Timp de 10 ani, poate chiar mai mult, am locuit la etajul 3 al unui bloc din București. Un lucru absolut normal pentru mulți dintre cei care locuiesc în orașe, suspendați în aer, la o distanță mai mare sau mai mică față de pământ. La etajul al treilea al blocului meu, mai locuiau încă 3 familii, două femei singure, în apartamentele cu două camere, și un cuplu în apartamentul cu 3 camere. Toți vecinii erau pensionari, respectiv una dintre cele două doamne, profesoara de matematică, a ieșit la pensie în decursul șederii mele acolo, an în care a și decedat, spre ironia sorții, pentru că așa cum mulți afirmau, spera să urmeze și perioada ei de liniște.

Relația mea cu vecinii a fost o relație foarte bună, dar sincer vorbind, o relație de complezență. Era o prăpastie de ani între noi, ei erau primii proprietari, noi inițial am fost chiriași și nu știu dacă voi ați simțit dar conferă o anumită stare lucrurilor, nu aveam timp să ne întâlnim pentru că job, copil, plecări în weekend…

De-a lungul anilor, am auzit tot ce se poate auzi atunci când locuiești “la comun”, de la certuri la muzică de petrecere, de la plânsete de copil la lătraturi de câine. În general, nimeni nu spunea nimic, atunci când te întâlneam la lift, pe scară sau în fața blocului. Ca un acord tacit între membrii unui grup, toți știam că într-o relație nimic și nimeni nu e perfect.

Recunosc, experiența mea trăită la bloc m-a făcut să cumpăr această carte. Nu citisem nicio recenzie înainte, nu văzusem nicio recomandare la nimeni, am cumpărat-o practic doar pe ceea ce m-am așteptat să găsesc, bazându-mă pe o senzație. Și am avut noroc, așa cum am avut și cu vecinii, oamenii cu care am locuit mulți ani la o distnață de doar câțiva metri. Pentru că din fericire, oamenii “de lângă noi” chiar erau oameni liniștiți, cum se spune… cu bun simț.

Trei etaje, de Eskhol Nevo, este o lectură senzațională, captivantă, care așa cum m-am exprimat și cu alte ocazii, care creează pur și simplu dependență, nu vrei să lași cartea din mână pentru că te atrage ca un vârtej.

3 vecini, cu 3 povești de viață aparent diferite, fiecare încercând să-și găsească un sens, să se elibereze de griji, să facă față vieții. Deși nu este o carte de parenting, viața de părinte și relația cu copiii este cea care îi conduce pe toți din umbră. Autorul surprinde excepțional animozitățile și compromisurile din viața de familie, nevoile personale care intră în conflict cu responsabilitatea față de copii, cu secretele și neîmplinirile care există în fiecare dintre noi.

La etajul 1, Arnon, tatăl a două fete și soțul unei avocate de care se declară îndrăgostit și pe care jură că nu a înșelat-o, încearcă să-și depășească teama de a fi acționat greșit în relația cu fiica sa mai mare, pe care obișnuia să o lase în grija unor vecini.

Copila noastră nu a confundat niciodată realitatea cu imaginația. Și exact asta i-am spus lui Ayelet: fetița noastră face diferența foarte bine între realitate și imaginație. Iar într-o zi, după ce am last-o pe Ofri la grădiniță, m-am ascuns în spatele unui tufiș și am așteptat până au ieșit în curte. La început, totul a fost bine. Ofri se juca împreună cu prietenele ei, iar eu ma simțeam ca un idiot. Un barbat de 40 de ani, pândind din spatele unui tufiș, dimineața la ora nouă. Însă, tocmai atunci s-a apropiat de ele un băiat. Venea din spate. Adică Ofri stătea cu spatele la el. Și ticălosul ăla mic i-a tras pur și simplu pantalonii jos. După care a fugit. Apoi, de la o distanță de câțiva metri, a început să râdă de ea și să-i îndemne pe ceilalți să se uite la chiloții ei.

La etajul 2, Hani, mamă a doi copii, încearcă să creeze o relație diferită de a mamei sale, renunțând la visurile ei profesionale, dar în același timp măcinată de frica de a nu suferi de aceeași boală psihică de care aceasta suferise.

