Să fii trecut aproape 1 an de când David îmi cere să îi răspund la întrebări legate de existența lui, unde era el când eu eram mică,  dacă noi, părinții lui, am fost copii, de ce nu apare în anumite fotografii unde sunt eu și tati în vacanță sau la diverse evenimente, deși de mic obișnuia să se uite pe fotografii, să-i vadă pe nași care locuiesc departe, pe bunici sau pe verișori. Realizez într-adevăr că acum trece într-o nouă etapă de conștientizare a lucrurilor ce țin de viață și nașterea lui, așa că nu poate decât să mă bucure.

Ceea ce mi-a venit în minte să fac prima dată când m-a întrebat  dacă eu am fost bebeluș a fost să-i arăt albumele cu fotografii, din copilărie, dar și de la diverse evenimente, precum nunta. A fost fascinat și le-a răsfoit de atunci de zeci de ori.

Tocmai de aceea, mi-am propus ca de acest Crăciun să-i fac un cadou special: un album cu toate momentele de când s-a născut până în prezent. Bineînțeles, pe lângă tipul de lego pe care i l-a spus Moșului. Așa că m-am pus scotocit în dulapuri după harduri de memorie și stickuri și am rămas năucită de cât de multe fotografii i-am făcut în primul an de viață. Oh boy! Treptat, am mai redus numărul dar tot multe sunt. Așa că în final o să fie un album cu aproape 300 de poze din cei aproape 4 ani ai lui.

Dincolo de numărul mare de fotografii, am regăsit după acești aproape 4 ani, o mulțime de momente (surprinse în filmulețe video) atât de dragi sufletului meu că pur și simplu mi-au dat lacrimile. Am revăzut momente cu el din primele zile, cu primele zâmbete, când a învățat să meargă de-a bușilea, cu primii pași, cu râsul lui colorat de bebeluș, cu momentele pline de bucurie când vine tati de la serviciu, interacțiunea cu primele jucării, primele cuvinte, primele povestiri. Pe unele dintre ele le găsiți pe pagina noastră de facebook.

Am văzut o călătorie. Călătoria noastră în 3, cu bune și cu mai puțin bune, dar atât de plină de emoție și iubire, încât inima îmi e plină de recunoștință. Cum să nu fii mulțumit și fericit când vezi cât de frumos a crescut în tot acest timp?!

Și așa am realizat cât de frumoasă este călătoria noastră împreună, cât de minunate sunt amintirile pe care le păstrăm pe bucăți de hârtie sau ca niște timbre lipite de suflet. Normal că au fost dăți când am plâns de durerea greului de a fi părinte, de supărarea faptului că e bolnav, indignată de năzdrăvăniile pe care le făcea, de lucruri are nu păreau că sunt așa cum noi ni le închipuiam că ar trebui să fie. Dar, uitându-mă pe acele fotografii, am văzut frumusețe, și iubire, și multă bucurie.

Tocmai de aceea, de ceva timp ,mi-am propus să las destinația deoparte, pentru că e greu de prezis unde vom ajunge peste x număr de ani, și să mă concentrez doar pe călătoria a ceea ce facem în prezent zi de zi, lună de lună, an de an. Nu există nimic altceva care să conteze la final… de an, decât frumusețea lucrurilor pe care le-am făcut împreună.

Și același lucru vi-l doresc și vouă, suflete dragi care ne citiți!

Hai curaj și spune-ne părerea ta! Iar dacă vrei să fii alături de noi în continuare, poți da Like paginii noastre de facebook Jurnalul Copilului