Nimeni pe lumea asta nu te va invata cum sa fii mama sau tata. Nimeni nu iti va dezvalui secretul parintelui perfect nu pentru ca nu ar vrea, ci pentru ca nu stie care e acela, pentru ca nu exista o reteta universala. Treaba asta cu parentingul sau cu parinteala mai pe romaneste este ca totul se invata doar traind alaturi de propriul copil, zi de zi, clipa de clipa.

Pana nu intri in acest carusel de trairi si emotii nu vei sti niciodata cum este. Imaginea despre familie formata de propria minte este mult diluata de realitate. Indiferent cate carti vei fi citit, cate filme de dragoste vei fi vazut, cat de multi oameni cu copii vei fi intalnit, nu poti intelege cu adevarat greul, durerea, grija, responsabilitatea, oboseala, frica, neputinta, furia decat atunci cand vei fi acolo. Si asta e intr-un fel bine. Deoarece, cum ar fi daca am sti dinainte toate cele insirate mai sus?

Inainte de a-l avea pe David, recunosc ca am auzit in jurul meu ca este greu sa ai un copil. Ca odata ce vine pe lume se schimba mult dinamica vietii de cuplu, prioritatile, ca nu vei mai avea timp liber decat pe apucate, ca baile in cada vor ramane amintire, ca plimbarile spontane le vom face doar cu ochii mintii sau ca dormitul o noapte intreaga va fi doar un vis frumos.

Insa, trebuie sa recunosc ca niciodata nu am constientizat cu adevarat greul. Pentru ca inainte de toate aveam incredere in noi, in noi doi ca si cuplu, in faptul ca eram doi oameni maturi, care au facut copilul dupa varsta de 30 de ani, dupa 9 ani de relatie, dupa multi ani de locuit impreuna, dupa momente de toate culorile traite impreuna, dupa zile frumoase dar si mai putin frumoase insa intotdeauna terminate cu un sarut de noapte buna.

Greul l-am inteles doar atunci cand l-am trait efectiv in trei. Si o perioada de timp, dupa venirea celui de-al treilea membru, viata parca se daduse complet peste cap. Imaginea aceea frumoasa pe care mintea mea o gandise despre noi trei era departe de realitate.

Tabloul nostru de familie incepea insa sa capete forma si sens dupa o perioada de acomodare de cateva luni cand noul nu mai era asa infricosator, cand plansul copilului nu mai era cea mai mare tragedie posibila, cand ne obisnuiseram cu rutina de noapte si zilele prinsesera culoarea zambetelor lui David. Inca spun ca primul an mi s-a parut foarte greu. Apoi lucrurile au inceput sa se aseze. Si zi de zi mi se pare mai usor, mai bine.

Puzzle-ul vietii noastre se recompune. Zi de zi lucram la povestea noastra de familie. Amandoi picam de acord in multe privinte in legatura cu relatia cu David. Dar, asa cum am spus si alta data, nu avem o relatie aseptica. Avem o relatie cu de toate, cu gust, cu parfum, cu fluturi in stomac si nod in gat, cu hohote de ras si lacrimi de furie. Mai avem zile in care ridicam tonul, cand nu avem rabdare, cand nu avem o dispozitie tocmai placuta. Insa, ne-am propus zi de zi sa ne modelam relatia in directia iubirii, caldurii, protectiei si respectului reciproc.

Nu ne dorim sa prevedem totul, sa anticipam totul, sa programam relatia. Pentru ca nu credem ca exista doar relatii bune sau relatii gresite. Exista relatii vii, care se dezvolta permanent.