De foarte curand, David a inceput sa ne spuna te iubesc. Mie mi-a spus prima pentru ca petrec cel mai mult timp cu el si m-a luat prin surprindere, pentru ca nu stiam cand va fi el pregatit s-o spuna. Recunosc ca inima mi-a luat-o la trap, ochii mi s-au umezit mai ceva ca lui Bambi, poate si un pic de tremurat de maini, insa m-am tinut tare ca a venit la pachet cu o imbratisare puternica de baiat de aproape 3 ani care se arunca mai ceva ca la resling. Ca sa fiu mai exacta, mi-a zis: “Mami te iubeeec toata ziua!” V-am zis da, ca m-a coplesit 🙂

Insa, nu despre emotiile mele exacerbate de mama vreau sa va vorbesc, ci despre ceea ce cred eu in legatura cu exprimarea iubirii, mai exact despre modul in care spunem TE IUBESC.

Stiti, eu vin dintr-o familie in a carei copilarie nu a existat aceasta “moda” de a spune te iubesc in orice context si la orice ora. As indrazni chiar sa spun ca nu l-am auzit niciodata folosit in forma exacta, ci mai degraba dupa perdea, camuflat ca si cand ar fi fost un cuvant tabu, incarcat de pudoare. Nu cred deloc ca a fost bine, spune acum parintele din mine, dar in acelasi timp nici nu pot spune ca mintea mea de copil a tanjit dupa el, pentru ca a crescut ca nefiind ceva “natural”, ceva “normal”.

Acum, nici in familia actuala, cea mica de trei membri, nu ne spunem toata ziua buna ziua te iubesc. Nu pentru ca nu ne-am iubi, ci pentru ca nu ne vine natural, daca-mi permiteti expresia. Poate ca suna ciudat, dar prima data cand i-am zis te iubesc, a iesit mai cu vocea a doua, mai timid. Si nu ca nu l-as fi iubit din prima clipa, dimpotriva, cred ca fac parte din categoria mamelor care au setata by default optiunea “dragoste la prima vedere a bebelusului“. Insa, sa imi exprim iubirea prin cele doua cuvinte mi s-a parut… greu.

Asa ca, de cand era bebelus, am inceput sa ii zic te iubesc lui David intotdeauna inainte sa adoarma pentru ca modul lui de adormire, frunte langa frunte, respiratie langa respiratie, cu manutele lui mici pe fata mea, l-am simtit ca fiind momentul nostru. Ma topeam de dragul lui. Odata ce a crescut, obiceiul cu te iubesc dinainte de somn s-a pastrat, insa au mai aparut si alte te iubescuri, nu foarte dese, insa in diferite momente ale zilei, in general in momentele in care ne imbratisam, cand radem, cand inima ne e plina de bucurie. Nu i-am cerut niciodata sa-mi spuna “la schimb” ca ma iubeste, desi mi-as fi dorit sa se intample mai devreme, ca de vorbit mult vorbeste de multa vreme, l-am lasat pe el sa se exprime cand a simtit.

Acum sa revin asupra cuvantului “moda” pentru ca pur si simplu asa mi se pare felul in care se foloseste acest cuvant in ziua de azi. E un “te iubesc” dus la extrema cealalta, daca pot spune asa. Se da copilul jos din pat, pac un “te iubesc“, ia prima imbucatura de dimineata alt “te iubesc“, se ridica de pe olita inca un “te iubesc“, face trei pasi si doua rotiri prin casa vine al zecelea “te iubesc” si uite asa trece ziua incarcata de mii de “te iubescuri“.

Ma veti intreba acum, in gand, daca nu veti indrazni sa-mi scrieti un comentariu, “Asa si? Care e problema daca vreau sa-i spun toata ziua copilului ca-l iubesc?“. Dupa parerea mea, nu e nicio problema. Doar ca, eu sunt de alta parere. Chiar cred cu tarie ca prea-multul strica la fel ca si prea-putinul. Chiar cred cu ardoare ca a-i spune omului drag “te iubesc” trebuie facut in anumite momente incarcate de emotie, nu la orice ora, automat, ca notificarile telefonului mobil. Totusi nu cred ca trebuie sa ne punem papion si ruj rosu si sa cinam sub clar de luna ca sa ne spunem te iubesc, dar parca sa arunci cu te iubesc in stanga si in dreapta de parca ar fi un emoticon simpatic, pe cuvant ca mie nu imi place.

Tu ce crezi?

Cand David avea trei luni am scris aici de ce il iubesc

Cand David avea doi am am scris aici de ce il iubesc

Daca suntem pe aceeasi lungime de unda si vrei sa afli mai multe despre povestea noastra, poti da Like paginii de facebook Jurnalul Copilului  si te vom tine la curent cu ce facem 🙂