Opreste-te o clipa si zambeste-i soarelui, asculta vantul cum suiera printre ramuri dezgolite, priveste curcubeul de frunze uscate si respira adanc. Inspira cu voluptate aerul racoros de toamna si pastreaza-l cu zgarcenie in tine cat poti de mult, lasa-l sa iasa doar atunci cand simti ca te-ai umplut de bine.

Opreste-te o clipa din alergat dupa bani, din strigat dupa hoti, din mustruluit copii, din judecat semeni. Aduna in tine liniste si iubire si tine-le macar pentru un timp, ofera mai mult decat ceri macar pentru o clipa.

Opreste-te o clipa si aduna amintiri cu oameni dragi care sa-ti fie balsam peste rani, aduna zambete care sa-ti fie medicament pentru inima!

Sunt gandurile mintii mele pe care mi le rememorez in fiecare zi, de care stiu ca am nevoie pentru a fi bine cu mine. Pot fi si gandurile tale daca iti doresti sa te bucuri mai mult de ceea ce te inconjoara.

Am reinceput sa respir cu adevarat in urma unei discutii cu o persoana care mi-a explicat ca motivul pentru care imi pierd suflul cand vorbesc nu este pentru ca pulsul meu este accelerat ci pentru ca nu stiu sa respir corect. De atunci, am grija ca in fiecare zi sa-mi amintesc in diverse momente din zi sa respir corect: sa inspir adanc pe nari, sa tin aerul in plamani cateva secunde si sa-l expir lent pe gura. Sa simt ca si cum aerul imi vine din calcaie si-mi ajunge in crestetul capului. E un exercitiu de respiratie care relaxeaza si care te centreaza pe momentul prezent.

Astazi, am respirat aer cald de toamna langa oameni tare dragi, langa care timpul a fugit mult prea repede pe aripi de vant!