Nu mi-am dorit niciodata sa schimb ceva la copilul meu. In fiecare etapa a dezvoltarii lui, indiferent de ce greu aducea, am incercat sa inteleg si sa accept situatia in cauza. Nu a fost usor deloc. Cand am simtit ca nu mai pot duce, m-am pus pe cautat ajutor. Cel mai la indemana pentru mine s-au dovedit a fi cartile de parenting. Si mi-au fost de ajutor mai mult decat as putea vreodata exprima in cuvinte.
Atunci cand a inceput sa ne loveasca, pe la vreun an, am gasit cartea Lacrimi si crize de furie despre Aletha Solter care pe mine m-a ajutat sa-i inteleg reactiile impulsive si nevoia de a plange. Nu facea la modul propriu-zis crize de furie, insa era si este in continuare impulsiv. Iar impulsivitatea lui, manifestata atunci cand ceva nu se indeplinea conform dorintei lui, se finaliza de fiecare data cu o palma.
La vremea respectiva, aveam tot felul de ganduri, cum ca pur si simplu nu este un gen afectuos, in ciuda manifestarilor noastre de tandrete, ca poate are un temperament mai sangvinic, nici macar la cresa nu mergea sa fi putut presupune ca invata de la alti copii. Acum, cand privesc in urma, analizandu-mi gandurile de atunci si integrandu-le cu cartile pe care le-am citit, imi dau seama ca David era mult prea mic, iar reactiile sale absolut normale: instinctul primar asa ii spunea sa se apere.
De curand, am terminat de citit o carte care simt ca mi-a intarit si mai mult convingerea ca un copil are nevoie de TIMP ca sa creasca, sa invete, sa inteleaga ce se intampla cu el si mai apoi cu lumea din jur, sa intelega emotiile care dau navala in creierul lui in plina perioada de formare. Iar parintele are nevoie de multa rabdare, de intelegere, de acceptare si de constientizare a ceea ce se intampla cu un om mic, poate mult diferit de ceea ce a fost el in copilarie sau diferit de copiii din jur.
Cartea se numeste chiar Creierul copilului tau este scrisa de Daniel J Siegel si Tina Payne Bryson (doi celebri psihologi pediatri americani) si este o carte “deschizatoare de minti” dupa parerea mea 🙂 Esentialul cartii spus in cateva cuvinte este ca trebuie sa intelegi cateva elemente de baza ale creierului uman pentru a-ti putea ajuta copilul sa se dezvolte armonios si implicit pentru a avea parte de o relatie frumoasa cu el. In plus, te va ajuta inclusiv pe tine ca parinte sa-ti intelegi propriile nevoi emotionale, sa intelegi ca toate interactiunile de peste zi – atat cele frumoase si prietenoase, cat si cele stresante, pline de furie si tipete – devin oportunitati care il ajuta pe copil sa devina un adult responsabil si capabil daca tu stii sa te folosesti de ele.
Haideti sa va spun de data aceasta in mai multe cuvinte 🙂 ce contine cartea si ce lucruri folositoare am aflat eu.
Primul capitol explica pe intelesul tuturor ce minunat si complex este creierul uman. Nu cred ca mai e o noutate pentru cineva ca avem doua emisfere cerebrale, o parte a stanga a creierului care ne ajuta sa gandim logic si una dreapta – responsabila de latura emotionala. Nu doar ca aceste doua parti ale creierului sunt separate din punct de vedere anatomic, dar ele si functioneaza foarte diferit.
In termeni de dezvoltare, la copiii foarte mici predomina emisfera dreapta – in special in primii 3 ani din viata. Ei nu au reusit sa stapaneasca abilitatea de a folosi logica si cuvintele, pentru a-si exprima sentimentele si isi traiesc viata in momentul prezent – motiv pentru care lasa totul pentru a se apleca si a urmari, cu toata atentia, cum se deplaseaza o gargarita pe trotuar, fara sa le pese ca au intarziat la ora de muzica. Logica, responsabilitatile si timpul nu exista inca pentru ei.
Dar, cand un copil incepe sa intrebe “De ce?” tot timpul, stii ca emisfera stanga incepe sa actioneze. De ce? Deoarece creierului nostru stang ii place sa cunoasca relatiile liniare cauza-efect din lume si sa exprime aceasta logica prin limbaj.
Toate cele 5 capitole ce urmeaza vorbesc despre integrarea creierului superior cu cel inferior. Deci, care-i treaba cu toata aceasta integrare?
