De o vreme, de cand David nu mai e asa usor de “pacalit”, am inceput sa-l mint. Nu spun minciuni teribile din categoria “Daca nu esti cuminte vine politistul si te ia“. Nu, Doamne fereste. Sunt minciuni inofensive, spuse cu cele mai bune intentii de mama. Un fel de jumatati de adevaruri, care sa mai indulceasca putin situatia dificila in care ne aflam la un moment dat.

De exemplu, lui David ii place ciocolata. Neincadrandu-ma in categoria mamelor care nu dau copiilor ciocolata decat dupa ce-si fac buletinul, sau din Pasti in Craciun, obisnuiesc sa ii dau lui David o tableta o data, maxim de doua ori pe zi, in zilele in care cere. Pentru ca avem si zile in care nu cere absolut deloc, deci atunci nu sunt nevoita sa mint. Dar, in zilele in care mananca, nu vrea doar o data, vrea de cel putin 3 – 4 ori. Asa ca PAC apelez la o minciuna nevinovata ca sa-i potolesc pofta: “Imi pare rau, era ultima bucata!” sau “Nu mai avem dar il rugam pe tati sa cumpere si mananci diseara!” (seara cand vine tati deja a uitat) sau “Ce zici sa mancam un fruct magic care ne face dintii albi?“

Sau, cand vine vremea somnului de pranz stam uneori si luam la rand toti membrii familiei care… logic dorm si ei.

David: Si mamaie doarme?

Eu: Da, bineinteles. 

David: Si tataie doarme?

Eu: Da, si tataie.

David: Si vecinii dorm?

Eu: Cu siguranta si ei.

David: Si politistii?

Eu: Toata lumea.

David: Si masinile?

Eu: Chiar si ele dorm.

Si lista continua, la fel si minciunile mele nevinovate despre cine mai doarme la ora pranzului, unde trebuie sa plece mami si tati sau cine mai ia siropul de raceala sau sprayul nazal.

Bineinteles ca ma folosesc de genul acesta de semi-adevaruri sau de minciunele menite sa pacaleasca pruncii, nu pentru ca as fi genul de parinte care isi doreste sa rezolve o situatie rapid si fara bataie de cap, ci pur si simplu fiindca eu cred ca unui copil mic, nu ii pot oferi explicatii logice pe care doar mintea rationala a unui adult le poate intelege. Nu ai cum sa te astepti la un copil mic sa inteleaga o motivatie de natura intrinseca de genul “Ciocolata in cantitate mare iti face rau deoarece contine zahar, un aliment daunator …”. “Sau ai nevoie de somn pentru a creste mare sau pentru ca altfel devii agitat… “. 

Chiar nu cred ca poti fi cinstit in sensul biblic in relatia cu copilul tau. Nu spun acum ca de fiecare data cand vrei sa rezolvi o problema, e bine sa apelezi la o minciuna. Cu atat mai mult nu sunt de acord cu incalcarea unei promisiuni. Pentru ca altfel increderea copilului in tine ca parinte se va destrama foarte usor si va fi extrem de greu de recastigat.

Spun doar ca din cand in cand o mare mica minciuna nevinovata e necesara in relatia cu copilul 🙂

Voi ce parere aveti?