Un brad de Crăciun și o moștenire pe care o transmitem mai departe


Jubilează de fericire la gândul că vom împodobi bradul. Este primul nostru brad natural de când suntem 3. Mirosul lui e fascinant, e un amestec de pădure, de iarbă, de crud. E atât de frumos, de purificator. Explozie înăbușită. Mi-aș fi dorit să rămână în mediul lui natural, însă aș minți să nu recunosc cât de tare îmi place aici, în casa mea. Pur și simplu îl ador. Și David e încântat de cât de maiestuos arată. Așteaptă cu nerăbdare să-l împodobească. Abia las cutia cu globuri din mână că o acaparează întru totul. Ia o decorațiune și se uită întâi la ea câteva clipe ca și când ar fi absorbit într-un alt timp. Chiar își aduce aminte pentru că îmi spune că sunt globurile de la garsonieră. Nu aș fi crezut. Primele raze de strălucire țopăie pe crenguțele verzi și țepoase și se strecoară tiptil prin toate încheieturile.

Îl lăsăm pe David să scotocească, să aleagă, să zdrăngăne și să agațe după voie. Ordinea și modul în care le pune îl încântă maxim, pe noi pur și simplu ne amuză. Ascultăm colinde și începem să cântăm. Cine ar fi crezut că voi retrăi o frântură din copilăria mea în prezent. Despre Crăciunul copilăriei mele am scris aici și am povestit ce simt de fiecare dată când vin Sărbătorile de iarnă, rememorând amintirile frumoase din trecut. Lucrurile acelea mici  sau mari  au avut o valoare deosebită în copilăria mea. Mirosul de brad și de portocale mă poartă și acum cu gândul la acele amintiri din copilărie, la tradițiile pe care le urmam. Aceste tradiții le-am moștenit de la părinți, așa cum și ei cred că le-au primit moștenire de la părinții și bunicii lor.

Normal că obiceiurile s-au schimbat de-a lungul vremii și că în loc de bradul natural, alegem unul din plastic, în loc de globurile prețioase din sticlă ornăm bradul cu decorațiuni alambicate, în loc de portocale poate că mâncăm clementine, în loc de sarmale de porc alegem sushi, în loc de călăritul porcului sacrificat ne plimbăm cu snowboardul sau patinele, dar aceste momente împreună se transmit mai departe, pentru că senzația aceea de familie, de iubire, se lasă moștenire.

Cu mult înainte de a-l avea pe David,  pe când locuiam cu soțul meu în București, mi-am promis că o să-i transmit mai departe copilului meu moștenirea aceasta. Chiar dacă acum nu mai sacrificăm porcul din ogradă, nu mai împletim ciorapi groși din lână sau nu mai frământăm cozonaci până curg sudorile râuri din noi, găsim alte lucruri care ne aduc aproape, care ne fac să creăm un univers de emoții frumoase.

Tradițiile pe care noi i le vom lăsa moștenire lui David, dincolo de împodobitul bradului, ascultatul colindelor și mirosul de portocale, vor fi iubirea, înțelegerea și îmbrățișările dintre noi. Nu contează cine pune steaua în vârful bradului, cine decide ce culori vor avea globurile, cât de apetisantă este mâncarea sau cât de multe sunt cadourile de sub brad. Ceea ce vreau să conteze pentru sufletul copilului meu este generozitatea cu care ne zâmbim, recunoștința pentru ceea ce avem și iubirea care îl învelește în fiecare seară ca o plapumă călduroasă. Lucrurile acestea cred că îi vor da forță să se cațere pe lună, îi vor crește încrederea că este capabil să pășească pe orice tărâm din univers, îi vor hrăni credința să viseze cu ochii deschiși, îi vor oferi motivația să facă bine lumii.

Hai curaj și spune-ne părerea ta! Iar dacă vrei să fii alături de noi în continuare, poți da Like paginii noastre de facebook Jurnalul Copilului 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: