“Aubo” a fost unul dintre primele cuvinte spuse de David. Ii placea sa stam sa privim autobuzele care ajung in statia din fata blocului unde locuim, sa vada cum se deschid usile si sa le facem cu mana la plecare. Insa, primul mijloc de transport in comun cu care a mers David nu a fost autobuzul, ci metroul. Mare iubire mare. Era si este atat de fascinat baiatul meu de metrou incat nu plecam niciodata de pe peron pana nu vede trecand cel putin 4-5 “metoaie” (e super cute gramatica la doi ani), in afara celui cu care mergem noi. Noroc ca sunt doua linii 🙂

Locuim la o distanta de 20 de minute de mers pe jos de parcul Ior. Insa, de cand nu mai sta in carucior (cam de la 1 an si jumatate, daca imi amintesc bine) mergem cu masina. Saptamana aceasta in schimb mi-a spus ca ar vrea sa mergem cu autobuzul in parc. Am picat pe ganduri pentru ca recunosc ca au trecut cativa ani buni de cand nu am mai folosit un alt mijloc de transport in comun in afara metroului. Nu stiam daca portofelul electronic mai este valabil, daca mai am credit pe el, cum mai e cu inghesuiala si mersul la gramada. In plus, copilul nu mai poarta pampers si nu stii niciodata cand se trezeste ca vrea sa faca un pipi 🙂 si nici cu servetele antibacteriene nu mai umblu in geanta ca la inceputuri. 

Dar, mi-am luat inima in dinti si rucsacul in spate si am plecat. Astazi este deja a treia zi de cand mergem in parc, dus-intors. 3 statii de troleibuz din fata blocului pana in fata parcului. Din pacate, experienta acestor zile mi-a aratat ca nu s-a schimbat nimic in toti acesti ani.

Masinile arata groaznic, sunt murdare si miros urat. Fie vin doua odata, unul dupa altul, goale si cu doi trei calatori, fie astepti 15 – 20 de minute si abia reusesti sa te urci intr-unul plin ochi de abia respiri. Autovehiculele mici din trafic sfideaza orice regula de circulatie si se baga in fata troleelor pe principiul “asta se misca greu, am timp sa ma bag“. Ca drept urmare, de doua ori era sa ne izbeasca si pe mine si pe David cu capul de geamul despartitor al soferului in timp ce imi validam portofelul electronic, din cauza unei frane bruste. Nu mai pun la socoteala ca intr-un autobuz nu exista centura de siguranta, iar o frana brusca poate sa accidenteze un adult in toata firea daramite un copil mic.

Inca exista acel tipar de barbat care iti invadeaza intimitatea apropo de #metoo. Nu am ales sa scriu, desi am avut nenumarate experiente urate. Poate ca inca nu am trecut peste si inca doare. Nu stiu. Dar, m-am oripilat vazand de la distanta cum un barbat de varsta mijlocie a stat si s-a holbat insistent la picioarele unei doamne in fusta scurta, desi troleibuzul era gol si se putea aseza fara indoiala in alta parte.

Sa va spun totusi partea frumoasa. Lui David i-a placut foarte tare, pentru ca are vizibilitate buna, pentru ca vede masinile trecand mult mai jos decat el si asta e minunat pentru un copil fascinat de masini. Mi s-a oferit locul de fiecare data cand era aglomerat, desi am insistat si spus unui domn in varsta ca nu mergem decat 3 statii. S-a ridicat si mi-a cedat locul lui. Si, foarte important, nu mai poluam si sufocam Bucurestiul zilelor noastre, deja supraasediat de masini.

Nu vreau sa trag o concluzie, mi-ar placea mai degraba sa aud parerea voastra cu privire la modul in care preferati sa calatoriti si de ce. Deci, ce spuneti?

Drum bun sa aveti si plimbari frumoase oriunde v-ati afla ❤

Daca suntem pe aceeasi lungime de unda si vrei sa afli mai multe despre povestea noastra, poti da Like paginii de facebook Jurnalul Copilului  si te vom tine la curent cu ce facem 🙂