Ne-am trezit de dimineata cu gand de mirosit lalele si plantat de copacei cand soarele inca bland se mai juca printre nori. Am iesit in curte sa ne privim florile pe care le-am plantat toamna trecuta cand inca nu stiam cum e sa te trezesti in zori in cantece de pasari calatoare. L-am privit impreuna cum se bucura de minunea naturii, de culorile florilor, de gazele din pamant, de vantul care-i mangaie parul, asa cum noua parca ne e greu sa ne mai bucuram.

A trecut o toamna si o iarna peste casa noastra in care traim zile bune dar si mai putin, cu raceli ce vin peste alte raceli, cu ore de dor si reintalniri patimase, cu zambete de copil amestecate cu “zambete” de catel, ca intr-o gramada incalcita de vata de zahar. Ne e bine, acum, in acest mic colt de natura, fara claxoane si miros de masini incinse, fara aglomeratie si parcari suprapline, intr-un loc in care inainte de orice copilul se simte liber si iubit.

Dar, mai presus de orice, dincolo de ce ne aduce timpul care trece peste noi, ne dorim sa invatam, despre viata, despre noi, unii de la altii, despre rolul nostru in aceasta lume, despre cum putem sa facem lumea un loc mai bun pentru copiii nostri, un loc in care viata sa reinfloreasca in fiecare primavara!

Toamna de atunci 🙂

Primavara de acum: