Cartea Copilul tau cum se joaca? Interpretari psihologice ale jocului de Sophie Marinopoulos m-a intors in timp, cam cu un an si ceva in urma, cand David era un bebelus dornic de joaca iar “Cucu-Bau” rasuna din plin in toata casa. Nu stiam atunci ca acest joc aparent banal este un joc terapeutic, din categoria jocurilor simbolice, care il invata pe David sa-si formeze in minte reprezentarea mea ca simbol si sa pastreze aceasta imagine atunci cand nu sunt langa el.

Cu fiecare capitol parcurs, cu fiecare joc reamintit, mi-am adus aminte cu mare drag de diferite momente din trecut si m-a ajutat sa-mi confirm ceva ce simteam chiar dinainte de a citi carti de parenting: ca un copil are nevoie de multa joaca si de prezenta iubitoare a parintilor pentru a creste sanatos emotional. Dar, recunosc ca am avut o usoara parere de rau fiindca nu am citit-o mai devreme, chiar dinainte de a naste pentru ca sunt convinsa ca in anumite situatii as fi reactionat diferit, as fi fost poate mai rabdatoare, mai dornica de joaca, mai prezenta in momentul acela.

Bebelusul de sase luni sau mai mult, care repeta in mod intentionat aruncarea unui obiect, ne transmite informatii despre felul in care e construita gandirea lui. Copilul nu incearca doar sa-si dezvolte motricitatea, el incearca sa faca fata, din punct de vedere emotional, indepartarii unui obiect pe care a ales sa-l arunce departe de el. (A nu se face confuzie intre a lasa sa cada un obiect si a arunca intentionat un obiect).

Inceputul cartii e o pledoarie pentru joc sustinuta de explicatii care arata importanta pe care jocul o are in evolutia unui copil. Indiferent de varsta, copilul are nevoie sa se joace, pentru ca jocul este un bun “termometru” al starii emotionale si psihologice al copilului.

Prin jocurile sale, copilul dumneavoastra ofera informatii despre echilibrul sau psihologic. Se joaca cu gurita la sase luni? Se joaca de-a “cucu bau” la optsprezece luni? Poate sa se joace de-a v-ati ascunselea la 3 ani? Ii place sa se deghizeze la 4 ani? Se implica in jocuri de rol la cinci ani? Poate participa la jocuri de strategie la sase ani?

Sophie Marinopoulos sustine ca, asa cum mergem cu copilul la pediatru sa ne spuna detalii despre greutate, inaltime si motricitate, asa psihologul ne poate oferi informatii despre sanatatea psihologica a micutului nostru. Dar, adauga ea, si parintele poate sa supravegheze buna dezvoltare a copilului si propune astfel un instrument de observare a modului in care copilul se joaca. Asa ca la finalui fiecarui capitol in care se vorbeste despre achizitiile copilului pe etape de varsta, gasim un ludometru adica o lista de jocuri si explicatii succinte a relevantei lor in ceea ce priveste dezvoltarea psihica a copilului.

Tetina, primul lucru cu care se joaca bebelusul pentru a creste, pentru a se simti bine si pentru a se linisti

Alaptarea lui David, si mai apoi hranirea cu biberonul, l-am simtit ca un moment de conexiune extraordinara. Ca proaspata mamica insa eram stresata de cat si cum mananca David, daca ragaie, cat si de cate ori regurgiteaza, daca se hraneste bine de la san sau daca biberonul e sterilizat. Nu m-am gandit niciodata ca, la doar cateva zile, el vrea sa se joace 🙂

Bebelusul nu stie ca atunci cand bea lapte, el se hraneste. El nu stie ca are nevoie de hrana. El stie pur si simplu ca tensiunea teribila dispare. Ii este indeajuns pentru a-si concentra toata energia asupra acestui lucru. Si astfel, suptul la san se transforma intr-un joc serios, un joc care antreneaza tot corpul.[…]

N-are decat opt zile si deja incearca sa realizeze anumite experiente: isi impune propriul ritm presiunii cu care suge de la san sau din biberon, se opreste, se grabeste, pisca, isi deschide gura ca sa-i lase sanul sa-i alunece pe buze, ca si cum s-ar delecta cu atingerea sa usoara.

Aceasta este prima sa forma de joaca si pe masura ce creste, jocul evolueaza. In continuare gura este “jucaria” lui favorita si poarta lui catre cunoastere. A atinge pentru un bebelus inseamna a baga in gura, a gusta. Suptul obiectelor devine principala forma de joc ceea ce ii aduce o stare de bine si confort. Daca in peisaj apare si tetina, ca si in cazul lui David, atunci “bucuria” e si mai mare.

Acum nu mai primeaza nevoia primara de a suge pentru a se hrani, ci dorinta de a suge pentru a obtine pur si simplu placerea. Bebelusul e un hedonist la fel ca adultul. Or, in ceea ce priveste placerea, fiecare adult este influentat de o experienta foarte personala. Exista printre ei persoane care condamna placerea, vazuta ca un sentiment trivial, inutil, o pierdere de timp. Libidoul lor nu trebuie sa se faca auzit decat in surdina. Tot asa isi educa si copiii.

Bebelusul a crescut si a ajuns intr-o etapa senzoriala in care jocurile preferate sunt cele care ii stimuleaza toate cele cinci simturi. Acum e atent la sunetele din jur inclusiv la ale sale, apuca si duce la gura tot ce prinde, scutura si se sperie daca obiectul face zgomot, se foloseste de picioare sa impinga si sa se ridice, isi da seama ca are un corp al lui si asta il face sa fie mai indraznet. Jocul devine un act spontan si fiecare miscare aduce o noua descoperire. Prezenta parintelui, aprobarea si sustinerea in a descoperi il motiveaza pe bebelus in evolutia lui.

Un bebelus caruia i se ingaduie sa experimenteze este un bebelus care-si va dezvolta calitatile. Mai tarziu, in timpul scolii, se va folosi de ele pentru a se apropia de lumea cunoasterii. Sa fii motivat si curios in privinta invatarii este rezultatul unei vieti bogate in experiente in timpul perioadei de sugar.

“Cucu bau” – un joc simbolic in care copilul invata despre plecarea si intoarcerea mamei

Am ajuns la capitolul care mi-a placut foarte mult, poate cel mai mult, Jocurile simbolice (dupa 12 luni), pentru ca am inteles importanta simbolizarii unui “obiect” (care nu este neaparat ceva neinsufletit) in jocul copilului. Odata ce bebelusul devine constient de prezenta parintilor si implicit de lipsa acestora, va incerca sa compenseze aceasta frica, creandu-si in minte o reprezentare a acestora.

Copiii in care parintii investesc foarte mult afectiv au aceleasi dificultati psihologice precum copiii in care parintii nu investesc deloc. In ambele cazuri e vorba de o imposibilitate de a intra in lumea simbolizarii. Bebelusii in care parintii investesc foarte mult, care nu pot sa experimenteze nimic de unii singuri, nu cunosc absenta si nu pot sa elaboreze ceva despre aceasta experienta necunoscuta.

Atunci cand vor avea varsta potrivita de a merge la gradinita, acesti copii vor trai un sentiment de frica teribil cand isi vor vedea mama indepartandu-se. Intrucat nu pot sa si-o reprezinte, ei cred ca s-au pierdut de mama lor.

Jocul simbolic “arunca-ridica”, pe care multi dintre noi il facem instinctiv cu bebelusul nostru cand arunca o jucarie si asteapta sa i-o returnam, ii ofera copilului posibilitatea de a intelege tocmai ideea de absenta. Aruncand jucaria, copilul alege intentionat sa se separe de ea si ulterior sa o primeasca inapoi, ceea ce il ajuta sa faca fata din punct de vedere emotional plecarilor parintilor, indeosebi a mamei.

De asemenea, jocul “cucu-bau” se bazeaza tot pe pierderea din vedere. Prin intermediul acestui joc, bebelusul invata ca un obiect continua sa existe chiar si cand dispare din campul sau perceptiv.

Jocul de-a v-ati ascunselea sau teama disparitiei

Cred ca acest joc universal merita un loc fruntas in topul celor mai iubite jocuri din copilarie. Incepand cu varsta de 3-4 ani, uneori si mai devreme, copilul poate sa se joace “de-a v-ati ascunselea” deoarece are capacitatea de a-si reprezenta persoana absenta, de a suporta separarea, si mai mult decat atat ii face placere sa alterneze aceasta stare intre teama si distractie.

Unui copil matur din punct de vedere psihic ii va placea sa se joace. In schimb, daca se indoieste ca-l va regasi pe cel care-l va pierde din vedere, ii va fi teama sa faca asta. Ba chiar o sa refuze. […]

Este vorba prin urmare de un joc prin care inveti sa-i pastrezi in minte pe cei absenti, sub forma de reprezentari. Principiul jocului de-a v-ati ascunselea se bazeaza pe certitudinea regasirii. Implica faptul ca copilul a interiorizat existenta celorlalti.

Sa ne deghizam. De ce nu? Insa cu o conditie…

Un alt joc simbolic foarte des intalnit in perioada copilariei timpurii este jocul deghizarii. Copilului ii place teribil se “transforme” in politist, medic, bucatar, printesa sau monstru 🙂 Adora sa se identifice cu altcineva, sa-si imagineze scenarii, sa se aventureze dincolo de familiar. Insa, copilul va face acest pas doar atunci cand a interiorizat un anumit numar de achizitii psihice.

In joc, anxietatea e un cal naravas pe care copilul invata sa-l stapaneasca. Iata de ce jocul e atat de serios, iar copilul pare atat de absorbit de ceea ce face. In acest spatiu imaginar pe care si-l construieste, copilul proiecteaza o multime de emotii. Jocul se sprijina pe realitate si in acelasi timp de desprinde de ea.

Deghizandu-se, copilul ne arata ca stie cu siguranta cine este, ca este sigur de identitatea de baiat sau fata si ca poate, dupa voie, sa si-o schimbe, sa-si imagineze ca e altcineva. Copilul mai mare poate sa devina pentru un timp altcineva decat este.

Din capitolul sase, Jocurile complexe (intre 5 si 6 ani), am aflat lucruri care ma vor ajuta mai tarziu cand David va mai creste, sa inteleg ce se afla in spatele jocurilor imaginare, de ce sunt importante jocurile bazate pe reguli, ce achizitii dobandeste copilul prin jocurile de constructie sau fabricare.

A te dezvolta, pentru un copil, se rezuma la depasirea si transformarea emotiilor care ies la iveala pe parcursul cresterii sale. Dezvoltarea sa psihica presupune depasirea unor etape, pe durata carora anxietatile corpului trebuie canalizate, si cel mai bun mijloc de a face asta e jocul.

Gata, am terminat 🙂 Desi e o carte mica si subtirica, usor de citit, e plina cu informatii tare bune. 160 de pagini. Doar atat!

Lectura frumoasa va doresc!

Daca v-a fost de ajutor acest articol puteti sa dati Share sau daca vreti sa ne fiti aproape click pe Like dreapta sus pentru pagina noastra de facebook Jurnalul Copilului ! Apreciem din suflet 🙂