Despre renuntare la suzeta la 2 ani si jumatate


David are in prezent 2 ani si 8 luni. Desi au trecut cam doua luni de cand a renuntat la suzeta, nu mi-am dorit sa povestesc despre experienta noastra decat atunci cand am observat ca suzeta nu mai face cu adevarat parte din viata lui, nu-si mai aminteste de ea si nu mai prezinta un “pericol” atunci cand o vede intamplator la alt copil sau in magazin. Si acest moment este acum.

Varsta la care David a renuntat la suzeta poate parea unora neadecvata, tarzie, nepotrivita, poate asa cum s-a intamplat si in cazul renuntarii la scutec despre care am scris aici. Mie nu mi se pare deloc. Dimpotriva, am asteptat momentul in care l-am vazut pe el ca este pregatit. Suzeta pentru un copil are o valoare extrem de mare. Este obiectul de confort cu care formeaza o legatura de atasament puternica din primele zile de viata. Acesta este si motivul pentru care eu i-am aratat respect si niciodata nu am folosit cuvinte si expresii “urate” la adresa suzetei. Personal mi se pare un nonsens sa ii oferi copilului suzeta in multe momente “dificile” si la un moment dat sa ii spui ca e “caca“, cum am auzit frecvent ca se intampla.

David nu a fost genul de copil care sa primeasca suzeta “din prima”. Recunosc, “vina” in a i-o oferi imi apartine. Pe jumatate 🙂 ca amandoi am consimtit sa i-o dam. Pentru ca locuiam intr-o garsoniera fara posibilitatea ca tatal care merge la serviciu sa doarma in alta camera, din dorinta de nu-l vedea ca plange inconsolabil, din frica aceea de proaspeti parinti, din respect pentru vecini, am insistat in a i-o oferi pe timpul noptii. Si a acceptat-o. Si as minti sa spun ca nu a fost bine, a fost chiar foarte bine. Nu a fost nevoie sa-l adorm vreodata leganat pe picioare, durerile de dinti au fost mai usor de dus, nu a trebuit sa apelez la cine stie ce metode de consolare. Tuturor ne-a fost bine. Nu mai vorbesc de iesit singura cu el in oras, de stat linistit in scaunul auto sau in carucior.

Cand a inceput sa vorbeasca, David a botezat-o “nienie“. Nu stiu de unde, nu stiu de ce, insa asa i-a ramas numele pana tarziu cand rareori ii mai scapa “suzeta”.

Pana sa implineasca doi ani, cand incepuse deja sa vorbeasca si sa inteleaga mult mai multe lucruri, am inceput sa-i vorbim despre renuntarea la ea. Singurele argumente pe care i le ofeream erau ca el este mare deja, iar suzeta ii ajuta doar pe bebelusi sa se linisteasca deoarece sunt foarte mici, si faptul ca dintisorii lui pot avea de suferit. Am fost surprinsa si amuzata de indarjirea cu care isi sustinea dezacordul. Dar, l-am inteles, insa eu am perseverat luni la randul.

Chiar daca aveam mai multe suzete, cand a crescut nu i-am mai permis sa aiba acces decat la una singura. La un moment dat, una dintre ele s-a rupt. Mi-am zis atunci ca acela e momentul perfect cand pot cu adevarat sa-i motivez lipsa ei, pierdere pe care sa o poata intelege la varsta lui frageda. Ce a urmat a fost un adevarat taifun, o criza mare de furie si plans urmata de varsaturi. Am inteles atunci ca stie deja ca are o alta. Am cedat si i-am oferit-o. Se intampla exact in momentul somnului de pranz. Atunci mi-am dat seama ca renuntarea la suzeta va veni si cu pierderea somnului de pranz. Si am intuit bine. Asa ca am decis sa mai asteptam.

Acum aproximativ doua luni, David a racit ceva mai rau decat de obicei. Efectele racelii, nas si gat plin cu mucozitati, i-au produs in mai multe randuri varsaturi. A coincis de doua trei ori cu suptul suzetei. Asa l-am facut sa inteleaga ca in acest moment nu ii face bine. A simtit-o si el. A acceptat sa doarma prima noapte fara suzeta, insa leganat pe picioare. Pe timpul zilei nu o mai cerea de multa vreme. Insa, ziua urmatoare la somnul de pranz am primit solicitarea de care recunosc imi era teama:  “Mami veau nienie!“. I-am zis ca nu ii face bine acum cand e racit. A plans insa fara sa faca o criza. A plans parca a resemnare. Si a adormit. A urmat a doua noapte fara suzeta si fara plans, insa mi-a cerut sa il legan din nou pe picioare. Din a treia zi deja nu a mai acceptat sa adoarma la pranz. Nu imi mai spunea direct ca vrea suzeta, ci printre lacrimi “Mami nu imi pace somnu” 🙂  Dupa cateva zile, nu a mai vrut sa fie leganat la somnul de seara, ci adormea doar cu mainile incolacite de gatul meu.

In prezent, il vede pe varul lui mai mic cu suzeta insa nu-l deranjeaza. Nu o cere, nu vorbeste despre ea, ba dimpotriva daca il vede ca plange spune ca acesta are nevoie de suzeta.

David a suferit. Desi nu a plans mult, am vazut suferinta in privirea lui, dar in acelasi timp am vazut ca intelege. Suna ciudat stiu, dar asta am vazut. Recunosc ca asta mi-a frant si mai tare inima. Asa ca l-am consolat cum doar o mama stie sa faca mai bine, l-am pupat si imbratisat de sute de ori.

Renuntarea la suzeta a fost prima lui dezamagire si totodata primul lui semn de “maturitate” ! La revedere suzeta, a fost bine cu tine, iti multimim dar nu mai avem nevoie de tine 🙂

Cum a fost la voi, prin ce experiente ati trecut? Ne-ar placea sa va aflam povestile!

Daca v-a fost de ajutor acest articol nu uitati sa dati Share, iar pentru a fi la curent cu articolele viitoare dati Like paginii noastre de facebook Jurnalul Copilului !

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: