Dacă am pune fricile sub lupă?


Mami, la noi în casă sunt monștri? 😈 Vreme de aproape 1 an am primit această întrebare în fiecare seară, dar în fiecare seară, nu exagerez, înainte de somn. Imediat ce stingeam lumina și se ghemuia lângă inima mea, mă întreba dacă în casa noastră există creaturi ciudate. De fiecare dată, îi răspundeam la fel, că nu avem monștri în casă, pentru că ei de fapt nu există în realitate, ei sunt doar în desenele animate, pentru a le face mai palpitante, mai interesante.

După aceea îl întrebam eu pe el dacă i-ar plăcea să se uite la desene în care cățeii mănâncă serioși, iar pisicile se joacă liniștite. De fiecare dată îmi răspundea zâmbind: Nuuu mami ! 🙃 Apoi urma seria de pupături, de te iubescuri și adormea instant. Abia aseară, când m-a întrebat dacă umbrele copacilor care se văd afară pe casa noastră sunt monștri, mi-am dat seama că trecuse ceva timp (cred că sunt câteva săptămâni) de când nu îmi mai adresase această întrebare devenită ritual înainte de culcare. 

Fricile lui David m-au făcut să mă gândesc și la fricile mele. 😖 Și ce am descoperit cel mai puternic analizându-mă și întorcându-mă pe dos a fost frica de greșeală, de eșec.  Am conștientizat mai bine acest sentiment după ce am citit cartea Cine mi-a luat cașcavalul? de Spencer Johnson și am realizat că da, îmi e frică de eșec, mi-e teamă să nu greșesc în ceea ce fac, mi-e teamă să nu-mi dezamăgesc propriul copil, soțul, părinții, oamenii din jur. Nu știu când mi s-a strecurat în suflet prima dată, bănuiesc că în copilărie, însă știu că această temere a râs de mine de fiecare dată când am dat-o în bară, pentru că altfel nu ar fi crescut, nu ar fi prins forță. 👻

Lui David încerc să nu-i alimentez fricile pe care le descopăr odată cu el. Pentru noi nu există dacă nu ești cuminte vine Bau-Bau sau mergi la doctor și-ți face injecție. Ba dimpotrivă, atât cât pot încerc să-l ajut să și le depășească. Inclusiv în ceea ce privește anxietatea de separare și frica de abandon am încercat să îl fac de fiecare dată să înțeleagă de ce plecăm fără el, unde, l-am asigurat că ne întoarcem.

Nu obosesc să îi explic, nu mă deranjează, iar motivația mea pentru el vine tocmai din fricile mele. Dacă aude sau vede ceva care îl înfricoșează îi răspund la orice întrebare, de câte ori simte nevoia. Și simte de multe ori 😊 Am simțit că are încredere în mine când am fost ultima dată la spital, când i-am spus de acasă că s-ar putea să-i facă injecție, i-am explicat de ce este important pentru el, cum sângele nostru transmite o informație valoroasă de care are nevoie medicul. Da, a plâns când i-au luat sânge pentru că l-a durut, s-a speriat de modul strâns în care l-au ținut ca să nu se zbată, însă la scurt timp după aceea, la ecografie și restul controalelor care au urmat, a fost foarte cooperant. I-am spus că e normal să îi fie frică, e normal să se simtă speriat.

Cred că dacă ne-am privi de undeva de sus pe noi adulții, am vedea cât efort depunem, cât ne consumăm dinainte să se întâmple ceea ce noi credem, câte proiecții nefaste ne facem. Ca un robot programat să preia controlul, începem să gândim mecanic. Ca o haină pe care o purtăm pe dedesubt, frica așteaptă exact acest moment să iasă la suprafață, să ne conducă din umbră, să ne modeleze gândurile ca o plastilină moale.  

🔍 Dacă am am pune fricile sub lupă și ne-am uita la ele de undeva de sus, le-am diseca și am vorbi despre ele, oare nu ne-ar fi mai bine?

🙋Eu am început acest exercițiu cu mine însămi, și recunosc, îmi e frică de eșec. Și de întuneric. Și de șerpi.

👀Ție de ce îți este frică?

Hai curaj și spune-ne părerea ta! Iar dacă vrei să fii alături de noi în continuare, poți da Like paginii noastre de facebook Jurnalul Copilului 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: