem ceva mai bun, nu să reproducem ce este rău.

8. Culoarea sentimentelor – Kathryn Stockett

Am văzut acum mulți ani filmul și mi-a plăcut. Cartea însă, am adorat-o. O adevărată lecție despre cum să lupți pentru idealul tău, despre discriminare, bazată pe problemelor negrilor din America anilor 1960. Cartea este scrisă cu atât de mult umor, cu formulări atât de naturale și originale, cu sensibilitate și profunzime încât te captivează, în ciuda numărului mare de pagini 512 😉

Cred c-atunci am înțeles și ce-i rusinea, și ce culoare are. Rușinea nu-i neagră, ca țărâna, cum am crezut io dintotdeauna. Rușinea-i de culoarea uniformei albe, nou-nouțe, pen’ care mama a călcat o noapte s-o plătească. Fără nici o pată pe ea.

9. Eleganța ariciului – Muriel Barbery

Una dintre cărțile care a lăsat și va lăsa cu siguranță o urmă în mine este Eleganța ariciului. O carte care poate părea greoaie la început, scrisă în cuvinte deloc ușoare, ba de multe ori te face să faci apel la dicționar, dar care are o poveste care te pune pe gânduri. Suntem plini de prejudecăți, judecăm oamenii după aparențe, suntem chinuiți de clișee, condamnăm ceea ce este diferit de noi. Povestea celor două personaje principale, Renée Michel, portăreasă într-o clădire de bogătași și Paloma Josse, o elevă locatară în aceeași clădire, într-un mod comun inadaptate în lumea în care trăiesc, este scrisă într-un mod ironic, crud uneori.

Celor bogați li se pare că oamenii mărunți – poate că viața lor este rarefiată, lipsită de oxigenul banilor și al abilităților de a-și face relații – resimt emoțiile omenești cu mai puțină intensitate și cu o mai mare indiferență. Dat fiind că eram portari, părea de necontestat că viața pentru noi era un lucru de la sine înțeles, în vreme ce pentru avuți ea ar fi îmbrăcat veșmintele nedreptății și ale dramei. Moartea unui portar era doar o ciobitură în viața de zi cu zi, o certitudine biologică neasociată cu vreo tragedie.

10. Trei săptămâni în Himalaya – Marius Chivu

Ca o călătorie. Așa aș descrie această carte cu care am urcat pe “streașina lumii”, cum însuși autorul descrie. O carte care te face să privești călătoriile din cu totul altă perspectivă decât aceea de a pune fotografiile pe rețelele sociale pentru a le putea admira prietenii. Iar pozele extrem de clare și de calitate, sunt foarte faine! 👍

Sunt foarte relaxat fără Internet, fără mobil, fără televizor și mp3 player, căci acesta mi se pare a fi cu adevărat spiritul călătoriei: să pleci fără device-uri de (pe)trecut timpul și să te bucuri la maximum de plăcerea de a hoinări rupt de propriul context cultural, și, mai ales, de tirania de a fi mereu disponibil, reperabil, comunicativ & comunicabil.

11. Mecanica Inimii – Mathias Malzieu

Edinbourg,1974, micul Jack se naște în “ziua cea mai friguroasă din lume” cu o inimă înghețată. Bătrâna “vrăjitoare” care l-a adus pe lume, Dr. Madeleine, îi “fixează” pe inimă un ceasornic pentru a o putea face să bată într-un ritm normal. Este o carte frumoasă ca o metaforă, scrisă într-un mod atât de inocent și de copilăresc, pe care pur și simplu nu-ți vine să o lași din mână. Este povestea unui băiat care se îndrăgosteste și a unei mame (chiar dacă nu este cea care i-a dat naștere) care-l crește încercând să-l protejeze de această suferință ce vine la pachet cu iubirea. Este oare posibil? 🤗

Habar nu am că m-am învelit în carapacea viselor de când eram mic și de atunci s-a îngroșat. Sunt cea mai rezistentă broască țestoasă din univers.

12. Colecționarul – John Fowles

O incursiune captivantă în mintea unui psihopat social. Atât aș spune despre această carte, care dacă la început m-a făcut să mă întreb de ce am ales-o (din cauza fricii mele bănuiesc), mai apoi m-a făcut să o apreciez pentru măiestria în care  autorul construiește personajele. Colecționarul de fluturi este un colecționar de iubire, o iubire bolnavă care distruge.

Nimic. Aseară am făcut cu el o experiență de psihanaliză. Stătea țeapăn lîngă mine. Ne uitam la gravurile lui Goya. Poate că era tocmai din cauza gravurilor, nu știu, dar îl simțeam crispat alături de mine și îmi făcea impresia că nici nu se uită la ele, ci se gândește doar la faptul că sîntem atât de aproape unul de altul. Inhibiția asta a lui! Situația e complet absurdă. Îi vorbeam ca și când ar fi fost un om cu un comportament normal. Ca și când n-ar fi fost maniacul care mă ține prizonieră aici, ci un tânăr drăguț, încercând să-i facă curte unei fete simpatice. Asta pentru că, nemaivăzând pe nimeni de atâta vreme, devenise pentru mine singura persoană de referință. Uitasem să mai fac comparații.

Dacă ați citit cărțile mi-ar plăcea să-mi povestiți ce v-au transmis, dacă aveți cărți care v-au impresionat de asemenea mi-ar plăcea să mi le împărtășiți!

Și nu uitați, o carte este un vis pe care îl ții în propriile tale mâini!