Dacă îmi permiți un moment de autoapreciere, cred că unul dintre lucrurile cu care mă mândresc cel mai mult în calitate de mamă este acela de a-i fi învățat pe copiii mei că primul și cel mai îndemână mod de a-ți arăta dragostea este prin intermediul atingerii. Îi privesc în timp ce își iau la revedere de la alți copii. Ei sunt mereu aceia care inițiază îmbrățișarea. Uneori, este chiar amuzant, deoarece copilul celălalt nu înțelege ce se dorește de la el, iar Liri și Nimrod rămân cu brațele ridicate în aer; și cu toate acestea, o astfel de imagine reușește întotdeauna să-mi umple inima de bucurie. De ce? Fiindcă măcar în această privință am reușit să rup lanțul; bunica nu o îmbrățișa niciodată pe mama, iar mama nu m-a îmbrățișat niciodată pe mine. Dar eu o îmbrățișesz pe Liri. Iar ea își va îmbrățișa fiica.

La etajul 3, Devora, o fostă judecătoare ieșită la pensie, se confruntă cu singurătatea cauzată de moartea soțului Michael, despre care declară că a avut o relație foarte bună, dar cu dorința de a schimba relația cu fiul ei. Devora este cea care face o legătură între cele 3 etaje.

Și tocmai asta aș fi vrut să fac Michael, aș fi vrut să bat la ușile tuturor, la ușa lui Rut, a lui Hani, a familiei Katz și a familiei Raziel și să le spun: “Treziți-vă, locuitori ai Burghezistanului. Treziți-vă din jocurile voastre de poker și din grijile excesive pe care le purtați copiilor voștri și din infidelitățile demne de milă, inspirate din însingurare, nu de pasiune. Treziți-vă din fotoliile voastre mult prea confortabile, așezate în fața televizoarelor, din ascultarea antreprenorilor care vă sfătuiesc să faceți un împrumut și să cumpărați un apartament într-un bloc exact ca acesta, într-un cartier ca acesta. Treziți-vă din lipsa de credință, din lipsa de implicare, din lipsa de empatie. Treziți-vă din supraabundența vacanțelor voastre și a mașinilor voastre, a aparaturii electronice și a cursurilor extrașcolare pentru copiii voștri. Nu departe de voi se petrece un lucru foarte important. Iar voi dormiți.”

Pe toate cele 3 personaje le cunoaștem prin intermediul unor confesiuni (fiecare se confesează unei persoane apropiate) din care reies cele 3 paliere ale lui Freud: id, eu și supraeu. Și așa realizezi că Arnon este ghidat de sine (id) – izvorul emoțional al impulsurilor și al dorințelor impulsive – de aici referirile cu notă sexuală și furia pe care o resimte pentru vecinul său, că Hani este ghidată de eu – limita dintre inconștient și conștient – de aici dorința de a-și confirma că ceea ce i se întâmplă este real, pragul dintre depresie favorizată de statul acasă cu copiii și lipsa unui soț mereu plecat, și că Devora este ghidata de supraeu – instanța superioară, domeniul conștiinței, al valorilor, al idealurilor – de aici și profesia aleasă și modul de a percepe viața în nuanțe alb și negru, chiar și când vine vorba de propriul copil.

Toate cele 3 povești de viață, toți cei 3 vecini de la 3 etaje diferite, au ca subiect central relația cu copiii. 3 relații diferite care își pun amprenta asupra vieții copiilor. 3 experiențe care îți dau atât de mult de gândit. Este o carte foarte ușor de citit, dar care te trece printr-o mulțime de stări, de la furie și revoltă, la  compasiune și mâhnire.

Dacă citiți această carte, un singur lucru v-aș ruga să nu faceți: să nu judecați! Pur și simplu lăsați sentimentele de toate felurile să curgă prin voi, fără să le percepeți ca fiind ale voastre. Priviți din exterior și doar așa veți rămâne cu esența cărții, pentru că este o carte care pune etica morală în prim plan. Și o să merite!