Secretul pentru a trai o viata echilibrata si pentru a avea relatii frumoase este ca emisferele sa lucreze impreuna. Copiii care sunt invatati sa actioneze bazandu-se atat pe logica cat si pe emotii vor fi bine echilibrati si capabili sa se inteleaga pe sine cat si lumea din jur. Iar scopul adultului (parinte sau educator) este sa-l ajute pe copil sa invete sa-si foloseasca ambele parti ale creierului. Integrarea emisferei stangi cu cea dreapta il ajuta pe copil sa nu cada intr-una dintre extreme.
Iata strategiile propuse de autori si exemplele oferite in diverse situatii de viata:
Strategia 1. Conecteaza-te
Poate ca sunteti suprasaturati de cuvantul “a te conecta cu copilul” insa dupa parerea mea nu cuvantul in sine e important ci sensul lui si efectul produs. Conexiunea, legatura pe care o creezi cu copilul tau inca din primele clipe de viata, e cea care conteaza pe tot parcursul relatiei. Este despre cum se calmeaza bebe la pieptul tau atunci cand plange sau cum alearga in bratele tale atunci cand ii e frica sau cand se loveste.
Cand un copil este suparat, logica nu va functiona de cele mai multe ori, pana cand nu vom raspunde nevoilor emotionale ale emisferei drepte. Puteti sa ii dati toate argumentele rationale din lume, in acele momente de furie creierul lui nu le poate intelege. Are nevoie de un timp sa se linisteasca: de un minut, doua, zece, in functie de fiecare copil. Odata insa stabilita conexiunea emotionala, ne putem ocupa de problema creata intr-un mod rational explicandu-i copilului unde a gresit.
Strategia numarul 2. Identifica pentru a rezolva
O cazatura, o palma data de un prieten, un obiect pierdut sau o jucarie rupta pot fi experiente dureroase pentru un copil. Asa ca un prim pas in rezolvarea problemei este povestirea ulterioara a povestii triste sau a experientei dureroase. Cand copilul povesteste (atunci cand copilul nu vorbeste parintele poate sa povesteasca situatia), retraieste emotiile din acel moment si invata sa le controleze, sa puna lucrurile in ordine in mintea lui. Copilul insa nu trebuie fortat sa povesteasca, ci lasat sa vorbeasca doar atunci cand va dori. Si noi ca adulti ne simtim mult mai bine dupa ce am povestit cuiva o situatie neplacuta prin care am trecut.
Laura, o mamica data exemplu in carte, a folosit aceasta strategie cu fiul ei Jack, care a avut un accident minor cu bicicleta (dar infricosator) cand avea 10 ani. De cate ori se gandea sa plece cu bicicleta devenea nelinistit. Iata cum l-a ajutat mama sa-si spuna povestea si sa inteleaga ce s-a intamplat in mintea lui:
Laura: Iti amintesti ce s-a intamplat cand ai cazut?
Jack: Ma uitam la tine, cand traversam strada, si nu am vazut gratarul de canalizare.
laura: Si ce s-a intamplat apoi?
Jack: Roata s-a blocat si bicicleta a cazut peste mine.
Laura: Si asta te-a speriat nu-i asa?
Jack: Da, pentru ca nu stiam ce sa fac… Mergeam pur si simplu pe strada…
Laura: Probabil ca a fost infricosator sa ti se intample din senin asa ceva. Iti amintesti ce s-a intamplat mai departe?
Laura a continuat sa-l ajute pe Jack sa povesteasca intreaga experienta. Impreuna au discutat despre modul in care calvarul a fost rezolvat cu cateva lacrimi, imbratisari, plasturi si reparatii la bicicleta.
Atunci cand copilul exprima in cuvinte o experienta neplacuta, efectiv se impaca cu ea. Astfel, ea nu mai pare asa infricosatoare si dureroasa.
Ceea ce mi-a placut mie foarte mult din aceasta carte si pe care incerc zi de zi sa mi-l insusesc ca exercitiu de rabdare a fost exemplul referitor la intelegerea modului in care functioneaza creierul unui copil. Si pe cuvant, ca de fiecare data cand nu sunt de acord cu ceva pe care David il face, fac tot posibilul sa ma gandesc la acest exemplu. Il redau integral poate va ajuta si pe voi:
Imagineaza-ti creierul ca o casa, cu parter si etaj. Partea de la parter include trunchiul cerebral si regiunea limbica, ce se afla in partile inferioare ale creierului, din partea de sus a gatului pana la baza nasului. Oamenii de stiinta vorbesc despre aceste zone inferioare, ca fiind mai primitive, deoarece ele sunt responsabile de functiile de baza (cum ar fi respiratia si clipitul), de reactiile si impulsurile innascute (cum ar fi reactia lupta sau fugi) si de emotiile puternice (cum ar fi furia si frica). Ori de cate ori reactionezi instinctiv, creierul de la parter isi face treaba. Acelasi lucru este valabil si cand te inrosesti la fata de furie. Mania ta – impreuna cu alte emotii puternice si instincte si functii ale organismului – izvorasc din creierul inferior. Este la fel ca parterul unei case, unde se satisfac atat de multe dintre nevoile de baza ale unei familii. Acolo vei gasi aproape intotdeauna o bucatarie, o sufragerie, o baie si asa mai departe. Necesitatile de baza sunt in grija creierului inferior.
Creierul superior este complet diferit. El este format din cortexul cerebral si diferitele sale componente. Spre deosebire de creierul inferior, mai primitiv, creierul superior este mult mai evoluat si iti poate oferi o perspectiva mai detaliata asupra lumii tale. Ti l-ai putea inchipui ca un birou sau ca o biblioteca luminata de la etaj, plina de ferestre si lampi, care sa-ti permita sa vezi lucrurile mai clar. Aici se desfasoara procesele mentale mai complicate, cum ar fi gandirea, imaginatia si planificarea. […]
Ce am vrut sa va spun cu acest citat lung este faptul ca nu putem avea asteptari nerealiste de la copilul nostru daca “etajul casei este neterminat”. Nu putem avea asteptari mari de la el cand vine vorba sa aiba rabdare atunci cand vorbim cu cineva la telefon, sa stea linistit in scaunul de masina cat conducem, sa-si controleze emotiile in public, sa dea dovada de empatie fata de un alt copil si multe alte astfel de situatii cotidiene. Pentru ca avem asteptari nerealiste, de la o parte a creierului care inca nu e pe deplin dezvoltata, de la o parte a creierului care este in constructie.
Daca ar fi sa ne luam dupa specialisti, perioada de finalizare a lucrarilor este varsta de 20 de ani. Totusi, asta nu inseamna ca trebuie sa asteptam pana atunci si sa acceptam comportamentul neplacut al copilului. In niciun caz. Solutia este sa ajutam la construirea scarii care uneste parterul cu etajul casei, adica sa contribuim la integrarea creierul superior cu cel inferior.
Cum? Facand apel cat mai mult la creierul superior in diverse situatii de peste zi. Un pas ar fi sa ii lasam sa ia singuri decizii, dand astfel creierului ocazia sa cantareasca optiuni diferite. Pentru copiii foarte mici, un exemplu de implicare a creierului superior este: “Astazi, vrei sa porti pantofii albi sau pe cei albastri?” sau “Ai vrea sa ne jucam cu masina de politie sau sa desenam cu culorile?“. Pentru un copil mai mare, gestionarea banilor de buzunar este o buna metoda de a-l face sa exerseze creierul superior: “Vrei sa iti cumperi un joc acum sau peste 3 luni o bicicleta?” Ideea este sa lasam copiii sa decida si sa traiasca ulterior cu consecintele faptelor sale.
De asemenea, modul in care noi formulam intrebari pentru a-i ajuta sa rezolve o dilema sau sa iasa dintr-un impas ii ajuta pe copii sa inteleaga ce se intampla in interiorul lor: “De ce crezi ca ai facut aceasta alegere?“, “Cum crezi ca te vei descurca la testul de maine?“, “Daca iti va fi dor de casa, ce poti face sa te simti mai bine?“.
Pentru a creste empatia, o alta functie a creierului superior, e bine sa ii adresam copilului intrebari care incurajeaza luarea in considerare a sentimentelor celuilalt: “De ce crezi ca plange copilul?“, “Doamna aceia nu s-a purtat frumos cu noi, nu-i asa? Crezi ca avea un motiv pentru care era asa trista?“, “Verisoara ta plange, cum putem sa o ajutam sa nu mai fie suparata?” Ideea este sa atragem atentia copilului asupra emotiilor altor persoane, in timpul intalnirilor de peste zi, si astfel va fi capabil sa manifeste compasiune mai tarziu.
Cam atat despre carte pentru ca este foarte mult de povestit. Promit insa ca o sa amintesc despre ea si cu alte ocazii cand o sa va mai povestesc diverse situatii cu care ma confrunt in relatia cu David 🙂
Lectura placuta!
Daca suntem pe aceeasi lungime de unda si vrei sa afli mai multe despre povestea noastra, poti da Like paginii de facebook Jurnalul Copilului si te vom tine la curent cu ce facem 🙂
Multumim pentru recenzia cărții! Mi-ai stârnit curiozitatea. Astept cu interes si alte detalii. 😙🤗
Cu mare drag :-*